Probleme ale Formării și Ocupării Resurselor de Muncă în România

„ Indiferent de condiţiile specifice unei societăţi, cred că rămâne un adevăr universal valabil faptul că oamenii reprezintă resursa principală, şi deci resursele umane trebuie să constituie punctul central şi baza oricărui program de dezvoltare.”

Piaţa muncii este spaţiul economic în care se întâlnesc, se confruntă şi se negociază cererea de forţă de muncă şi oferta de forţă de muncă. Piaţa muncii derivă din cel mai important factor de producţie, munca, şi se află în strânsă legătură cu celelalte pieţe. Piaţa muncii îndeplineşte atât funcţii economice cât şi sociale şi educative:

- mijloceşte alocarea resurselor de muncă, pe sectoare şi genuri de activitate în concordanţă cu cererea demuncă;

- asigură unirea şi combinarea celor doi factori de producţie: munca şi capitalul;

- mijloceşte formarea climatului de muncă şi furnizarea de informaţii utile pentru orientarea profesională.

Piaţa muncii nu este o piaţă omogenă ci se compune din segmente pe domenii de activitate, zone economice, meserii.

Cererea de muncă este reprezentată de volumul total de muncă, respectiv, numărul total de oameni necesar pentru activitatea economico-socială. Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă exprimată pe piaţa muncii drept cerere de muncă salarizată, însă în această categorie nu se includ oamenii care lucrează în gospodăria proprie, femeile casnice, studenţii şi alţi nesalariaţi.

Oferta de muncă este reprezentată prin totalul resurselor de muncă disponibile într-o perioadă de timp pentru angajare salariată. Oferta de muncă prezintă o serie de particularităţi care influenţează atât relaţiile cât şi evoluţi de pe piaţa muncii:

- formarea resurselor de muncă şi prin urmare a ofertei nu se subordonează numai legilor pieţei ci şi evoluţiei demografice, mărimea populaţiei active fiind influenţată într-o anumită măsură şi de evoluţia natalităţii, mortalităţii;

- formarea ofertei de muncă presupune un timp îndelungat necesar pentru creşterea şi instruirea fiecărei generaţii de oameni până la vârsta de muncă;

- mobilitatea redusă a forţei de muncă, deoarece oamenii sunt stabiliţi într-un anumit loc, îşi întemeiază o gospodărie şi nu acceptă cu uşurinţă o schimbare;

- perisabilitatea şi rigiditatea ridicată a ofertei de muncă decurge din faptul că cel ce face oferta nu poate aştepta iar ceea ce s-a folosit într-o perioadă nu se mai poate recupera.

Cererea şi oferta sunt neomogene, ele se compun din categorii şi grupuri neconcurenţiale.

Pe piaţa muncii au loc negocieri şi tranzacţii care se realizează pe două planuri. Primul cuprinde ansamblul economiei ţării sau a principalelor sectoare ale acesteia şi are drept conţinut stabilirea condiţiilor şi principiilor generale de angajare a salariaţilor şi de determinare a salariilor. Negocierile se realizează între reprezentanţii salariaţilor, reprezentanţii întreprinzătorilor şi patronatul.

Al doilea plan cuprinde negocierile nemijlocite dintre partenerii la nivelul firmei, între patroni şi salariaţi şi vizează condiţiile concrete ale cererii şi ofertei care privesc volumul şi structura, programul de muncă şi salarizarea. În ceea ce priveşte potenţialul de muncă în România acesta este ridicat.

Tabelul 1. Dinamica ocupării forţei de muncă în perioada 1990-2004 1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004

Populaţia ocupată (mii persoane) 10.839 10.458

10.011 9.379 8.813 8.629 8.329 8.238

Persoane ocupate la 1.000 de locuitori 467 451 440 415 392 385 384 380

Schimbările în structura de ansamblu a populaţiei pe sexe, vârstă, medii de viaţă, nivel de instruire, ce au avut loc în ultimele decenii, precum şi apariţia fenomenului de şomaj au determinat reducerea numerică şi proporţională a populaţiei ocupate, în consecinţă şi structura ocupării forţei de muncă a cunoscut odată cu demararea acestui proces modificări semnificative.

În decursul anilor oferta şi cererea de muncă au suferit o serie de schimbări, iar acest lucru a influenţat şi evoluţia ocupării:

- fluxul de investiţii străine va genera noi locuri de muncă, iar întreprinderile mici şi mijlocii vor avea, de asemenea, o contribuţie pozitivă asupra creşterii gradului de ocupare, concretizată mai ales sub forma muncii nesalariale (patroni, lucrători pe cont propriu, persoane fizice autorizate etc);

- continuarea procesului de restructurare şi privatizare va induce presiuni asupra ocupării, generând noi disponibilizări.

Chiar dacă ar avea loc o crestere economică semnificativă piaţa locurilor de muncă va rămâne tensionată în principal din cauza structurii pe vârste şi profesii a ofertei forţei de muncă care nu este identică cu cererile din economie.

Cauzele care determină cele două procese pot fi clasificate astfel:

- cauze economice (recesiune, ajustare structurală, deficite şi dezechilibre structurale)

- cauze instituţionale (carenţe în legislaţia pieţei forţei de muncă)

- cauze educativ/formative (nivel de calificare şi competenţă adaptat noilor cerinţe, aptitudini şi comportamente);

- cauze sociale (insecuritatea venitului din muncă, mărimea venitului de înlocuire în caz de şomaj, scăderea drastică a puterii de cumpărare etc);