Relații publice în mediul financiar

Noţiuni despre comunicare şi relaţii publice

Astăzi, cuvântul comunicare a devenit un însoţitor al celor mai tulburătoare experienţe intelectuale, un concept atrăgător şi utilizat cu o frecvenţă de invidiat. Îndeobşte, cercetătorii comunicării sunt de acord că toate procesele sociale implică şi un proces de comunicare. Simplu spus, comunicarea este un proces de transmitere a informaţiilor între indivizi sau grupuri sociale. De aceea, relaţiile umane pot fi numite interacţiuni comunicaţionale. În dicţionarele româneşti, pentru cuvântul comunicare aflăm, ca şi în dicţionarele altor ţări, următoarele semnificaţii: înştiinţare, informaţie, ştire, raport; contact, relaţie, legătură; prezentare într-un cerc restrâns de specialişti a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică.

Comunicarea umană, prin calitatea sa de a implica o relaţie, se manifestă sub două mari forme: comunicarea directă şi comunicarea mediată (indirectă). Comunicarea directă presupune prezenţa a doi sau mai mulţi indivizi, în acelaşi spaţiu fizic (proximitate spaţială), indivizi care interacţionează, influenţându-se reciproc. Tipul acesta de comunicare se numeşte şi comunicare interpersonală. În zilele noastre comunicarea devine substanţa societăţii, iar acest proces de comunicare se realizează prin existenţa unei relaţii între parteneri, posibilitatea de a emite semnale, capacitatea de a recepta semnale sau mesaje, prin utilizarea unor semne şi simboluri care să faciliteze construirea unui înţeles numit mesaj, prin utilizarea unor canale de suport ale comunicării: hârtie, unde hertziene; prin existenţa unei identităţi a semnificaţiilor care să permită receptarea corectă a informaţiei transmise.

În orice proces de comunicare se urmăresc patru scopuri esenţiale: să fim receptaţi, să fim înţeleşi, să fim acceptaţi şi să provocăm o reacţie. Îndeplinirea acestor scopuri conduce la o comunicare eficientă.

În ceea ce priveşte relaţiile publice există o definiţie larg acceptată, cunoscută ca „Declaraţia mexicană” care prezintă practica relaţiilor publice ca fiind “arta şi ştiinţa socială de a analiza tendinţele, de a programa consecinţele acestora, de a consilia liderii organizaţiilor şi de a implementa programe de acţiune planificate care să slujească în acelaşi timp şi organizaţiile şi interesul public”. O altă definiţie operaţională a relaţiilor publice le consideră ca fiind practica promovării unei bune reputaţii pentru o firmă, un organism guvernamental, un individ sau o entitate publică sau, cu alte cuvinte, acţiunea de a prezenta, explica şi menţine o imagine favorabilă a acestora. Din perspectiva marketingului, activitatea de relaţii publice îşi propune să promoveze o opinie favorabilă despre o organizaţie comercială şi despre planurile şi acţiunile acesteia. Pentru realizarea obiectivelor, relaţiile publice apelează în mare măsură la aceleaşi canale de comunicare în masă utilizate şi de publicitate. Consultanţii în domeniul relaţiilor publice sunt solicitaţi în mod current de conducerea firmelor sau organizaţiilor pentru a concepe strategia anuală de comunicare internă şi externă, pentru a evalua imaginea companiei şi, de asemenea, ori de câte ori relaţiile interne sau externe ale organizaţiilor respective pot avea de suferit.

Forme ale socitǎţiilor comerciale

Persoanele juridice îşi pot desfãşura afacerile într-o varietate de forme, conform Legii nr. 31/1990 (publicatã în monitorul Oficial nr.126 - 127 din 17 noiembrie 1990 ). Legea defineşte diferitele tipuri de societãţi comerciale ce pot fi constituite.

Societãţi comerciale se vor constitui în una din urmãtoarele forme:

- Societãţi în nume colectiv;

- Societãţi în comanditã simplã;

- Societãţi în comanditã pe acţiuni;

- Societãţi pe acţiuni;

- S.R.L. ( societate cu rãspundere limitatã).

Fiecare dintre acestea trebuie sã fie constituitã conform legii şi este, deci, important sã înþelegem si sã recunoaştem cerinţele legale, pentru fiecare categorie de societate în parte.

a) Societǎţi în nume colectiv:

Legea defineşte acest tip de societate ca fiind societatea comercialã ale cãrei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social al societãţii şi cu rãspundere nelimitatã şi solidarã a tuturor asociaţilor.

Trãsãturile acestui tip de societate sunt:

- numãrul minim de membri asociaţi este de doua persoane pentru a se putea încheia contractul de societate;

- capitalul social poate fi oricât de mic şi este format din aportul asociaţilor (în bani şi /sau naturã ), fiind divizat în pãrţi sociale care, în principiu, nu sunt transmisibile (cu excepţia cazurilor în care, prin contractul de asociere, s-a convenit cã pot fi cesionate);

- rãspunderea asociaţilor, pentru obligaţiile sociale, este solidarã şi nelimitatã;

- toţi asociaţii au calitate de comercianţi, se considerã, în practicã, cã asociaţii şi-au acordat reciproc mandat de a administra, unul pentru celãlalt, societatea;

- fiecare din asociaţi poate fi declarat falit, ca urmare a greşelilor dintre ei, ca o consecinţã a clauzei solidaritãţii dintre asociaţi;

- asocierea lor le conferã posibilitatea de a face comerţ sub nume colectiv.

Denumirea unei astfel de societãţi trebuie sã cuprindã cel puţin numele unuia dintre asociaţi şi menţiunea S.N.C., contul bancar deschizându-se pe numele firmei. În lista cu specimene de semnãturi sunt desemnate persoanele cu drept de a opera în cont.