Regiunea extinsă a Mării Negre

Bazinul Mării Negreşi zona adiacentă acestuia reprezintă graniţa dintre culturi,religii, mentalităţi, ideologiişi sfere de influenţă pe cât de multipleşi individualizate,pe atât de diversificateşi intercondiţionate. Sfârşitul războiului rece, dispariţia lumiibipolare au permis afirmareaşi consacrarea unor noi actori statali, dezvoltarea pe bazăde parteneriatşi încredere a dialogului politicşi a cooperării internaţionale,concomitent cu extinderea rapidă a valorilor democraţiei pluralisteşi a economiei depiaţă. În aceste condiţii, s-a afirmat tot mai evident necesitatea respectării drepturiloromului în condiţiile asigurării bunăstăriişi prosperităţii individuale, într-o lume mai sigurăşi mai stabilă.

În actualul context de securitate, zona extinsă a Mării Negre cuprinde, pe de o

parte, entităţi statale aflate în diferite stadii ale procesului de tranziţie către democraţie

şi economia de piaţă, având niveluri de dezvoltare extrem de diferenţiate şi statute

deosebite faţă de marile instituţii euroatlantice integratoare, iar, pe de altă parte, spaţii

şi regiuni încăi n stabi l e şi nesigure, supuse unor crize şi conflicte aflate în derulare sau

în stare latentă, insuficient soluţionate, gata oricând să fie reactivate, capabile săgenereze noi ameninţărişi provocări la adresa securităţii regionaleşi globale,deţinătoare în schimb de importante resurse energeticeşi materiale strategice.2

Nu se poate afirma cu certitudine că sfârşitul războiului rece a adus în regiunea Mării Negre paceaşi stabilitatea dorite; din contră, au apărut noi puncte de tensiuneşiconflict: în Georgia, Abhaziaşi Osetia; în Republica Moldova, Transnistria; în Rusia,Cecenia; Rusiaşi Ucraina; Turciaşi Grecia, darşi Armeniaşi Azerbaidjan. Deasemenea, cele două “zone fierbinţi“ ale Europei, Caucazulşi Balcanii, au o influenţădirectă asupra securităţii la Marea Neagră. Toate aceste conflicte au un istoricspecific, însă zona menţionată se confruntăşi cu probleme de natură economică,politicăşi socială, izvorâte din procesul tranziţional prin care trecţările respective.Lipsa unei dezvoltări economice durabile, neconsolidarea valorilorşi instituţiilordemocratice, precumşi amploarea deosebită a terorismuluişi crimei organizate suntelemente ce determină atitudinea de neîncredere a Europeişi a întregii lumi faţă deaceastă zonă.

Totuşi, speranţele într-un viitor sigur al ţărilor de la Marea Neagră nu sunt fărăacoperire. Extinderea NATO este un proces care, pe lângă beneficiile aduse statelorimplicate, avantajează Alianţa în ansamblul ei. Astfel, Româniaşi Bulgaria, prin noullor statut, alături de Turcia, sunt actori importanţişi joacă un rol vital în protejareaintereselor NATO în regiune, în special în asigurarea securităţii flancului sud-estic.Pentru prima dată în istoria acestei zone, există un echilibru: trei state membre aleNATO (Turcia, România, Bulgaria)şi trei state nemembre, dar având relaţii specialecu Alianţa (Rusia, Ucraina, Georgia). Această stare de fapt evidenţiază necesitatea caRomâniaşi Bulgaria să devină mai active în regiune prin promovarea politicii NATOîn zonă, beneficiind de relaţiile de cooperare deja dezvoltate cu celelalte state riveranela Marea Neagră.

Proiectarea stabilităţiişi securităţii dincolo de aria tradiţională deresponsabilitate a NATOşi a Uniunii Europene este facilitată de condiţiileşipotenţialul existent în bazinul Mării Negreşi în zona adiacentă. În acest sens,schimbările geopoliticeşi geostrategice din zonă asigură condiţii favorabilematerializării obiectivelor de securitateşi, pe baza acestora, ridicarea nivelului dedezvoltare economică a statelor, condiţie esenţială în asigurarea bunăstării materialeşisociale a numeroasei populaţii din regiune.

Condiţiile care au determinat schimbarea de atitudine a Occidentului faţă de

zona Mării Negre, de la dezinteresul aproape totalşi lipsa de implicare manifestatepână în preajma anilor 2000 la interesul major actualşi dorinţa de prezenţă activă înîntreaga zonă, evidenţiază o serie întreagă de aspecte pe cât de complexeşi dificile, peatât de cronicizateşi controversate.

Remodelarea noii arhitecturi de securitate, precumşi mecanismele specificefuncţionării acesteia, concomitent cu gestionarea evenimentelor generate de proceselede destructurare a sistemului comunist, au reprezentat cea mai mare provocare asfârşitului de mileniu pentru strategii occidentali. Dificila sarcină de a integraţăriledin Europa Centralăşi de Est în Alianţa Nord-Atlantică, de a opri conflictelesângeroase din Balcanişi de a pregătiţările din zonă în vederea aderării la UniuneaEuropeană, precumşi necesitatea edificării unor noi relaţii internaţionale de cooperareîn perioada post Război Rece au devenit preocupările majore ale strategilorşipoliticienilor din Europaşi SUA.3

Se poate aprecia că, după ce o lungă perioadă de timp au ignorat zona MăriiNegre, instituţiile euroatlantice încep să considere sub un alt unghi importanţastrategică a regiunii. În consecinţă, se conturează proiectarea unei noi abordări, careprobabil va fi concretizată de această dată în strategii care să vizeze elaborarea unorproiecteşi programe cu impact major asupra întregului spaţiu cuprins între Balcani,Marea Neagră, Caucazşi mai departe, către Asia Centralăşi Orientul Mijlociu.