Păcatul strămoșesc și urmările lui

Capitolul I:

INTRODUCERE

Notiuni generale cu privire la pacatul stramosesc

Precum toate cele trei mari confesiuni crestine invata ca omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, la fel toate trei invata ca omul n-a ramas in starea in care a fost creat, el a cazut inca de la inceput intr-un pacat care se transmite intregii posteritati (Rom. V, 12). Prin aceasta crestinismul in totalitatea lui ofera o explicatie mai profunda a binelui si a raului, a caror prezenta si lupta in om este constatata in mod unanim. Crestinismul a jucat un rol mare in dezvoltarea antropologiei nu numai pentru ca a facut din aceasta lupta intre bine si rau punctul de plecare pentru dezlegarea misterului „om”, ci si pentru ca a adancit sensul acestui fenomen, intrucat la despartit de periferia omului, de comportamentul lui si l-a scufundat in lumea interioara a omului. Nu mai putin este ca crestinismul a reliefat cu deosebit accent faptul ca binele si raul se impletesc tainic intr-o legatura care trebuie scrutata mai de aproape, tocmai in adancul sufletului omenesc. Insemnatatea crestinismului pentru antropologie poate fi exprimata prin formula care afirma cu un extrem ascutis adevarul despre lumina din om si adevarul despre intunericul din om. Doctrina crestina este zidita pe doua idei fundamentale: pe ideea despre chipul lui Dumnezeu si pe ideea despre pacatul ereditar, care prin caderea primilor oameni a patruns in cea mai launtrica esenta a omului. Dar confesiunile crestine se despart cand incep sa precizeze in ce consta pacatul mostenit.

Vom expune in cele ce urmeaza doar invatatura ortodoxa privitoare la aceasta problema.

Capitolul II:

CUPRINS

II.1. Originalitatea pacatului stramosesc

La originea pacatului stramosesc se afla doi factori: diavolul, corupt (I Ioan 3, 8) si ucigator de oameni (Ioan 8, 44), precum si libertatea umana. Initiativa a apartinut diavolului, care a amagit-o pe Eva prin viclenie (II Cor. 11, 3) si o indeamna sa urasca pe Dumnezeu, sa se substituie lui Dumnezeu si sa dobandeasca o cunoastere egala cu a lui Dumnezeu. Omul predispus in mod natural sa-l cunoasca si sa-l iubeasca pe Dumnezeu, a ales raul pentru ca i-a fost sugerat si pentru ca era liber sa aleaga. Dumnezeu S-a folosit de pomul cunostintei binelui si raului pentru a verifica miscarea omului spre El sau in directia opusa si de aceea a dat o unica porunca, in care se cuprindea toata legea morala, prin pazirea careia omul se misca in directia opusa.

In loc ca omul sa-si foloseasca vointa in vederea apropierii de Dumnezeu prin efort care avea ca tinta indumnezeirea, comuniunea deplina cu Dumnezeu, el alege atotindumnezeirea. Sfantul Ioan Gura de Aur , in omiliile sale la Geneza prin comparatie la situatia omului dinainte si la cea dupa cadere, prezinta ca in starea primordiala animalele se temeau de om si-l respectau ca pe stapanul lor, supunandu-i-se. El deduce aceasta din descrierea biblica a actului prin care Adam da nume fiintelor lipsite de ratiune. Cand Eva vede ca pomul este frumos, il contempla in el insusi, in afara lui Dumnezeu, alege in locul lui Dumnezeu un dumnezeu creat. Aceasta idee este sugerata de sarpe:”Veti fi ca Dumnezeu”(Facere 3, 5).

Asadar originea pacatului stramosesc se afla in indemnul diavolului si in starea neintarita a vointei omului. Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca pacatul este o boala a vointei care inseala luand drept bine o inchipuire a binelui.