Finanțe

CAPITOLUL 1

CONCEPTE PRIVIND FINANȚELE ȘI CADRUL SPECIFIC MANIFESTĂRII ACESTORA

1.1. Noțiunea de finanțe și premisele existenței finanțelor

Apariția și cristalizarea noțiunii de “finanțe” se înscrie în amplul proces evolutiv al societății omenești. Semnificațiile sale s-au conturat pe fundalul exprimării valorice prin bani a proceselor și relațiilor economice, sub impactul dezvoltării schimbului de mărfuri și organizării sociale a comunităților umane.

Sub aspect etimologic, studiile întreprinse au condus la constatarea că la originea cuvântului “finanțe” s-au aflat unele expresii utilizate, din vechime, în limba latină, precum “finantio”, “financias” sau “financia pecuniaria” cu înțelesul generic de “plată în bani”. Se admite, de asemenea, că aceste expresii proveneau, la rândul lor, din cuvântul latinesc “finis”, care, în mod obișnuit, avea accepțiunea de “termen de plată”.

Totodată, este de remarcat că, încă din secolul al XV-lea, în limba franceză își făcuseră apariția cuvintele “finance”, prin care era desemnată o sumă de bani sau un venit aparținând organelor de stat, respectiv “finances” cu semnificația, mai largă, de patrimoniu al statului. Aproximativ în aceeași perioadă circulau și expresii ca “hommes des finances” și “financiers”, folosite pentru a-i denumi pe arendașii de impozite sau persoanele însărcinate cu strângerea veniturilor pentru rege.

Asemănător, în limba germană, tot din secolul XV, datează folosirea cuvintele “Finanz”, cu înțelesul de “plată în bani” și “Finanzer”, în accepțiunea generică de cămătar (persoană care acordă împrumuturi cu dobânzi ridicate).

Rădăcinile de ordin lingvistic ale cuvântului “finanțe” reliefează cu pregnanță îngemănarea acestora cu “banii”, a căror prezență a marcat profund viața economică și socială, jucând un rol major în dezvoltarea societății omenești și constituindu-se ca premisă esențială a nașterii și existenței finanțelor.

În mod obiectiv, apariția “banilor” a precedat-o pe cea de “finanțe”, deși, în planul activității practice, semnificațiile atribuite acestor noțiuni s-au întrepătruns, iar procesele economice și relațiile bazate pe folosirea banilor sau exprimate bănește sunt considerate, cel mai adesea, în mod global, “financiare”.

Existența și folosirea banilor, respectiv dezvoltarea relațiilor marfă-bani reprezintă prima premisă a manifestării finanțelor, ca fenomen economic și social.

La rândul său, apariția banilor pe scena istoriei a reprezentat un fenomen obiectiv, determinat de dezvoltarea schimbului de mărfuri, de la forma cea mai simplă, în care o marfă se schimba pe alta, la folosirea unei singure mărfi, acceptată la schimb ca echivalent general pentru toate celelalte, denumită generic “bani”. Aceasta s-a produs în cadrul unui proces evolutiv complex și îndelungat, în relație directă cu diviziunile sociale ale muncii, dezvoltarea factorilor de producție, ridicarea productivității, creșterea volumului și diversificarea structurii producției, etc.

Este semnificativ faptul că, până la prima diviziune socială a muncii, economia avea un profund caracter natural închis, producția limitându-se la asigurarea strictului necesar consumului propriu, fără a permite obținerea unui surplus, care să poată fi destinat schimbului. Abia prin separarea triburilor de păstori, care a marcat o primă mare diviziune și specializare a muncii, s-a dat un impuls productivității și s-au creat premisele economiei de schimb, pe seama surplusului de produse realizat față de nevoile proprii de consum. Adâncirea diviziunii muncii și

a specializării în producție, urmate de separarea negustorilor, au coincis cu dezvoltarea schimbului de mărfuri, inclusiv a modalităților de realizare a acestuia.

Condițiile obiective de desfășurare a schimbului, ca element esențial în dezvoltarea producției și economiei, au impus oamenilor preferința pentru procurarea și păstrarea anumitor mărfuri, ținând seama de valoarea lor de schimb și nu de întrebuințarea lor imediată.

