Partide și Sisteme de Partide

1.Originea partidelor

Despre partide politice se gasesc date inca din antichitate, Aristotel vorbeste despre ‘partide’ , fara a da insa lamuriri exacte despre activitatea lor ; era vorba mai degraba de ‘factiuni’ decat de partide politice in sensul inteles in epoca moderna. Odata cu sfarsitul Evului Mediu informatiile despre partide se inmultesc, in Italia incep sa se formeze inca din secolul XIII, iar in Franta si in Tarile de Jos apar prin secolul XIV. Dispunand de o structura si organizare foarte slabe, aceste prime partide incearca implicarea in lupta pentru putere,ele nefiind conjuncturale, ci rezultate ale schimbarilor social structurale a societatii occidentale.

Daca preistoria partidelor politice este indelungata, istoria lor este mult mai recenta, fiind intr-o stransa legatura cu parlamentarismul. Despre partide politice se vorbeste cu adevarat cand politica moderna ia amploare, cand devine concurentiala, partidele moderne fiind produsul interactiunii intre regim si institutii.

Din perspectiva institutionala construita de M.Duverger emergenta partidelor moderne este legata de parlamentarism, plasand momentul aparitiei partidelor de tip modern imediat dupa Reform Act din 1823.Pe de alta parte, alti autori, cum ar fi Daniel Seiler considera ca fenomenul in forma cunoscuta astazi incepe mult mai devreme in SUA pe fondul luptelor politice care au pregatit razboiul de independenta al coloniilor americane. Daca Anglia a experimentat prin Whigs si Tories primele partide, gruparile federaliste si cele democrat-republicane americane au creat elementele primelor partide de reprezentare populara.

Mecanismul genezei partidelor politice ne infatiseaza in primul rand problema originii electorale si parlamentare a partidului, partidele fiind acele organisme care realizeaza legatura intre grupurile parlamentar si comitetele de alegeri. Ca aparitie, grupul parlamentar este anterior comitetelor electorale, desfasurandu-si activitatea atat in cadrul parlamentelor alese cat si in cadrul celor cu reprezentare ereditara.

Aparitia comitetelor electorale este legata de extinderea sufragiului si atragerea electorilor, la care se adauga si dezvoltarea sentimentelor egalitare si vointa de a schimba elitele societatii traditionale.

Odata aparute cele doua elemente, grupul parlamentar si comitetul electoral, se dezvolta o legatura permanenta. In aceasta faza grupul jucand un rol important, el coordonand activitatea parlamentarilor sai si urmarind dezvoltarea contactelor cu propriile comitete electorale, de care depinde reinnoirea mandatelor.

In afara de originea parlamentara, partidele politice se mai pot origina si in spatiul extra-legislativ, intotdeauna existand si grupuri de opozanti la grupurile deja intrate in parlament, opozanti ce pot forma partide extraparlamentare.

Definitia clasica a partidului politic este data de Max Weber :’partidele ..sunt, in esenta lor intima, organizatii liber create si orientate catre o recrutare libera …scopul lor fundamental fiind de a aduna voturi pentru alegerile vizand functii politice.’ O alta definitie mai precisa si mai sintetica o da Giovanni Sartori : ‘un partid este orice grupare politica indentificata printr-o eticheta oficiala care se prezinta la alegeri si este capabila sa isi plaseze prin alegeri (libere sau nu) candidati pentru functii publice’ .

Sa ajuns la concluzia ca organizatia definita ca partid trebuie sa fie dotata cu o structura care sa sustina participarea membrilor sai,sa formuleze un program de politici publice si sa fie capabila sa reziste mai mult de un ciclu electoral.

Infiintarea partidelor politice este privita din doua perspective.Una genetica care se intereseaza de modalitatile prin care iau nastere partidele si una structurala ce urmareste diferentierea partidelor pe baza caracteristicilor organizatorice . In viziunea lui Stein Rokkan evolutia politica a Europei a fost afectata din punct de vedere istoric de trei revolutii succesive : revolutia nationala, revolutia industriala si revolutia internationala. Primele doua si-au exercitat efectele concomitent si au conturat sistemul politic intr-un plan care urmareste doua axe conflictuale : o axa functionala si o axa ‘teritorial-culturala’ .

Astfel, revolutia nationala genereaza pe axa functionala clivajul Biserica/Stat, iar pe axa teritorial-culturala, clivajul centru/periferie. Revolutia industriala adauga pe axa functionala clivajul capitalisti/muncitori, iar pe axa teritorial-culturala, clivajul sector primar/sector secundar.

Clivajul Biserica/Stat - rezultat al revolutiei nationale ii opune pe clericali anticlericalilor. Clericalii sunt detinatorii influentei politice si sociale a Bisericii, in timp ce anticlericalii sunt adeptii separatiei Bisericii de Stat, ca si secularizarii vietii sociale. In acest caz sistemul de partide ar putea avea doua sau trei partide : liberal + confesional ; sau liberal + conservator + confesional.

Clivajul centru/periferie – ii pune in opozitie pe centralistii (nationalisti sau unitaristi) cu regionalistii (autonomisti sau federalisti). In acest clivaj isi gasesc originea doua familii politice :pe latura centrala partidele care sustin statul (numite de centru), iar pe latura periferica partidele numite etnonationaliste sau regionaliste.

Clivajul sector primar/sector secundar – avand origine socio-economica si rezultand din revolutia industriala acest clivaj pune in opozitie interesele orasenilor,comerciantilor si industriasilor cu cele ale taranilor. Acest clivaj cuprinde o singura familie politica specifica :cea a partidelor agrariene.

Civajul proprietari/muncitori – pune in opozitie interesele proprietarilor mijloacelor de productie cu cele ale muncitorilor. Doua familii politice isi au originea in acest clivaj. Pe latura ‘proprietarilor’ intalnim partidele numite ‘dreapta clasica’ in Franta si ‘partide burgheze’ in Scandinavia, iar pe latura ‘muncitori’ gasim partidele numite ‘de stanga’ sau ‘socialiste’,calificate drept ‘partide muncitoresti’ dupa baza lor sociologica, numitorul lor comun fiind clasa muncitoare organizata.