Originea Ideii de Integrare Europeană

Tendinţa de integrare s-a manifestat cu o forţă deosebită peste tot în lume în perioada postbelică, fiind, indiscutabil, una dintre cele mai importante trăsături ale lumii contemporane. Dintre toate formele de integrare existente pe glob, Uniunea Europeană reprezintă, la ora actuală, realizarea cea mai avansată, un model şi pentru alte state dornice să păşească pe acelaşi drum.

Uniunea Europeană şi chiar formele de integrare europeană anterioare acesteia, nu au apărut pe un teren gol. Dimpotrivă, această idee a preocupat, cu multă vreme înainte, pe gânditori şi oameni politici. Istoric vorbind, chiar din secolul al doilea al erei noastre a apărut necesitatea creării unor comunităţi de popoare, îndeosebi din motive militare, de apărare. Au urmat dorinţele lui Carol cel Mare de a crea o unitate între ţările europene, iar apoi, în secolul al XVIII-lea şi îndeosebi în secolul al XIX-lea, ideile unor gânditori precum Victor Hugo, căruia îi aparţine sintagma "Statele Unite ale Europei", Saint-Simon, Alphonse de Lamartine etc. În secolul al XX-lea, ideea începe să se facă auzită tot mai des, prin voci ca cea a lui Anatol Leroy-Beaulieu, a contelui Richard Coudenhov-Kalergi, a ministrului de externe francez Aristide Briand. Abia după al doilea război mondial, însă, aceste idei încep să capete un contur mai ferm.

Devastată de război, Europa era, în 1945, într-o situaţie economică foarte dificilă. Pe fondul unei scăderi dramatice a producţiei, Europa era nevoită să importe foarte mult, însă lipsa mijloacelor de plată îi limita drastic şi această posibilitate. Nemulţumirile populaţiei au dus la creşterea succeselor electorale ale stângii, ceea ce a început să stârnească îngrijorarea SUA. Comuniştii şi-au extins influenţa în tot mai multe ţări, cum ar fi România, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Albania, Yugoslavia, Grecia şi chiar dincolo de graniţele Europei. În 1947, SUA, preocupate de acest fenomen, au lansat, prin preşedintele Truman, politica "îndiguirii", care consta în oferirea de ajutor financiar masiv ţărilor "care vor să rămână libere", reuşind astfel să stabilizeze poziţiile în Europa de Sud şi în Orientul Apropiat. Într-un discurs rostit pe 5 iunie 1947, la Universitatea Harvard, secretarul de stat George Marshall a lansat ţărilor europene o ofertă de ajutor ce va rămâne în istorie sub numele de "Planul Marshall" . Acest ajutor era destinat oricărei ţări europene dispuse să îl accepte, însă, în timp ce miniştrii de externe ai Marii Britanii şi Franţei au primit propunerea americană cu cea mai mare satisfacţie, ministrul de externe rus a respins-o în numele ţărilor din sfera sa de influenţă, considerând că ea aducea atingere suveranităţii statelor.

Condiţia impusă de SUA pentru această ofertă era ca statele europene să participe la o instituţie însărcinată cu gestiunea colectivă a ajutorului şi cu elaborarea unui program de reconstrucţie europeană. "Nu ar fi corect, nici util ca guvernul Statelor Unite să procedeze la stabilirea unilaterală a unui program destinat repunerii pe picioare a economiei europene. Aceasta este treaba europenilor", spunea George Marshall în celebrul său discurs. Ca urmare, pe 12 iulie 1947, s-a desfăşurat la Paris Conferinţa de Cooperare Economică Europeană, care a stabilit bilanţul nevoilor economice comune. Pe 16 aprilie 1948 a fost semnată convenţia instituind Organizaţia Europeană de Cooperare Economică, formată din 16 state: Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Regatul Unit, Suedia, Elveţia şi Turcia, precum şi din zonele occidentale de ocupaţie din Germania şi teritoriul Triestului. OECE avea să contribuie la solidarizarea statelor vest europene în efortul lor de redresare şi să le ajute să devină treptat independente de asistenţa SUA. Organizaţia s-a ocupat de repartizarea ajutorului american, de coordonarea politicilor economice naţionale, de punerea la punct a unui sistem multilateral de plăţi. În 1960, OECE a devenit

Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică, în care au intrat ca membru şi Statele Unite ale Americii.