Politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene

Politica externa si de securitate comuna a Uniunii Europene (PESC) a fost creata si este reglementata prin Titlul V din Tratatul de instituire a Uniunii Europene. S-a dezvoltat in stransa corespondenta cu notiunea Identitatii Europene de Securitate si Aparare pe arena internationala si a luat locul conceptului de Cooperare Politica Europeana (CPE).

Politica externa si de securitate comuna desemneaza un sistem de cooperare intre statele membre UE in materie de politica externa si securitate, constituind “pilonul doi” al Uniunii Europene stabilit in Articolul 11 din Tratatul UE.

Initial, PESC exista ca o politica globala si progresiva:

1) globala, pentru ca aspira sa acopere toate sectoarele de politica externa si de securitate (Art. J.1.1.);

2) progresiva, pentru ca incepea cu sectoarele in care statele membre aveau interese comune importante, urmand apoi a se dezvolta gradual in functie de necesitatile fiecarui moment (Art. J 10).

Tratatul de la Amsterdam (1999) prevede in plus realizarea unei politici de aparare comuna ca parte a PESC (ca o consecinta a acestei prevederi, Consiliul European de la Helsinki din decembrie 1999, a decis crearea unui corp militar operational european de 60000 oameni, care sa poata fi folosit in operatiuni “de tip Petersberg” - restabilirea si pastrarea pacii in zone de conflict, actiuni umanitare), infiintarea unei “Unitati de planificare politica si alerta rapida” (menita sa asigure coerenta politicii externe cu celelalte politici comunitare) si institutionalizarea unei structuri de cooperare intre presedintia U.E., Inaltul reprezentant pentru PESC si Comisia Europeana, cu asocierea Parlamentului European in procesul de adoptare a resurselor financiare ale PESC.

Tratatul de la Nisa (2001) permite, in anumite conditii, cooperarea mai strinsa in domeniul PESC pentru implementarea actiunilor comune si a pozitiilor comune. Nu se poate recurge la aceasta cooperare intarita pentru situatii cu implicatii militare sau de aparare.

Constitutia Europeana, in curs de ratificare, prevede crearea postului de Ministru al Afacerilor Externe al carui rol este de a gestiona PESC. Ministrul va fi asistat de un Serviciu European pentru Actiunea Externa. Constitutia prevede transferul puterii de initiativa in acest domeniu de la Comisie la noul ministru. Votul unanim ramane ca regula dar se poate recurge la mecanismul de transfer pentru a trece la votul cu majoritate calificata in anumite domenii care nu au implicatii militare sau de aparare.

Odata ce procesul de ratificare a Constitutiei se va incheia, recurgerea la instrumente legislative in cadrul PESC va fi eliminata. Instrumentele PESC vor fi utilizate numai pentru decizii europene si acorduri internationale.

La 12 decembrie 2003, la Bruxelles, sefii de state si de guverne reuniti in Consiliul European al Uniunii Europene au adoptat, la propunerea lui Javier Solana, documentul intitulat “O Europa sigura intr-o lume mai buna. Strategia europeana de securitate”.

Ca inovatii, PESC a adus:

a) Incorporarea deplina a notiunii de “securitate” si includerea incipienta si evolutiva, dar inca neclara a celei de “aparare”, conform Art. J.4.;

b) Implementarea unui nou cadru institutional subordonat principiilor unitatii si coeziunii . In acest sens, PESC urma sa foloseasca in favoarea sa importanta atinsa la nivel mondial de catre Comunitate prin dimensiunea sa economico-comerciala. Din punct de vedere functional, de data aceasta Consiliul era cel care decidea si nu statele membre. In ceea ce o privea, Comisia “impartea” dreptul sau de initiativa cu statele membre, iar Secretariatul PESC isi desfasura activitatea in cadrul Secretariatului Consiliului;

c) Realizarea reformei “mecanicii decizionale”, prin trecerea de la consens la unanimitate pentru deciziile de caracter general si introducerea posibilitatii de a se lua decizii prin majoritate calificata, in unele aspecte (gestionarea problematicii PESC, de ex.);

d) Impunerea unei mai mari “discipline nationale”, PESC urmand a avea un caracter “mai obligatoriu” pentru statele ce participau la Cooperarea Politica Europeana (CPE). Se incuraja abandonarea veto-ului si recurgerea la abtinere. Declaratia 27 prevedea chiar ca, atunci cand exista garantata majoritatea calificata in favoarea unei decizii, Statele membre sa evite (in masura posibilului) utilizarea unanimitatii in luarea respectivei decizii pentru a se incuraja, astfel, “politizarea”, “comunitarizarea” PESC;