Procesul elaborării politicilor publice

Cap. I. Procesul elaborarii politicilor publice – Modelul procesual

Pentru a simplifica inlelegerea procesului de elaborare a politicilor publice gi pentnr a

structura analiza acestuia, acest capitol se va concentra asupra analizei.elementelor de bazi, precum Ei a variabilelor cheie ale ciclului de elaborare a politicilor publice. Sc6pul final al prezentului capitol este de cree un cadm analitic pentru studierea politicilor publice gi mai pufin expiicarea modului in care politicile publice sunt elaborate. Pentnr inceput va fi prezentatd comple.ritatea mediuiui in care sunt elaborate politicile publice pentru a krlelege de ce a fost nevoie de un astfel de model care sa ajute la simplificarea si apoi intelegerea acesteia.

Procesul de elaborare a politicilor publice implica un set complet de elemente care

interactioneaza intre ele de-a lungul timpului (Sabatier, 1999). Descrise pe scurt, complexitatea domeniuiui politicilor publice este cauzat de urmatoarele elemente:

1) In cadrul unuia sau a mai multor etape ale procesului de politica publica pot fi implicati sute de actori, de la grupuri de interese, la institulii publice, foruri de decizie (de exemplu.Parlamenrul, Consiliile Locale, Consilii Judelene), organiza;ii internalionale, cercetitori si jurnalisti. Fiecare dintre acesti actori au valori si interese diferire, perceptii diferite cu privire la rezolvarea unei probleme de politica publica.

2) Intregul proces al unei politici publice de la aparitia problemei si pana la dobandirea unei experiente si a unei inlelegeri suficiente procesului politicii pubiice pentru a realiza o evaluare pertinenta a impactului politicii complexe, de-a lungul a mai multor zeci de ani. Mai muite studiii recente sugereaza ca o perioada de timp intre 20 si 40 de ani este necesara pentru intelegerea suficienta a impactului diferitelor condiditii socio-economice si pentru dobindirea de cunostinte stiintifice despre o problema.

3) Intelegerea procesului politicii publice este greu de realizat pentru ca cercetatorii nu au acces la multe informatii sau informatiile disponibile sunt distorsionate. De exemplu, cele mai multe dispute implica valori si interese adanc inradacinate, sume mari de bani si, la un moment dat, puterea de coercitie. Multi actori se confrunta cu tendinta de a prezenta dovezi si date in mod selectiv, de a prezenta in mod eronat pozitia oponentilor, de a-i discredita si de a manipula situatia avantajului lor. Aceste miscari tactice sunt adese ori greu de inteles si complica procesul de elaborare a unei politici publice.

Pe scurt, inlelegerea procesului de politica publica necesita intelegerea scopurilor si

perceptiilor a sute de actori din intreaga tara, a unor probleme care adesea sunt foarte tehnice si cu un puternic aspect legal, de-a lungul unei perioade lungi de timp in conditiile in care acesti actori urmaresc sa-si promaveze propriile interese si propriile perceptii cu privire la problema de politica publica (Sabatier, 1999, p.4). Avand in vedere complexitatea acestui proces, analistii de politica publica sunt intr-o cotinua cautare a unei cai de simplificare a situaliei pentru a o ingelege. Metaforic vorbind, a aparut nevoia de analizare a domeniului politicilor publice printr-o lentila De-a lungul timpului, diferiti autori au identificat mai multe lentile, formate dintr-un set de presupuneri simplificate, din perspectiva carora au analizat acest domeniu.

Pana recent, cel mai influent cadru de inlelegere a procesului de politici publice (cel pulin in

randul autorilor americani) a fost cea a etapelor procesului sau modelului procesual.

