Specificul Regimului Antonescian

În lucrarea de faţă mi-am propus să analizez regimul antonescian, încercând să subliniez aspectele care l-au diferenţiat de celelalte regimuri de tip totalitar. Luând ca obiect de studiu perioada 1940-1944, vom constata că regimul politic al României, deşi inclus în aria regimurilor de tip totalitar, are şi elemente ce îl deosebeşte de acestea, fiind perceput chiar pozitiv, ca un element ce a protejat interesul naţional. „Regimul autoritar al lui Antonescu este greu de definit din punct de vedere constituţional, deoarece, referindu-ne în special la perioada 27 ianuarie 1941-23 august 1944, în care a guvernat ţara fără legionari, pe lângă unele trăsături de dictatură militară, dar fără excese, a păstrat unele reminiscenţe dacă nu de guvernare, cel puţin de conduită democratică. ”

Voi începe cu o foarte scurtă biografie a lui Antonescu pe care o consider necesară pentru a stabili contextul ce a dus la evenimentele din 6 septembrie 1940.

La Piteşti, pe 15 iunie 1882, se năştea cel care avea să intre în istorie drept dictator al României. Ca activitate militară până la 1940, acesta a participat ca ataşat militar în Primul Război Mondial, avansând în 1934 în postul de Şef al Marelui Stat Major şi în 1937 în postul de Ministru al Apărării, urmând a fi apoi demis în 1938, la scurtă vreme de la instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea. Demitarea se datora bănuielilor unor relaţii între Antonescu şi Garda de Fier.

„La 21 iunie 1940, regele Carol şi-a asumat puteri dictatoriale. O săptămână mai târziu, el a fost forţat a ceda Basarabia şi Bucovina de nord Uniunii Sovietice. Instituirea unui regim favorabil axei, la 5 iulie 1940, nu a ajutat în chip vădit vreme ce la 30 august România a pierdut jumătate din Transilvania în favoarea Ungariei în urma arbitrajului de la Viena. Carol a abdicat în favoarea fiului său Mihai la 6 septembrie, iar în ziua următoare România a cedat nordul Dobrogei Bulgariei, prin Acordul de la Craiova. Cam tot pe atunci, mareşalul Antonescu a preluat conducerea guvernului României” , afirmând că abdicarea regelui a fost dorinţa „ Armatei şi a Ţării” .

Unele surse afirmă că pe 4 septembrie Carol al II-lea îi cere lui Antonescu să se prezinte la Palat pentru a-l informa de Decretul Lege No 3 051 prin care se stipula formarea unui nou guvern. Următoarea zi, Carol al II-lea suspendă Constituţia din 1938 şi dizolvă Corpurile Legiuitoare, încredintându-i lui Antonescu conducerea statului.

În urma abdicării lui Carol, avem deci decizia lui Antonescu de a destitui puterea regală, lăsându-i regelui doar un rol reprezentativ, „nu mai avea nici o influenţă asupra politicii externe şi nici comandă militară” , „regele păstrează prerogative formale şi de protocol (art II): el este capul oştirii (lit. a), bate monedă (lit. b), conferă decoraţii (lit. c), primeşte şi acreditează ambasadori şi miniştrii plenipotenţiari (lit. d), numeşte pe primul ministru, însărcinat cu puteri depline (lit. e ) şi acordă amnistia şi graţierea (lit. f)” , acestea fiind apoi reduse la lit. a şi lit. f.

Prin decretul regal al regelui Mihai, Ion Antonescu şi Horia Mihai, Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştrii, preiau conducerea statului instaurând dictatura militaro-fascistă.

Discursul antonescian în momentul preluării puterii este unul relevant pentru sublinierea tipului de regim spre care se îndreaptă România: : „Nu este un guvern nou, ci un regim nou. Nu vorbe, cu acţiuni. Nu şovăire, ci fapte” . Statul român urma să fie supus unui regim de dictatură militară, fără a fi luat în considerare ideea trecerii la un regim democratic. Era subliniată în mod clar dorinţa lui Antonescu de a disciplina statul prin forţă militară. Se marchează astfel trecerea de la dictatura de tip regal la dictatura de tip militar.

Pe plan internaţional, contextul României nu era unul favorabil, iar pe plan intern, criza politică îngreuna chiar mai mult lucrurile. Pe fundalul acestui context, generalul Ion Antonescu instituie în fruntea ţării un guvern de concentrare naţională .

Un alt element ce întărea convingerea că Ion Antonescu îşi va baza dictatura pe latura militară este reprezentat de următoarea declaraţie : „M-am angajat cu cinstea şi cu viaţa mea să apăr trecutul, Ţara şi Tronul” , utilizarea forţei armate în conducerea ţării primând în faţa guvernării politice prin intermediul partidelor . Antonescu avea convingerea că un astfel de regim va salva România din criza internă şi internaţională prin care trecea.