Procesul de Creare al Politicilor

Cel puțin in S.U.A, când vorbim despre procesul de creare a politicilor, trebuie să ne gândim că structura constituțională a acesteia a fost creată, nu pentru a-i ușura munca guvernului, in scopul realizării corecte a acesteia, ci mai ales pentru a impiedica actiunile guvernamentale să produca pagube.

Creatorii Constituției refuzau să privească guvernul ca pe o entitate pregatită mereu să apere interesele și să asigure bunăstarea cetățenilor săi. Conform acestora, guvernul putea reprezenta, de asemenea, un instrument extrem de periculos și puternic format din ființe umane failibile. Cea mai buna cale, in concepția acestora, de a crea un guvern destul de puternic să apere interesele cetațenilor săi, dar in același timp să nu își poată depăși condiția, este de a dispersa puterea in cadrul mai multor instituții si agenții astfel încat să nu existe nici o putere in cadrul guvernului capabilă să le submineze pe celelalte și să acapareze de una singură aparatul guvernamental.

Pe de altă parte, observăm ca în Noua Zeelandă, puterea guvernamentală este una uriașă, suferind puține constrângeri. Noua Zeelanda este chiar descrisă ca fiind “cel mai pur exemplu al modelului de guvernământ Westminster” , pentru a sublinia acest fapt.

Dacă în teorie, Noua Zeelandă este o monarhie constituțională, monarhul fiind același cu cel al Marii Britanii, rolul acestuia este unul simbolic, un Guvernator-General administrând de fapt, puterea. Acest Guvernator-General, este, în mod tehinc, numit de căe monarh, dar efectiv vorbind, el este ales de către Guvern, de obicei pentru o perioadă de cinci ani.

Blocajele instituționale sunt însa un fapt întalnit in majoritatea statelor. Acestea se produc în momentul în care acțiunile unei instituții blochează sau intră in conflict cu acțiunile altei instituții.

Însă, indiferent cât de periculoase pot fi implementarile anumitor politici, ele trebuiesc totuși realizate, iar blocajele trebuiesc evitate pe cât de mult cu putință, sau, rezolvate cât de rapid posibil.

Americanii au reusit să dezvolte căi prin care sa implementeze politicile respective, în ciuda tendinței de inerție a sistemului constituțional, și a defectelor de blocaj al acestuia. Politicile publice sunt create de coaliții de interese create ad-hoc, care negociază cu reprezentanții guvernului. Rezultatul obișnuit este acela că în urma deciziei luate vor exista învingători și învinși, însă nu vor exista victorii totale sau înfrângeri totale pentru nici una din părți. Există însă și numeroși critici la adresa acestui sistem, pretinzând ca durează prea mult până să se ia vreo decizie, iar când se ia, de obicei este inconsistent si cu o nevoie constant de modificări.

Dacă în S.U.A, societatea civilă și grupurile de interese sunt extreme de viguroase, în Noua Zeelandă lucrurile stau diferit. Slaba cultura politică a cetățenilor, împreună cu lunga dominație britanică de pe teritoriul Noii Zeelande au facut ca procesul de creare a politicilor să fie, pe de o parte, mai simplist pentru elita politică, dar pe de cealaltă parte, sa nu satisfacă cerințele și nevoile cetățenilor.

Conducatorii statelor însă, și-au dat seama că, în condițiile în care interesele naționale necesită acțiunea imediată a acestora, ei ar trebui, ori să ia deciziile respective ei înșiși, ori să încerce să convingă Guvernul sau Parlamentul de necesitatea adoptării unei măsuri de urgență. Președinții însă exercită astfel de presiuni, mai ales în cazul politicilor externe decât in perioadele de criză domestică.