Uniunea Europeană

Ideea unificării europene a apărut încă din Evul Mediu, europenii fiind preocupati de apărarea în fata pericolului pe care îl reprezenta Răsăritul, însă pentru multă vreme ea a rămas doar aspiratia filosofilor. În 1957, Benelux, Franta, Germania si Italia semnează la Roma Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană si Tratatul privind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. În aceeasi zi, 25 martie, este semnată si Conventia cu privire la institutiile comune (Adunarea parlamentară si Curtea de Justitie). Tratatele de la Roma au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul de la Maastricht a fost semnat la 7 februarie 1992 în localitatea olandeză Maastricht, reprezentînd pînă atunci cea mai profundă schimbare a tratatelor de la înfiinţareahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Comunitatea_European%C4%83 Comunitătii Europene. Acest tratat a pus bazele Uniunii Europene. Tratatul a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 si defineste noile politici comunitare; acesta cuprinde si elemente federaliste ca cetătenia europeană, politica externă comună statelor si crearea monedei unice europene.

Tendinta de a se crea o structură de tip federal s-a remarcat odată cu aparitia CECO . Se urmărea demararea procesului constituirii unei federatii europene, indispensabilă păstrării păcii. Federalismul european era inspirat din traditia democrat-crestină si din experienta germană. Spre deosebire de federatie, confederatia reprezintă o asociere de state pe baza unui tratat, pentru realizarea împreună a unui obiectiv, care în cele mai multe cazuri este apărarea. În cazul confederatiei, statele membre îsi păstrează toate competentele si se mentine principiul suveranitătii si al egalitătii juridice. Odată cu maturizarea Uniunii Europene se dorea o nouă formulă de organizare care să repartizeze competentele între centru si restul unitătilor administrative. Se impunea, asadar întărirea Consiliului European si cooperarea interguvernamentală.

Uniunea Europeană avea deja elemente specifice unei federatii si unei Constitutii. Sentinte ale Curtii de Justitie afirmau că Tratatul uniunii si gradul atins în integrare poate justifica considerarea tratatelor ca si Cartă Constitutională si că, desi formal UE nu are o Constitutie, ea are o Constitutie materială prin tratate. Tratatul de la Amsterdam (1997) enunta valorile fundamentale si obictivele Uniunii, avea o structură institutională bine definită, reguli de exercitare a puterii si o delimitare a competentelor care să permită actiunea lor în spatiul public. Cu toate acestea nu putem pune semnul egal între tratat si constitutie. Diferă gradul de constitutionalizare al tratatului si cel al constitutiei.

Se naste o nouă idee, a suveranitătii comune, bazată pe un pact constitutional între statele membre, iar unul dintre state sau un grup de state să aibă ultimul cuvînt în atribuirea competentelor si în rezolvarea conflictelor. Acest sistem ar fi propriu pentru o federatie de state avînd un grad avansat de integrare si în care conflictele de suveranitate sau competente s-ar rezolva prin cooperare institutională si negocieri între organismele juridice europene si cele nationale.

În ceea ce priveste trăsăturile caracteristice federatiilor, UE avea institutii comune cu competente proprii, uneori limitate, dar eficace si care se asemănau mult cu cele proprii sistemelor federale. De exemplu, regulamentele comunitare erau obligatorii si se executau prin ele însele, doar îndeplinirea lor era încredintată statelor membre, altfel spus erau specifice unui sistem pe care îl întîlnim si în statele federale; ” este posibil ca peste 10-20 de ani să vorbim despre saltul definitiv spre o Federatie Europeană, dar deocamdată, metoda integrării supranationale practicată în UE exclude, prin definitie crearea unui supra-stat european si disparitia identitătilor nationale, identitatea europeană fiind, formal, compusă din identitătile statelor membre UE.”