Lecția

Lectia este forma fundamentala de organizare a procesului de învatamânt în care se desfasoara activitatea elevilor sub conducerea cadrului didactic într-o unitate de timp delimitata.

În literatura de specialitate lectia este definita astfel: „o microstructura pedagogica care reuneste, într-o unitate functionala, totalitatea actiunilor si a mijloacelor implicate în procesul de instruire la o ora scolara” [6, p.313]; „o unitate de actiune didactica ce tinde în mod deliberat catre un anumit scop, în conditii bine determinate, cu ajutorul unor mijloace adecvate pentru a ajunge de la conditiile existente la conditii corespunzatoare scopului urmarit” [1, p.13].

Lectia este conceputa drept o entitate didactica de sine statatoare, „o celula” care sta la baza procesului de învatamânt si contine toate elementele si caracteristicile acestuia [1, p.13].

Abordata într-o perspectiva sistemica, lectia prezinta trei categorii de variabile [1, p.18]: functionale (scop, obiective); structurale (resurse umane si materiale, continut, metode, mijloace, forme de grupare a elevilor, timp, spatiu scolar); operationale (desfasurarea practica: strategii de instruire si evaluare).

Aceste variabile se afla în raporturi de interconditionare (fiecare influentându-le pe celelalte); de aceea se cer a fi privite în unitatea lor.

Fundamentale si orientând configuratia celorlalte variabile ramân însa scopul si obiectivele lectiei [1, p.21]. În functie de acestea se aleg continuturile, strategiile de instruire, tehnicile de evaluare etc.

Tipurile de lectii

Lectia se desfasoara într-o succesiune de etape, care-i confera o anumita structura.

Tipul de lectie se refera la structura comuna a lectiilor care urmaresc aceleasi finalitati.

Tipul de lectie se stabileste în functie de obiectivul general al lectiei.

Tipurile principale de lectii sunt urmatoarele: lectia de transmitere/însusire de cunostinte; lectia de formare de priceperi si deprinderi; lectia de recapitulare si sistematizare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor; lectia de evaluare a performantelor scolare; lectia mixta (combinata).

Fiecarui tip de lectie îi este proprie o anumita structura generala. Aceasta structura nu este obligatorie si rigida.

Tipurile de lectii se regasesc în realitate în practica scolara sub forma unor variante concrete. Constituirea variantelor de lectii este determinata de: specificul obiectului de învatamânt; particularitatile elevilor; conditiile materiale locale; competentele cadrului didactic.

Prezentam în continuare structura generala, orientativa, a fiecarui tip de lectie.

Lectia de transmitere/însusire de cunostinte

Prin acest tip de lectie se urmareste atât achizitia de cunostinte (date concrete, notiuni, principii, legi), cât si formarea la elevi a capacitatilor de a opera cu acestea (de a le interpreta, aplica, analiza, sintetiza si evalua).

Structura generala a acestui tip de lectie este urmatoarea:

1. momentul organizatoric, prezent în orice lectie si prin care se asigura conditiile unei bune desfasurari a lectiei;

2. pregatirea pentru tema noua, care consta în actualizarea, de regula prin conversatie, a unor cunostinte anterioare, necesare noii învatari;

3. anuntarea subiectului (titlului) si a obiectivelor lectiei.

Acestea din urma vor fi prezentate elevilor într-o forma accesibila în vederea motivarii si cointeresarii lor pe parcursul lectiei;

4. transmiterea cunostintelor: este etapa de baza a lectiei, care ocupa cea mai mare parte a timpului. Prin strategii specifice, profesorul prezinta noul continut si dirijeaza învatarea elevilor, asigurând o participare activa a acestora, pâna la obtinerea performantei vizate;

5. fixarea cunostintelor, care se poate realiza prin conversatii sau aplicatii practice.

6. anuntarea si explicarea temei pentru acasa.

Variante ale lectiei de transmitere de cunostinte: lectia prelegere; lectia dezbatere; lectia introductiva; lectia vizita.