Ochii și Privirea - Rolul în Comunicare

În marea lor majoritate, expresiile feţei pot fi controlate atunci cînd oamenii doresc acest lucru. Există însă zone ale chipului uman care scapă controlului astfel încît ele pot transmite mesaje relevante despre starea sufletească a unei prsoane. Dintre toate componentele corpului omenesc, ochii (şi, odata cu ei, privirea) sunt fără nici un dubiu cei mai buni revelatori ai emoţiilor. Pare că totul poate fi spus cu aceşti doi globi oculari protejaţi de pleoape tivite de gene şi surmontaţi de fire de păr numite srîncene.

Aceasta pentru că ochiul nu este un organ obişnuit. El reprezintă contactul cel mai direct cu viaţa, cu natura şi cu toate celelalte, cu tot ceea ce este vizibil. Datorită privirii, ştim că lucrurile şi oamenii există, iar privirea pe care şi-o îndreaptă ceilalţi asupra noastră ne confirmă că existăm noi înşine.

Miscarea ochilor îndeplineşte un număr însemnat de funcţii în interacţiunea socială. Cînd doi oameni sunt angajati într-o conversaţie, ei se privesc ochi în ochi intermitent. De obicei, aceasta se intamplă în 25 % pînă la 75 % din timpul discuţiei. Privirea variază în durată: avem tendinţa să privim de două ori mai mult decît să ascultăm sau să vorbim. Privirea insistentă semnalează o dorinţă de intimitate. Modul de a privi este în relaţie cu interesul acordat în sensul dacă suntem interesaţi de cineva sau de ceea ce spune, îl vom privi cu atenţie şi invers.

Oamenii privesc şi pentru a obţine informaţii: în timp ce ascultă pentru a prinde mesajele vizuale care însoţesc cuvintele, pentru a inţelege ceea ce aud. Ei privesc in timp ce vorbesc pentru a urmări şi a se putea adapta rapid reacţiilor ascultătorului. Dacă un vorbitor işi priveşte interlocutorul în timp ce vorbeşte, atunci cel care ascultă simte că vorbitorul este interesat şi de el, nu numai de subiectul de conversaţie. Va considera, de asemenea, că vorbitorul este credibil.

Privirii i se pot atribui tot atîtea califiative cîte emoţii calificabile există : privire blîndă, tandră, iubitoare, languroasă sau dură, implacabilă, duşmănoasă; privire temătoare, neliniştită, nervoasă, fugară; privire scînteietoare, luminoasă, pătimaşă; privire goala, inexpresivă; privire pătrunzătoare, fulgerătoare, furioasă; privire pierită, stinsă, etc.

Pentru a ajunge un bun gestualist, spune Milton Cameron, trebuie să fii capabil să descifrezi dintr-o ochire ce se ascunde în spatele privirii interlocutorului.

Privirea îţi „vorbeşte” pe larg despre gîndurile, emoţiile şi intenţiile, nu întotdeauna evidente, ale persoanei cu care conversezi.

Decodificarea unei priviri după Milton Cameron nu se poate face cu succes decît dacă există condiţii de observare propice de exemplu o importanţă mare o are observarea pupilei ochiului în timpul discuţiei, anturajul în care are loc discuţia, distanţa dintre interlocutori.

Claritatea expunerii este la fel un factor esenţial de reuşită, cel din faţa ta trebuie să stea în lumină. În cazul cind este noapte, sau interlocutorul întoarce capul, sau pleacă capul, tuşeşte uşor atunci va fi greu de observat dimensiunea pupilei şi nuanţele privirii.

Mişcările ochilor, durata şi intensitatea privirii sunt sincronizate de obicei cu ritmul şi fluenţa vorbirii. Se poate observa că o persoană care vorbeşte calm, are o privire liniştită, iar intervalele la care schimbă direcţia privirii sunt mai lungi în comparaţie cu cea care vorbeşte în ritm alert. La o asemenea persoană, mişcările ochilor sunt rapide pentru a culege cît mai multe mesaje nonverbale de la interlocutori.

În cursul unei comunicări verbale, mesajele oferite de miscarea ochilor, pleoapelor şi a sprîncenelor pot fi decodificate în cuvinte, astfel:

– miscările laterale ale ochilor, privirile piezişe fac dovadă fie a lipsei de sinceritate, fie a sentimentelor dezagreabile;

– pleoapele care se mişcă rapid indică o stare de nelinişte;

– ridicarea unei sprîncene este semnul neincrederii iar cînd aceasta mişcare se repetă se poate deja anticipa un răspuns negativ;

– dilatarea pupilelor dă aşa numitul “ochi de dormitor” care indică interesul faţă de cineva sau ceva, dar şi neliniştea, anxietatea;

– micşorarea pupilelor – “ochiul de sarpe”– reflectă expectativa, lipsă de încredere în spusele sau faptele interlocutorilor.

Modificările dimensiunii pupilei sunt folosite cu mult succes de cei care ştiu să le decodifice, astfel de semnale mai ales în tranzactii de tip speculativ.

Dana Tudor afirmează că sunt 4 mesaje de bază care pot fi transmise de privirea interlocutorului tău :

1. Cînd acesta priveste înainte înseamna că absoarbe pasiv informaţiile pe care i le transmiţi.

2. În cazul în care persoana din faţa ta priveste în sus, spre dreapta, aceasta se gîndeste la o întamplare recentă, o experienţă legată de subiectul discutiei.

3. Cînd privirea este indreptată tot în sus, dar spre stanga, poţi deduce faptul că interlocutorul tău se gîndeşte intens la o întamplare din trecutul său.