Sisteme Politice

Sistemul politic, integrat sistemului social global, în cele doua ipostaze ale sale de subsistem si de cosistem social, nu se identifica cu ansamblul macrosocial si nici nu se disipeaza în acesta. El are un specific propriu determinat, pe de-o parte, de rolul sau, iar pe de alta, de autonomia sa relativa. Rolul sistemului politic este dat, cum am vazut anterior, de functiile îndeplinite de acesta, care îi permit sa stabileasca obiectivele politice si sa asigure realizarea acestora prin mobilizarea, în maniera autoritara, a resurselor sociale, adica sa defineasca modul în care este exercitata puterea politica. Autonomia sistemului politic vizeaza raporturile lui cu societatea ca întreg, faptul ca desi parte a sistemului social global, el reprezinta o entitate structurala distincta, cu fizionomie, mecanisme si functii proprii. Autonomia sa este relativa tocmai pentru ca el este integrat într-un sistem totalizator si, în acelasi timp, deoarece, stabilind obiectivele dezvoltarii sociale, ale organizarii si conducerii societatii, sistemul politic nu-si poate îndeplini menirea decât prin actiunea conjugata a subsistemelor sociale.

Reprezentând deci ansamblul stabil de raporturi si roluri sociale institutionalizate care asigura exercitarea puterii (autoritatii) asupra întregii societati, politicul, în sens structural, integreaza institutiile si procedeele ce permit cetatenilor dintr-un stat sa elaboreze, sa aplice si sa modifice politicile publice.

Ca entitate distincta, autonoma a sistemului social global, sistemul politic este definit prin structura sa invarianta data de interactiunea elementelor (subsistemelor) ce îl compun. Din acest punct de vedere, distingem:

" subsistemul relatiile politice  raporturile dintre indivizi în legatura cu organizarea si conducerea societatii;

" subsistemul institutiile politice  gradul si nivelul de organizare formala a relatiilor politice;

" subsistemul culturii politice  dimensiunea subiectiva a politicului;

" subsistemul actiunii politice  activitatea de elaborare si aplicare a deciziilor politice.

1. Relatiile politice

Relatiile politice, ca legaturi dintre oameni si grupuri umane, apartin, prin natura lor, ansamblului relatiilor sociale generale. Acesta se împart, dupa sfera lor de cuprindere, în relatii sociale propriu-zise, politice, economice, morale, artistice etc., alcatuind, fiecare categorie în parte, domenii (sisteme) particulare de relatii sociale. Societatea apare astfel ca interfata dintre întreg si parte, dintre individ si grupuri sociale sau comunitate. Daca relatiile interindividuale globale reprezinta genul proxim, diferenta specifica a relatiilor politice este data de expresia intereselor, aspiratiilor si comportamentelor unui grup de oameni în raport cu alt grup, referitor la locul si rolul lor în ceea ce priveste organizarea si conducerea vietii sociale.

În ordine istorica, relatiile politice, ca domeniu distinct, se manifesta mai târziu în procesul dezvoltarii sociale. Ele apar ca raporturi interumane în conditiile ruperii echilibrului raporturilor gentilico-tribale si al institutionalizarii asimetriei sociale fundamentale dintre conducatori si condusi. Asimetria guvernanti-guvernati delimiteaza, totodata, cele doua fatete ale societatii, cea civila si cea politica, relatiile sociale de cele politice. Raporturile interindividuale, intergrupale si dintre individ si grup social sunt simultan relatii sociale specifice societatii civile, cât si celei politice. Între nivelul civil si cel politic al societatii nu exista un zid chinezesc. În sfera societatii civile oamenii intra în gama diversa a relatiilor sociale, iar ca exponenti ai societatii politice ei stabilesc relatii în calitate de cetateni (în raport cu puterea politica).

Problematica relatiilor politice, prezenta în gândirea politica înca din antichitate, a constituit obiect de analiza pentru numerosi gânditori, cunoscând diverse acceptii si interpretari. Pentru florentinul Niccolo Machiavelli relatia politica dintre guvernanti si guvernati constituie o problema fundamentala a societatii, care-si avea matricea în capacitatea principelui ( a conducatorului) de a îmbina viclenia vulpii cu forta leului. În secolul al XIX-lea, Karl Marx concepea relatiile politice ca fiind o expresie a contradictiilor antagonice dintre clasele sociale, determinate de proprietatea asupra mijloacelor de productie si concretizate în forma luptei de clasa. Gânditorul român Dimitrie Gusti identifica relatiile politice cu relatiile sociale în ansamblul lor, iar la Max Weber si Maurice Duverger relatiile politice sunt explicate ca relatii de autoritate între guvernanti si guvernati.

Vom retine ca relatiile politice reprezinta ansamblul legaturilor dintre cetateni, respectiv dintre grupuri de indivizi în procesul politic, dintre acestea si institutiile politice, ca si între institutiile politice, ansamblu care developeaza raporturilor complexe stabilite între conducatori si condusi, între structura puterii si cetateni, si care constituie, totodata, angrenajul functional al institutiilor politice.