Politica de energie nucleară în Franța

Energia nucleară, numită și energie atomică este definită ca energia eliberată în procesele care

afectează nucleul atomic. Energia este eliberată prin reacții nucleare de fisiune și de fuziune sau

prin dezintegrarea radioactivă. Contribuie la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, fiind principalul

gaz responsabil pentru schimbările climatice. Tot această tehnologie duce la reducerea dependenței

de combustibili fosili, precum cărbune, țiței și gaze naturale.

Energia nucleară este recent intrată în uz, la început costisitoare, dar în prezent extrem de copetitivă.

Baza acesteia o constituie combustibilul nuclear, obținut din uraniu și alte elemente radioactive.

Uraniul este o resursă relativ rară, a cărei utilizare presupune un înalt potențial tehnic, cele mai

mari rezerve fiind cantonate în state africane sau asiatice, la care se adaugă Canada, Federația Rusă

și Australia. În momentul de față, în lume operează 442 de reactoare. Acestea acoperă aproximativ

16% din producția mondială de energie electrică. În ceea ce privește Uniunea Europeană, dezvoltarea

industriei nucleare pentru obținerea energiei electrice este importantă, având în vedere că

termocentralele depind de importurile din Rusia, petrolul este tot mai puțin și, prin urmare, tot mai

scump, hidroenergia nu poate asigura necesarul energetic, iar turbinele eoliene nu sunt recunoscute

ca reprezentând o soluție viabilă nici măcar pentru țările cu un climat propice dezvoltării unei astfel

de surse. Centralele nucleare asigură, în momentul acesta, 15% din energia consumată în spațiul

comunitar.

Uniunea Europeană deține un total de 145 de unități nucleare.

Între acestea, Franța este campioană. Producția de energie

electrică în Franța a fost dominată de energia nucleară

încă de la începutul anilor 1980, cu o mare parte din acea energie

exportată astăzi. Franța are o relație îndelungată cu energia

nucleară, începând cu descoperirea de radioactivitate

naturală a lui Henri Becquerel în anii 1890 și continuată de

oameni de știință nucleari celebri precum Pierre și Marie

Curie. Acolo operează 59 de reactoare. Guvernul francez a

lansat cel mai amplu program nuclear din lume, ca răspuns la

criza petrolului din 1973. După 30 de ani, Franța și-a redus

consumul de combustibil fosil cu peste 10%.

Înainte de al Doilea Război Mondial, Franța a fost implicată în principal în cercetarea nucleară

prin activitatea Joliot-Curies. În 1945, Guvernul provizoriu al Republicii Franceze (GPRF) a creat

agenția guvernamentală Commissariat à l’Énergie Atomique (CEA), iar câștigătorul premiului Nobel,

Frédéric Joliot-Curie, membru al Partidului Comunist Francez (PCF) din 1942, a fost numit

înalt-comisar. A fost scutit de îndatoririle sale în 1950, din motive politice, subordonate Războiului

Rece, iar ulterior a fost unul dintre cei 11 semnatari ai Manifestului Russell-Einstein în 1955. CEA a

fost creat de Charles de Gaulle la 18 octombrie 1945. Mandatul său este să efectueze cercetări fundamentale

și aplicate în multe domenii, inclusiv proiectarea reactoarelor nucleare, fabricarea de circuite

integrate, seismologie și propagarea tsunami și siguranța sistemelor computerizate. Această

agenție națională CEA supraveghea dezvoltarea tuturor aspectelor energiei atomice, inclusiv aplicații

civile și militare. Deși responsabilitățile sale au evoluat de-a lungul timpului, în special prin

transferul unor activități industriale către filialele nou-create, CEA și-a păstrat majoritatea activităților

și intereselor timpurii în domeniul cercetării și dezvoltării pe termen mediu și lung, în special

în proiectarea reactorului, concepte de combustibil, îmbogățire, reprocesarea combustibilului

uzat , gestionarea și eliminarea deșeurilor, precum și în transferul de tehnologie și cercetarea fundamentală.

Cercetarea nucleară a fost întreruptă pentru un timp după război, din cauza instabilității

celei de-a patra republici și a lipsei de finanțe disponibile. Cu toate acestea, în anii '50 a fost demarat

un program de cercetare nucleară civilă, al cărui produs secundar era plutoniu. În 1956 s-a

format un Comitet secret pentru aplicațiile militare ale energiei atomice și a început un program de

dezvoltare pentru vehiculele de livrare. În 1957, la scurt timp după Criza Suez și tensiunea diplomatică

atât cu URSS, cât și cu Statele Unite, președintele francez René Coty a decis crearea

C.S.E.M. în ceea ce era atunci Sahara franceză, o nouă unitate de testare nucleară care înlocuiește

instalația de testare CIEES.