Comparativ cu schimbul direct al unei mărfi pe altă marfă, trecerea la folosirea anumitor mărfuri și, în final, a uneia singure, respectiv a mărfii-ban ca intermediar a mai multor schimburi, a eliminat o multitudine de dificultăți în derularea lanțului de tranzacții, permițând reducerea numărului acestora și un cost cu mult inferior pentru efectuarea lor. Astfel, dacă presupunem că toți participanții la un lanț de “n” tranzacții acceptă schimbarea mărfurilor lor pe una specială (bani), oricare combinație de transformare a unei mărfi în altă marfă se reduce la numai 2(două) operațiuni, ce pot fi redate sintetic prin relațiile:

M1-B și B-Mn.

În noile condiții, gradul de incertitudine și costurile implicate se reduc foarte mult, iar în contextul mutațiilor survenite pe planul folosirii lor “importanța banilor rezidă mai ales în conținutul lor informațional care reduce incertitudinea implicată în specializare (a muncii - n.n.) și comerț”1. Cu deosebire în lumea modernă, exprimarea prin bani a valorii diferitelor mărfuri și servicii, ce se produc și comercializează în condiții de timp și spațiu diferite, asigură, mai ales, în cadrul procesului decizional “ o legătură esențială între prezent și viitor într-o lume incertă”2.

Prezența banilor este, deci, expresia manifestării unor legități economice, constituind un rezultat spontan al dezvoltării societății și nu un act de voință cu caracter administrativ. Banii nu sunt o ficțiune juridică sau o creație a ordinii de drept, ci au o existență obiectivă, deși formele concrete sub care au apărut și funcționează conțin și elemente de ordin subiectiv.

Desprinsă din lumea mărfurilor, ca o marfă specială având însușiri deosebite, banii s-au concretizat de-a lungul timpului, mai întâi, prin bunuri de o anumită utilitate, acceptate ca mărfuri la schimbul cu oricare altă marfă sau serviciu. În această ipostază, inclusiv sub forme ale metalelor prețioase (aur, argint), banul-marfă echivala, în fapt, cu celelalte bunuri și servicii de diverse întrebuințări (posibile de achiziționat cu ajutorul său) și exprima valoarea acestora prin raportarea la propria sa valoare. Utilitatea banului-marfă se revelă, astfel, în primul rând, ca expresie a utilităților multiple ale bunurilor și serviciilor obtenabile în schimbul său.

Participanții la viața economică și socială desfășoară astfel o amplă activitate mijlocită de bani și concretizată în evaluarea, procurarea și alocarea resurselor în formă bănească, cumpărarea și vânzarea diferitelor valori (în schimbul banilor), încasarea de venituri și efectuarea de cheltuieli, economisirea și investirea unor sume de bani, crearea și stingerea unor datorii sau creanțe bănești, etc., acestea având și o conotație financiară.

Pe un plan mai larg, menirea social-economică a banului este exprimată prin mai multe funcții ce revin acestora, dintre care mai reprezentative apar a fi cele de: a) mijlocitor al schimbului de valori; b) mijloc de măsurare a valorii sau etalon al valorii; c) mijloc de prezervare a valorii.

În mod obiectiv, înfăptuirea fiecăreia dintre funcțiile banilor implică anumite procese și relații economice în formă bănească ce au loc între participanții la producție, schimb și consum, prefigurând sau conturând manifestarea finanțelor.

Așa, de pildă, îndeplinirea funcției banilor de mijloc de schimb, definitorie pentru însăși existența lor pe fundalul dezvoltării schimbului de mărfuri, presupune folosirea acestora, într-o formă sau alta, în realizarea transferului de valoare între participanții la diferitele tranzacții, intermediind mișcarea valorilor de întrebuințare concretizate prin bunuri și servicii. Ea semnifică,

concomitent, anumite procese și relații de alocare - utilizare a unor sume de bani și, implicit, de vehiculare a valorii în formă bănească, în primul rând, cele de tipul operațiunilor de încasări și plăți, care sunt asimilate, de regulă, celor financiare.