Studierea marcării și simbolurile ambalajului mărfurilor

Marcarea si etichetarea

Prima lege româneasca referitoare la marci a fost adoptata în 1879. La acea data România avea o economie cu un pronuntat caracter agrar, iar scopul legii era, mai ales, de protejare a comerciantilor. Legea din 1879 cuprindea, însa, si o dispozitie de aparare a consumatorilor prin sanctionarea înselaciunii savârsite în dauna acestora, în cazul folosirii unei marci contrafacute sau imitate.

In prezent, marca are multiple roluri: diferentiaza produsul de cel al concurentului, adauga valoare produsului satisfacând si nevoile psihologice ale consumatorilor, determina încrederea acestora cu privire la nivelul calitativ al produsului.

Marca face parte din categoria de "marfuri noi" si exprima prin numele de marca un stimul auditiv si prin emblema (logo, sigla) un stimul vizual. Inca din antichitate [104] s-au folosit un numar mare de semne, asa numitele sigillum pentru identificarea produselor alimentare sau nealimentare (chiar daca dupa parerea lui Paul Roubier semnele aplicate nu aveau ca scop sa garanteze reputatia unui producator fata de public ci sa afirme proprietatea unui obiect corporal produs de catre un artizan ..). Alti autori printre care si Remo Franceschelli sustin ideea existentei marcilor, cu aceeasi functie ca si în prezent. In evul mediu se foloseau doua categorii de marci signum collegi (marca corporativa) si signum privati (marca individuala). Nu lipseau nici falsurile, dar nici masurile de preîntâmpinare. Astfel, în anul 81 î.e.n. în timpul dictaturii lui Cornelius Sulla s-a instituit o reglementare de baza în materie de fals.

Camera Internationala de Comert defineste marca ca pe un semn folosit sau pe care cineva doreste sa-l foloseasca pe un produs, cu un produs sau în legatura cu un produs, în scopul de a-l identifica sau de a distinge produsele unei intreprinderi de cele ale altei intreprinderi. In Legea 84/15.04.1998 privind marcile si indicatiile geografice "marca este un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele apartinând altei persoane" si sunt prezentate semne posibile care pot constitui marci.

In afirmarea pe piata, marca trebuie sa îndeplineasca o serie de cerinte, ca de exemplu:

Efectul utilizarii marcilor trebuie sa se resimta în comportamentul cumparatorilor (formarea rutinei, satisfactia acestora).

Din punct de vedere al destinatiei lor marcile sunt de fabrica, de comert si de servicii. In literatura de specialitate sunt întâlnite si alte tipuri de marci: marca de certificare, marca de conformitate (cu standardele specifice), complexa (versiuni în diferite limbi), notorie (care se bucura de un mare renume), defensiva (prezinta modificari de detaliu fata de marca principala pentru a nu permite tertilor falsificarea), marca telle quelle (înregistrata în tara de origine, marca este protejata în toate tarile Uniunii - principiul de "epuizare comunitara"). Marca de calitate (atribuita prin certificatul de marca) se aplica pe produsele cu cele mai bune performante pe plan national sau international pentru o perioada de 2 - 3 ani si poate fi retrasa în cazul în care nu se respecta conditiile din contract. Multi angrosisti si detailisti si-au creat marci proprii pentru a-si mari volumul desfacerilor si fidelitatea clientilor. De multe ori acestea concureaza marcile producatorilor. Marca de fabrica constituie cel mai important element din patrimoniul unei firme si ramâne elementul esential în strategia firmei. In economia moderna, eficacitatea marcii, rolul ei în dezvoltarea întreprinderii si impunerea ei pe piata sunt în strânsa legatura cu functiile pe care acestea le îndeplinesc (de diferentiere a produselor, de concurenta, de garantie a calitatii, de organizare a pietei, de monopol, de reclama, sau de protectie a consumatorilor) [105].

Sistemul de marcare ecologica

Sistemul de marcare ecologica a produselor a aparut pentru prima data în Germania în 1978 si a fost denumit "Blue Angel". Evaluarea produselor pentru acest tip de marcare se face prin prisma îndeplinirii criteriilor de performanta ecologica. Sistemul german a fost preluat si de Marea Britanie, Franta dar si de Canada unde exista marca "Enviromental Choise" sau de Japonia cu Eco-Mark. Din 1990 s-a introdus în Germania sistemul de marcare pentru ambalaje "Der Grüne Punkt" (prezentat în fig. 11) ce indica faptul ca producatorul participa financiar la sistemul de colectare selectiv si de valorificare a deseurilor de ambalaje menajere.

In tari ca Germania si Belgia se utilizeaza obligatoriu pentru ambalaje ecoetichete ce se refera la obligatia persoanelor care raspund de ambalare de a participa la colectarea acestora dupa folosire conform Directivei UE.