Scenarii și politici ale dezvoltării durabile

În prezent, umanitatea este caracterizată de multiple elemente contradictorii: dezvoltare şi rezultate spectaculoase în unele domenii şi în paralel crize grave care pun sub semnul întreăbrii durabilitatea acestor realizari. Printre crizele cu care se confruntă omenirea (sărăcie,foamete, criminalitate etc.) un loc deosebit îl ocupă crizele ambientale. Conştiinţa faptului că intensitatea activităţii umane sporeşte presiunile asupra mediului, fie prin consumul necontrolat de resurse si spaţiu, fie prin producerea unor deşeuri pe care natura nu le poate absorbi fară suferinţe, a determinat comunitatea internaţională să treacă la iniţierea si susţinerea unor acţiuni concrete pentru preîntîmpinarea, contracararea şi eliminarea repercursiunilor factorilor perturbatori ai echilibrului ecologic.

Dacă cauza principala a degradarii ecosferei tine de formele de productie si de consum ale societatii de tip industrial, concluzie unanim recunoscuta, atunci solutiile trebuie cautate tot de pe pozitii economice, fara insa a subdimensiona importanta celorlalti agenti de ordin social, moral, cultural. În logica pur tehnica si economica a dezvoltarii, asa cum a fost ea în general conceputa pana acum, mediul ambiant si resursele naturale au fost considerate drept simple instrumente ce servesc cresterii economice.

Neglijarea costului degradarii si al pagubelor aduse mediului si sanatatii umane au generat costuri care au trebuit si trebuie suportate de întreaga societate amenintata cu agravarea pericolelor ecologice.Potrivit analizelor facute de expertii Natiunilor Unite, într-un interval de numai 50 de ani – respectiv din 1950 pana în 2000 – activitatea economica la nivel mondial a sporit de 5 ori în conditiile în care populatia s-a triplat. O asemenea expansiune economica si demografica va constitui un potential de presiune dramatic asupra resurselor naturale si a sistemelor biologice.

Începand cu Conferinta asupra mediului de la Stockholm din 1972, omenirea a început sa recunoasca faptul ca problemele mediului înconjurator sunt inseparabile de cele ale bunastarii si de procesele economice în general. În acest sens a fost stabilita Comisia Mondiala asupra Mediului si Dezvoltarii pe langa O.N.U., care a finalizat studiile cu o serie de recomandari. Conceptului de dezvoltare durabila i-au fost atribuite o serie de definitii (peste 60 ), definitii ce trebuiau sa redea acel proces de dezvoltare care sa nu stopeze cresterea economica – asa cum se preconiza în primul raport al Clubului de la Roma – si nici sa nu absolutizeze rolul mediului precum o fac “verzii” în Raportul Bruntland, intitulat “Viitorul nostru comun”. Comisia pledeaza pentru o reconciliere între economie si mediul înconjurator “pe o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai în cateva locuri si pentru cativa ani , ci pentru întraga planeta si pentru un viitor mai îndelungat.

Dezvoltarea durabila, viabila si sustinuta din punct de vedere ecologicceste considerata acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile lor nevoi.Obiectivul general al dezvoltarii durabile este de a gasi un optim al interactiunii dintre patru sisteme, economic, uman, ambiental si tehnologic, într-un proces dinamic si flexibil de functionare.Nivelul optim corespunde acelei dezvoltari de lunga durata, care poate fi sustinuta de cele patru sisteme. Pentru ca modelul sa fie operational, este necesar ca aceasta sustinere sau viabilitate sa fie aplicabila la toate subsistemele ce formeaza cele patru dimensiuni ale dezvoltarii durabile, adica plecand de la energie, agricultura, industrie si pana la investitii, asezari umane si biodiversitate.

Aparitia problemelor de mediu, datorita caracterului general si complex al acestor probleme, implica asumarea responsabilitatii de catre guvern. De mentionat faptul ca problemele de mediu fac parte din acea categorie de probleme care se acumuleaza treptat, dar într-un timp relativ scurt si care necesita apoi o mai mare perioada de timp pentru a fi rezolvate. Aceasta înseamna ca administratia este în masura sa anticipeze cel mai bine problemele de mediu numai printr-o atenta planificare a politicii de mediu înainte ca aceste probleme sa ia proportii si sa fie recunoscute ca probleme publice de amploare.Prin planificare si pregatire, guvernul are posibilitatea sa detina un control eficient si politica nu va mai fi dictata de dezastre sau de implicarea critica a mass-media.

În Romania, un rol important în tentativa de promovare a ideilor Strategiei Globale de Dezvoltare Durabila îl are guvernul. Pentru tara noastra acceptarea doctrinei de dezvoltare durabila nu mai este o optiune benevola ci reprezinta singura cale responsabila de proectare a dezvoltarii pe termen mediu si lung în concordanta cu interesul national si cu cerintele colaborarii internationale si in special în Uniunea Europeana.

Inegrarea Romaniei în structurile europene si în cele euro-atlantice (NATO) presupune în mod necesar însusirea organica a unui set de valori caracteristice civilizatiei occidentale.Corelarea obiectivelor dezvoltarii nationale cu experienta deja dobandita în Occident în privinta calitatii vietii umane si cu grija fata de generatiile viitoare face parte integrata din acest proces.De aceea prima Strategie Nationala a Romaniei pentru Dezvoltare Durabila reprezinta o incercare de constientizare a unor tendinte si de înglobare a filozofiei dezvoltarii durabile ca element conceptual, fundamental în programul de ansamblu national tinand de esenta racordarii Romaniei la cerintele lumii în care traim.