Imaginea Casei Regale reflectată în presa din România

Tema pe care am ales să o studiez este Imaginea Casei Regale reflectată în presa din România. Consider această temă foarte importantă pentru cultura poporului român și nu numai. În România, monarhia a fost prezentă ca formă de guvernământ o perioadă destul de îndelungată, din 1881 și până în 1947, când regele Mihai I a abdicat, forțat fiind de Petru Groza și implicit de regimul comunist. Am ales să studiez această temă deoarece sunt pasionată de istorie și cred că o cunoaștere amănunțită a trecutului, poate îmbunătăți viitorul și alegerile pe care le facem.

Monarhia a luat naștere în Europa prin ceea ce este definit ca problema teologico-politică. De la apariția Bisericii ca instituție, lumea trebuia să găsească o formă de guvernământ pentru a îmbina cu succes partea spirituală și partea politică a poporului. „Șansa istorică a monarhiei în lumea creștină ține în mare parte de faptul că această formă politică permite o largă acceptare a prezenței Bisericii și, în același timp, deține un resort de o forță deosebită — monarhul de drept divin — care să garanteze independența corpului politic față de Biserică.” .

Pentru românii secolului al XIX, Europa avea „toate caracterele unui model cultural: unul ideal normativ (era, așadar, un exemplu bun de urmat), un altul desistem ideologic și, în sfârșit, pe acela de schemă teoretică, abstractă, cu o mai mare sau mai mică legătură cu realitatea” .

Tot după modelul european, România a apelat la un prinț străin, Carol I din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, care va deveni primul monarh al țării și regele cu cea mai lungă domnie, 48 de ani. Una dintre cele mai mai realizări ale lui Carol I a fost Constituția din 1866, prin care România se transformă în monarhie constituțională ereditară. Niciun membru al Constituției nu s-a pronunțat a fi împotriva monarhiei, iar în acest context politic Ion C. Brătianu a afirmat în cadrul dezbaterilor din 27 iunie a Adunării Constituante din 1866 că: „[ ]

pe cât Europa va sta monarhică, să stăm și noi; când se va proclama în Republică, o vom proclama și noi” . Această afirmație „a fost rostită tocmai pentru a sublinia, o dată în plus, dorința românilor de a se integra și pe această cale într -o ordine europeană general acceptată” .

Domnia regelui Carol I a fost primită cu scepticism din partea poporului român, din cauza origii sale străine. Pe parcursul celor 48 de ani, părerea publică s-a schimbat, Carol I devenind un rege iubit și venerat de locuitorii statului. „Unii au stăruit asupra progreselor înregistrate de România, care dintr-un stat vasal Porții Otomane a devenit o putere balcanică de primă mărime și cu un rol european recunoscut.”

Carol I a fost un rege devotat, de la intrarea acestuia în țară și până la sfârșitul domniei din 1914. Conducătorul statului a exclamat în permanență că din momentul în care a pășit pe pământul noii sale patrii, a devenit român; viața sa întreagă o va consacra pentru fericirea românilor și pentru prosperitatea lor.

Următorul rege care a condus România, din 1914 până în 1927, a fost Ferdinand I. Acesta și-a propus să urmeze pilda unchiului său, Carol I, de a conduce statul în sprijinul și pentru binele cetățenilor, „voi fi un bun român” . Pe parcursul domniei regelui Ferdinand I, poporul era împărțit în doua. Unii îl vedeau pe monarh ca fiind „făuritorul României Mari, inițiatorul reformei agrare și al celei electorale” , iar alții îl considerau „un rege slab, dominat de Ion I.C. Brătianu și de regina Maria, care poartă principala vină pentru proasta funcționare a regimului democratic din România” .