Fundamente economice ale investițiilor

2.1 Conţinutul strategiilor şi politica de investiţii

Politica de investiţii pe pieţele de capital se concretizează în obiectivele investitorilor privind raportul rentabilitate- risc cu scopul dominării pieţei („să bată piaţa”) exprimate prin următoarele trei modalităţi:

1. maximizarea rentabilităţii în condiţii de risc cunoscut

2. maximizarea rentabilităţii urmărind minimizarea riscului

3. minimizarea riscului în condiţiile unei rentabilităţi cunoscute

O dată stabilit obiectivul, privind alegerea uneia dintre cele trei modalităţi, investitorii decid asupra strategiei pe care trebuie să o adopte, dacă pe durata investiţiei obiectivul nu poate fi atins.

Strategia reprezintă ansamblul deciziilor luate de investitori în funcţie de ipotezele realizării obiectivelor propuse şi ţinând cont de evenimentele imprevizibile care pot apărea până la scadenţa investiţiei respective.

Psihologii care analizează fenomenul investiţiilor pe piaţa de capital definesc strategia într-o singură frază: „arta de a coordona politica de investiţii pe piaţa de capital”.

Politica de investiţii pe piaţa de capital se subordonează politicii economico-financiare din ţara respectivă, şi nu în ultimul rând al celei mondiale. Exemplul cel mai elocvent privind subordonarea strategiei pe piaţa de capital politicii de investiţii o reprezintă globalizarea financiară.

Globarizarea financiară în concepţia majorităţii adepţilor acesteia se referă la trei elemente:

1. deschiderea pieţelor naţionale – suprimarea controlului schimbului.

2. dereglementarea – care vizează suprimarea intervenţiei statului în activitatea companiilor, implicit pe piaţa de capital, care a răspuns prompt prin apelarea la strategii specifice, cum ar fi: opţiuni, futures etc.

3. dezintermedierea – numită şi titrizarea, se concretizează în convertirea creanţelor clasice în titluri (în România – valori mobiliare) la care să subscrie şi marele public.

Strategiile pe pieţele de capital subordonate altor forme ale politicii de investiţii, altele decât cele enumerate, sunt supuse perturbaţiilor exogene. Aceste perturbaţii pot fi, ca şi politicile, de natură economică, financiară, monetară etc. Pe piaţa de capital transparenţa perturbaţiilor se reflectă în preţul acţiunilor, obligaţiunilor etc.

Ele sunt produse de natura informaţiei pe care o deţine investitorul. Din acest motiv fiecare investitor pe piaţa de capital în funcţie de durata investiţiei şi preţul instrumentului financiar cumpărat, îşi poate reprezenta grafic repturbaţiile sub form aunui „papion”.

Fig.nr. 1

În grafic apar 2 „papioane” formae fiecare din 2 bucle complete. Punctul de plecare al fiecărei bucle o reprezintă natura perturbaţiei.

Natura perturbaţiei determină următoarele 3 situaţii concrete ale evoluţiei preţului, instrumentului financiar în timp:

1. perturbaţia certă numită pozitivă sau optimistă care iniţiază o buclă ascendentă.

2. perturbaţia incertă numită negativă sau pesimistă care iniţiază o buclă descendentă

3. perturbaţia certă şi incertă se succed formând pe durata investiţiei mai multe „papioane”.