Globalizarea

1.1. CE ESTE GLOBALIZAREA?

Termenul de globalizare este de origine anglo-saxona (globalization), sinonim cu

frantuzescul mondialisation si se gaseste astazi pe buzele tuturor. Este un termen

superuzitat, caruia îi putem atribui numeroase semnificatii. Cum arata Zygmunt Bauman,

el a devenit rapid lozinca, incantatie magica, paspartu capabil sa deschida portile tuturor

misterelor prezente si viitoare1. Ca orice marota, ea se opacizeaza, este utilizata de multe

ori fara întelegerea unei semnificatii anume, transformînd în canoane sau în tabuuri o

suma de predictii elementare, astfel încît se poate spune ca se vorbeste astazi despre

globalizare cum se vorbea despre medicina în vremea lui Molière.

S-au dat diferite definitii globalizarii, nici una însa pe deplin satisfacatoare. Este si

greu sa definesti un fenomen confuz înca si atît de complex, fiecare autor evidentiind o

anumita latura, sau dimensiune a sa. Astfel, era normal ca George Soros, de pilda, sa dea

o definitie preponderent economica. Dupa el, globalizarea reprezinta miscarea libera a

capitalului însotita de dominatia crescînda a pietelor financiare globale si a corporatiilor

multinationale asupra economiilor nationale2. La fel de normal era ca Antony Giddens

sa ofere o definitie continînd elemente preponderent sociologice. Globalizarea poate fi

definita  spune el  ca intensificarea relatiilor sociale în lumea întreaga, care leaga într-o

asemenea masura localitati îndepartate, încît evenimente care au loc pe plan local sînt

privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile departare si invers3.

Alti autori, cum este Giorgios I. Mantzaridis, fac distinctia între globalizare si

universalitate (!). Acestea ar fi doua notiuni înrudite din punct de vedere formal, dar

esential opuse. Prima exprima unirea autoritara si omogenizarea, iar cea de-a doua

exprima unitatea spirituala dar, în acelasi timp, si diversitatea persoanelor. Globalizarea

îndeparteaza particularitatile si schimba si persoanele si societatile într-o masa amorfa, în

timp ce universalitatea respecta particularitatile persoanelor si ale societatilor si cultiva

armonia si împlinirea acestora4.

În ce ne priveste, consideram ca globalizarea este un fenomen si un proces

complex, caracterizat, în principal, prin : - o tendinta profunda de regasire a unitatii; -

cresterea interdependentelor la nivel global; -internationalizarea schimburilor si a

productiei; - liberalizarea pietelor; -libera circulatie a capitalurilor, informatiilor,

persoanelor si marfurilor; - a treia revolutie industriala si transnationalizarea tehnologiei;

- dominatia firmelor multinationale; - intensificarea concurentei (hiperconcurenta) la

nivel global; - comprimarea timpului si a spatiului; - afirmarea culturii contractului; -

nasterea unei societati civile globale; - afectarea suveranitatii nationale, a identitatilor

culturale si spirituale.

Cornelius Castoriadis considera ca problema civilizatiei moderne este ca aceasta a

încetat sa-si mai puna întrebari, cînd tocmai abilitatea de a le formula face diferenta

1 Zygmunt Bauman, ,,Globalizarea si efectele ei sociale , Antet, Bucuresti, 2002, p.5 2 George Soros, ,,Despre Globalizare, Polirom, Iasi, 2002, p.15 3 Ioan Bari, ,,Globalizare si probleme globale, Ed. Economica, Bucuresti, 2001, p.7 4 în Globalizare si universalitate. Himera si adevar, Editura Bizantina, Bucuresti, 2002, p.20

dintre soarta si predestinare, dintre deriva si calatorie. În acest sens, o buna întrebare este:

de cînd dateaza începuturile procesului de globalizare? Raspunsurile sînt diferite. Unii

considera ca totul a început odata cu politicile de liberalizare-privatizare-dereglementare

puse în opera în anii 80 de administratiile Reagan în S.U.A. si Tatcher în Marea Britanie.

Altii merg mai în urma, considerînd ca elementul declansator l-a constituit instituirea

cursurilor de schimb flotante în anii 70, începînd cu administratia Nixon si liberalizarea

miscarilor de capital începînd cu administratia Ford. Ei bine, alti autori merg mult

îndarat, situînd începuturile dupa primul razboi mondial, în vremea presedintelui Wilson,

la initiativa unor eminente gri, printre care figura consilierul sau Edward Mandell

House, precum si personalitati politice mai cunoscute precum Balfour, Clémenceau, sau

Panderewski. Acestia au constituit The Council of Foreign Relations, un club privat cu

sediul la New York, avîndu-l ca prim presedinte pe David Rockefeller. Influenta acestui

Consiliu a fost considerabila. În cadrul sau au fost elaborate proiectele ce aveau sa

conduca mai tîrziu la constituirea Organizatiei Natiunilor Unite, Fondului Monetar

International si Bancii Mondiale. Tot de aici au aparut mai tîrziu (1954) Clubul

Bilderberg si Comisia Trilaterala (S.U.A.- Europa vestica  Japonia), la initiativa lui D.

Rockefeller, Ch. D. Jackson si Z. Brzezinski si reunind cîteva sute de persoane discrete si

foarte influente. Cartea-program a grupului si planul sau globalist au fost prezentate

pentru prima oara oficial în lucrarea lui Z. Brzezinski: Betwenn Two Ages. Americas

Role in the Technetronic Era, Harmondsworth, New York, 1970. Potrivit acestor

acceptiuni, globalizarea apare ca un fenomen dinainte pregatit, în cercuri neoficiale, cu

mult timp înainte ca el sa devina vizibil.