Extras din referat
Navele portcontainere sunt nave de marfă care își transportă toată sarcina în containere intermodale de dimensiuni mari, într-o tehnică numită containerizare. Acestea sunt un mijloc comun de transport comercial intermodal de marfă și transportă majoritatea mărfurilor care nu sunt în vrac. Capacitatea navei de containere este măsurată în unități echivalente de douăzeci de metri (TEU). Încărcările obișnuite sunt un amestec de containere standard ISO de 20 de picioare și 40 de picioare (2 TEU), cele din urmă fiind predominante.
Astăzi, aproximativ 90% din mărfurile non- vrac din întreaga lume sunt transportate cu nave portcontainer, iar cele mai mari nave moderne pot transporta peste 23.000 TEU. Navele portcontainer rivalizează acum cu tancurile petroliere brute și transportatorii în vrac ca fiind cele mai mari nave maritime maritime.
Proiectarea și construcția navei port-container se face ca la orice tip de navă. În proiectarea port-containerului se vor avea în vedere anumite reguli speciale. Câteva din regulile ce trebuie respectate în proiectarea și construcția acestui tip de nava sunt:
- Pentru a micșora sensibilitatea la ruliu, o nava port-container va avea: gurna de raza mica; poziția chilei de ruliu fixată cu precizie pe curbura gurnei, astfel încât să fie de o eficiență maximă; chilele de ruliu vor avea o lățime mai mare în comparație cu navele obișnuite de aceeași capacitate; stabilizatoare de ruliu, care s-au dovedit a fi foarte eficiente la viteze mari
- Pentru a micșora sensibilitatea navei la tangaj, datorită înălțimii metacentrice mici când nava este full încărcată, nava trebuie să fie de un deplasament mare , căruia să-i corespunda o lungime bine proporționată.
- Bordul liber la o nava port-container va fi cu cel puțin 60% mai mare decât prevede Convenția internațională asupra liniilor de încărcare din 1966.
- Pentru a se reduce posibilitate de ambarcare a apei de mare pe coverta, nava va avea: prova evazat[ de ordinul a 25° - 35o, pronunțată în special la linia de plutire a navei; un sparge-val suficient de înalt; fals-bordurile de înălțime mare.
- Structura interioara celulară a navei, care permite stivuirea și fixarea containerelor în magaziile navei, va fi de suficientă rezistența pentru a suporta greutatea containerelor repartizată pe piesele de colț.
- Capacele gurilor de magazii vor fi de o suficientă rezistență pentru a suporta greutatea containerelor, fără a se deforma (la navele din a 3-a generație, greutatea unui capac este de 30 t).
- Suporții de fixare a containerelor pe covertă, vor fi capabili să preia forțele ce se nasc în timpul balansului pe mare. Rezistența acestor suporți va fi proiectată cu un coeficient de siguranță de 3 ori mai mare decât forțele care se nasc în mod normal.
- Acolo unde containerele pe covertă sunt stivuite în afara gurilor de magazii (depășesc gurile de magazii) vor fi prevăzuți pontili de susținere care vor fi fixați sub piesele de colt ale containerelor.
1. Istoric
Inițierea transportului maritim de containere constituie una dintre cele mai remarcabile evoluții în industria mărfurilor maritime. Navele de containere au revoluționat modul în care sunt transportate livrările de mărfuri în întreaga lume, asigurând siguranța și securitatea livrărilor de marfă astfel transportate.
În anul 1956, Malcolm McLean (1914-2001), un întreprinzător din Carolina de Nord (SUA), a realizat, pentru prima dată în istorie, încărcarea a 58 de containere (cu dimensiuni de 35 picioare fiecare) pe un cargobot care a plecat din Newark cu destinația Houston. Atunci, nimeni nu bănuia că inovația lui McLean va revoluționa transporturile de marfă internaționale. La mijlocul anilor '50, McLean a cumpărat o companie navală, Pan-Atlantic Steamship Corp., două cargouri construite înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, și, după ce le-a făcut câteva modificări care să le permită să primească containere, a deschis o linie de transport de-a lungul coastei estice a SUA. În anul 1960, Pan-Atlantic Steamship Corp. a fost redenumită Sea-Land Service si a fost preluată, în anul 1999, de catre Maersk, devenită Maersk Sealand.
Astăzi, containerul s-a impus ca mijloc principal de transport schimbând radical fața navigației comerciale, costul transporturilor și timpul dedicat pregătirii navelor pentru parcurs. Așa cum afirmă majoritatea economiștilor, containerizarea a dus la revoluționarea transporturilor de marfă, contribuind decisiv la globalizarea economiei mondiale.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Nave portcontainer.docx