Extras din seminar
Consideratii generale privind institutiile Uniunii Europene si procesul decizional în cadrul
Comunitatii.
1.1.
Aparitia si dezvoltarea Comunitatii europene
Ideea de integrare europeana nu este noua. La începutul secolului al XIX-lea C. H. de Saint Simon
si E. Renan vorbeau de Statele Unite ale Europei, de faptul ca Europa trebuie eliberata de hegemonia
unei singure puteri, iar remediul la acesta situatie era vazut în crearea unei Europe Unite, articulate în
jurul principiului parlamentarismului. Sub influenta acestei idei, dar si sub cea a iluminismului si
romantismului, în secolul al XIX-lea au fost create asociatii care vizau o constructie europeana de tipul
celei existente în Statele Unite ale Americii.
Dincolo de aceste idei utopice, ideea unei Europe Unite a revenit în actualitate dupa cel de-al
doilea razboi mondial având motivatii precise: nevoia de cooperare pe plan economic cu scopul refacerii
economiei aflate în dificultate la sfârsitul razboiului, teama de propagare si extindere a comunismului,
prevenirea declansarii unui nou razboi între statele europene.
Unul dintre apelurile cele mai importante pentru nasterea unei Europe Unite
l-a avut Winston Churchill la 19 septembrie 1946 în discursul sau la Universitatea din Zqrich. Dupa ce a
invocat pericolele ce pândesc Europa, W. Churchill propune “un remediu suveran”, “recrearea familiei
europene în cadrul unei constructii regionale care s-ar putea numi Statele Unite ale Europei”. Acest
discurs a fost considerat ca punct de plecare în cristalizarea si precipitarea miscarii europene dupa cel
de-al doilea razboi mondial.
Astfel, la 5 mai 1949 s-a creat Consiliul Europei ce avea drept membri fondatori zece state:
Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia si Suedia.
Rolul Consiliului Europei nu era axat pe domeniul politic sau pe cel economic, ci era circumscris
domeniului social si cultural. Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) reprezinta prima
realizare pe plan politic a Consiliului Europei, Conventie ce a fost semnata la Roma la 4 noiembrie
1950.
Pe plan economic un important pas îl reprezinta initierea în 1947 a unui plan de refacere
economica a Europei finantat de Guvernul SUA -Planul Marshall- , iar pe plan politico-militar se
evidentiaza înfiintarea Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
În memorandumul Departamentului de Stat se mentiona faptul ca este vorba de un plan
european pe care natiunile Europei îl vor realiza împreuna. Un asemenea plan ar fi trebuit sa se bazeze
pe o federatie economica europeana de tipul Benelux-ului. Europa nu se putea reface dupa razboi si
nu-si putea consolida independenta daca economia îi era divizata. Ca un prim pas spre crearea acestei
federatii economice europene în 1948 a luat fiinta Organizatia Interguvernamentala pentru Cooperare
Economica Europeana. Cele 18 state membre au precizat în statutul organizatiei ca scopul lor era acela
de a crea o singura piata la nivelul careia barierele în cale liberei circulatii a marfurilor si capitalurilor
sunt înlaturate.
Urmatorul pas a fost reprezentat de semnarea Tratatului de la Paris, tratat ce stabilea
Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului – CECO- adoptat la 18 aprilie 1951, intrat în vigoare la
25 iulie 1952 (durata sa de valabilitate fiind de 50 ani), încheiat între Belgia, Franta, Germania, Italia,
Luxemburg si Olanda.
În art. 4 al acestui tratat sunt recunoscute ca fiind incompatibile cu piata comuna a carbunelui si
otelului si ca vor fi interzise:
a.
taxele la import si la export ori taxele având efect echivalent si restrictiile cantitative privind circulatia
marfurilor;
b.
masurile si practicile discriminatorii între producatori, între cumparatori si între consumatori, în
special în privinta preturilor si conditiilor de livrare ori a tarifelor si conditiilor de transport, precum si
masurile care împiedica libera alegere de catre cumparator a furnizorului;
c.
subsidiile si ajutoarele acordate de catre state ori taxe speciale impuse de state în orice forma ar fi
ele;
d.
practicile restrictive care tind spre împartirea si exploatarea pietei.
În cadrul acestui tratat se acorda o atentie speciala crearii unei institutii europene capabila sa preia
atributiile statelor nationale în domeniul productiei de otel si de carbune.
Aceasta institutie s-a numit Înalta Autoritate Supanationala a CECO sub controlul careia a fost
plasata productia nationala a otelului si carbunelui. De asemenea, Tratatul de la Paris a prevazut ca
Înalta Autoritate va fi sprijinita în activitatea sa de un Consiliu de Ministri creat ca urmare a unei initiative
olandeze si care are atributii stabilite în tratat, în special în scopul armonizarii actiunii Înaltei Autoritati si
Preview document
Conținut arhivă zip
- Institutiile Uniunii Europene.doc