Structuri NATO

NATO (OTAN) – Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord

Istoric: Al –II-lea război mondial a înghiţit peste 1000 de miliarde de dolari.

Preţul cel mai mare l-a plătit Europa; SUA s-au îmbogăţit (ele au cunoscut un adevărat bum economic) iar URSS a putut să-şi impună sistemul politic comunist până în inima Europei.

URSS a ieşit din război stoarsă şi vlăguită, economia ei de pace fiind la pământ. Atitudinea fundamentală a URSS nu a fost una agresivă ci una defensivă.

La 22 februarie 1946 un tânăr diplomat din cadrul ambasadei SUA la Moscova, George F. Kenan lansează faimoasa ,,Long Telegram” în care descrie politica externă sovietică ca având sursele adânci în însuşi sistemul sovietic. El argumenta (în telegramă) că politica sovietică era un amalgam de ideologie comunistă şi expansionism ţarist de modă veche.

Vor apărea 4 momente în evoluţia apariţiei NATO:

1) Liderii de la Kremlin aminteau temele tradiţionale privind superioritatea sistemului comunist şi necesitatea obiectivă de înlăturare a capitalismului ca fiind un sistem perimat involutiv;

2) Doctrina Truman care în esenţă prevedea susţinerea popoarelor libere care rezistă încercărilor de aservire din partea unor minorităţi înarmate sau presiunilor venite din exterior. În plan geopolitic şi geostrategic a fost lansat Planul Marchall şi Strategia Conteinmentului

Marchall la întoarcerea de la Moscova afirmă: ,,Pacientul este tot mai slăbit, în timp ce medicii se sfătuiesc; de aceea nu cred că avem voie să aşteptăm un compromise datorat epuizării”

3) Reacţia Moscovei nu a întârziat să apară şi într-un ziar moscovit ,,Pravda” se afirmă că propunerea americană era de fapt un amestec în treburile interne ale altor state. Câteva zile mai târziu ministrul de externe sovietic Molotov afirma că ţările care vor accepta Planul Marchall vor fi plasate sub control şi-şi vor pierde independenţa lor economică şi naţională. Pe 9 iulie 1947 guvernele iugoslav şi bulgar au refuzat participarea. A doua zi au făcut declaraţii asemănătoare Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Finlanda şi ministrul de afaceri externe român Gheorghe Tătărescu. Prin urmare s-a hotărât crearea blocului ţărilor din est care mai târziu va devein lagărul socialist.

4) Brutalitatea Moscovei a determinat crearea unor structure militare de apărare împotriva expansionismului sovietic. Astfel în aprilie 1948 mai multe ţări vest-europene au format Pactul de la Btruxelles. La 11 iunie 1948 Senatul American votează ,,Rezoluţia Vandemberg” (veritabila revoluţie pentru izolarea SUA). La 4 aprilie 1949, 10 state europene semnează la Washington alături de SUA şi Canada - ,,Tratatul Atlanticului de Nord” care a intrat în vigoare începând cu 24 august 1949.

Cele 10 state semnatare iniţial:

- Belgia;

- Danemarca;

- Franţa;

- Islanda;

- Italia;

- Luxemburg;

- Marea Britanie;

- Norvegia;

- Olanda;

- Portugalia

În 1952 – Grecia şi Turcia

În 1955 – Germania

În 1982 – Spania

În 1999 – Polonia, Cehia şi Ungaria

În 2004 – Letonia, Lituania, Estonia, Slovenia, Slovacia, Bulgaria, România

NATO este o organizaţie interguvernamentală ai cărei membri îşi păstrează integral suveranitatea şi independenţa. NATO este o alianţă politică de apărare.

Acest tratat are 14 articole (art. 5 reprezintă dispoziţia centrală a tratatului).

Structurile organizaţiei NATO

NATO dispune de o structură civilă şi de una militară.

Structurile generale:

- conducerea politică a alianţei se realizează la cel mai înalt nivel prin Consiliul Atlanticului de Nord – cea mai înaltă autoritate politică şi militară a tratatului;

- Consiliul se întruneşte de regulă săptămânal; se pot întâlni şi în caz de urgenţă;

- Consiliul este prezidat de Secretarul General NATO;

- Consiliul este ajutat în misiunea sa de următoarele comitete: Comitetul pentru planificarea apărării; Grupul de planificare nucleară; Comitetul militar (este cea mai înaltă autoritate a Alianţei)

Organele şi structurile civile ale Alianţei Nord-Atlantice

Sediul NATO este la Bruxelles. Sediul NATO totalizează 2200 de persoane (1000 – delegaţiile naţionale, iar Statul Major Internaţional numără 1200 de civili).

Fiecare stat membru este reprezentat în Consiliu de un ambasador secondat de o delegaţie naţională. Statul Major Internaţional ajută Consiliul şi Comitetele în îndeplinirea sarcinilor.

Acesta are în componenţă:

- cabinetul Secretarului General;

- 5 divizii (departamente):

- Divizia pentru afaceri politice;

- Divizia pe planificare şi politici de apărare;

- Divizia pentru susţinerea apărării;

- Divizia pentru infrastructură logistică şi planuri civile

de urgenţă,

- Divizia pentru probleme ştiinţifice;

- biroul pentru Administraţie generală şi gestiune;

- biroul Inspectorului financiar.