Extras din seminar
1 - Cadrul guvernanţei corporative
Care este abordarea privind guvernanţa?
Conducerea şi guvernanţa merg mână în mână într-o societate de succes.
Pentru ca ambele să funcţioneze corespunzător este necesară o planificare clară a ceea ce se doreşte a se obţine.
Există moduri diferite de a asigura o guvernanţă corespunzătoare:
a - ceea ce se obţine în practică este la fel de important ca şi structurile formale;
b - o relaţie puternică între management şi Consiliu este importantă, cu încrederea, provocările, un scop comun şi informaţii corespunzătoare circulând între aceste structuri;
c - aplicarea nu numai de Consiliu – este vorba de modul în care guvernanţa este înţeleasă şi aplicată în activitate – ,,de la sala de consiliu la hala de producţie,,.
Președintele companiei afirmă public că societatea pe care o conduce reprezintă una dintre cele mai de încredere mărci, fiind nevoie de un plan clar, de lideri inspiraţi şi de angajaţi motivaţi, care să se concentreze pe a oferi clienţilor ceea ce doresc de la societate.
De asemenea, se subliniază că structura actuală a Consiliului nu este în acord cu cerințele Codului Combinat, deoarece actualul președinte cumulează rolurile de Preşedinte şi de Director Executiv, însă îngrijorarea acționarilor poate fi micşorată şi să se mențină o guvernanţă robustă, cunoscând modul de comportament al preşedintelui.
Atitudinile publice ale vicepreşedinților sunt şi ele în concordanță cu obiectivul societății: o guvernanţă robustă şi asigurarea că provocarea corespunzătoare a executivului este instituită, pot menţine un echilibru corect.
Raportul anual expune modul în care s-a ajuns la echilibru şi modul în care guvernanţa societății adaugă valoare afacerii.
Datele din raport au fost utilizate la analiză şi la evaluarea bunelor practici alegându-se în majoritatea cazurilor acele metode care au tendinţa de generalizare şi de bună practică.
Ca urmare a acestei abordări studiile de caz vor prelua chiar şi concepte întâlnite în diverse coduri de guvernanţă corporativă din companii private care au optat pentru implementarea şi aplicarea respectivelor coduri.
De aceea se vor întâlni, aparent, unele reluări, dar sub forma unor interpretări nuanţate, cuprinzând practici generalizate din mediul de afaceri.
Consiliul este responsabil faţă de acţionarii societăţii pentru conducerea corespunzătoare a afacerilor societăţii.
Raportul expune modul în care societatea aplică principiile Codului Combinat privind Guvernanţa Corporativă.
Consiliul de administratie este angajat conform celor mai înalte standarde de guvernanţă corporativă şi consideră că aceste standarde sunt critice pentru integritatea şi performanţa globală a afacerii.
Ce înseamnă guvernanţa pentru societate?
Guvernanţa corporativă înseamnă ca societatea, în practică, să se asigure că:
- activitatea este orientată în direcţia corectă din punct de vedere strategic;
- funcţionarii executivi conducători sunt responsabili şi administrează eficient;
- societatea are instituite controalele adecvate şi riscurile sunt gestionate;
- societatea face ceea ce trebuie pentru acţionari şi pentru părţile interesate.
Cum se realizează obiectivul?
Administratorii nonxecutivi independenţi, conduşi de un vicepreşedinte, menţin guvernanţa societății sub analiză și control pentru a se asigura că sunt instituite măsuri de protecţie a intereselor acţionarilor.
O bună guvernanţă are patru componente fundamentale:
1. - conducerea – clară şi comunicată corespunzător;
2. - provocarea – concentrată şi eficientă;
3. - supravegherea – activă şi comprehensivă;
4. - examinarea – riguroasă şi susţinută.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Fisa 1 - Guvernanta Corporativa.docx
- Fisa 2 - Guvernanta Corporativa.docx
- Fisa 3 - Guvernanta Corporativa.docx
- Fisa 4 - Guvernanta Corporativa.docx