Modelul procesual a reprezentat in anii 1970 si pana la mijlocul anilor 1980 o abordare preferata pentru analizarea politicilor publice prin impartirea procesului in etape mai mici si stimularea dezvoltarii cercetarii concentrate pe o etapa specifica a acestui proces. Initial, modelul a fost propus de cercetatorii din domeniul stiintelor politice care s-au orientat spre studiul comporamentului alegatorilor, al reprezentantilor, al presedintilor, magistratilor si judecatorilor (in sistemele in care acestia sunt alesi), a fost preluat si aplicat de cercetatori care isi propuneau identificarea si studierea pattern-urilo, care se dezvolta in timp ln diferite sectoare ale domeniului public.

Harold Laswell, cel care a introdus primul conceptul de stiinta a politicii publice, a incercat sa contureze o “harta care ar trebui sa ofere un ghid de obtinere a unei imagini generale ale etapelor majore ale oricarui act colectiv” si a propus 7 etape ale unui proces de decizie: intelegerea, promovarea, prescrierea, invocarea, aplicarea, terminarea, evaluarea. Mai tarziu, unul dintre studentii sai de la Yale University, Garry D. Brewer (1974) a propus un nou set de etape care a conturat o buna parte din agenda de cercetare din domeniul politicilor publice incepand cu mijlocul anilor 1970: initierea, estimarea, selectarea, implementarea, evaluarea, terminarea. Aceasta abordare dezvoltata de Jones (1975), Anderson (1975) si Brewer si de Leon (1983).

Avantajele si dezavantajele modelului precesual:

Prin abordarea procesuala se poate deci studia cam sunt luate deciziile, si poate chiar cum ar trebui sa fie luate. Dar aceasta abordare nu permite comentarea substantei politicii publice - cine ce anume primeste si de ce. Acest model porneste de la a raspunde Ia o serie de intrebari: ce sunt, cum functioneaza ce produc ai cum sunt conectate, ducand la generalizari referitoare Ia procese precum stabilirea prioritatilor, elaborarea bugetului, elaborarea de reguli administruive, votarea in parlament, reorganizarea, etc., aceste generalizari omitind partea de substanta a diferitor probleme.

Nu continutul politicii publice rebuie studiat, ci procesul prin care politica publica se formeaza, se implementeaza si se reformuleaza.

In ciuda centrarii limitate a modelului procesual, acest model esre totusi folositor in a ne ajua si intelegem diferitele activitati care au loc in procesl de elaborare a politicii. Vrem sa retinem faptul ca elaborarea politicii implica fixarea unui program (captarea atentiei celor care o elaboreaza), formularea propunerilor (etaborarea si selectarea optiunilor politice), Iegiferarea politicii (formarea suportului politic; cistigarea aprobarii factorilor de decizie), implemcntarea politicii (trasarea desarcini institutiilor publice, cheltuirea banilor, imbunatatirea cadrului legislativ), si evaluarea politicii (studierea eficientei politicilor si a impactului acestora).

Utilitatea modelului procesual:

Preferinta pentru acest model este justificata deci de posibilitatea aplicabilitatii sale pe diferite tipuri de politici publice, al caror continut poate fi foarte diferit pornind de la mecanismele care stau la baza functionarii sale. In completarea acestui argument sta si faptul ca acesta poate fi combinat cu alte modele de analiza a politiciior publice, ca de exemplu cu modelul sistemic, modelul rational, teoria grupurilor, aspecte care pot fi corelate cu analiza unor actiuni care au loc in diferite erape ale modelului procesual. Astfel, elemente ale abordarii implementate sau rationale por fi analizare in legatura cu etapa de formulare a politicilor publice, iar aspecte ale teoriei grupurilor pot fi anaiizate in etapa de legitimare a procesului de elaborare de politici. Trebuie deci retinut ca nu am dorit sa sustinem primatul modelului procesual in detrimentul celorlalte modele de analiza a politicilor publice intrucat nu se poate considera ca unul dintre modele este cel mai bun.

Cadrul procesului de realizara a politicilor publice este format dintr-un set logic de activitati care sunt asociate muncii administrative.