Viticultură

Producerea materialului saditor:

1)Inmultirea vitei de vie:

A)Inmultirea prin butasi:

Înmultirea prin butasi Numele vine de la butas care reprezintă un fragment viabil de coardă de un an sau de lăstar, cu cel putin un mugure, care, detasat de planta mamă si plasat în anumite conditii de mediu, emite atât rădăcini cât si lăstari, reproducând întreaga plantă din care provine. Această metodă era folosită în viticultura prefiloxerică în mod curent, iar în prezent este larg folosită pe terenurile nisipoase unde filoxera nu întâlneste conditii favorabile de dezvoltare, la înmultirea portaltoilor, a hibrizilor direct producători, la înmultirea rapidă a soiurilor si clonelor noi, valoroase.

Ca metodă de înmultire, butăsirea se sprijină pe două principii fiziologic:

Principiul restitutiei organelor - o parte vegetativă detasată de planta-mamă, care posedă cel putin un mugure, îsi reface organele care îi lipsesc;

Principiul independentei fiziologice limitate a organelor - organele detasate de planta- mamă pot să-si desfăsoare functiile vitale în mod independent, pe timpul cât actionează principiul precedent. Clasificarea butasilor se face după mai multe criterii: gradul de lignificare, lungimea si grosimea butasilor (grosimea lor are importantă îndeosebi la altoire si mai putin la butăsirea propriu-zisă). Înrădăcinarea butasilor (rizogeneza). Rădăcinile ce se dezvoltă pe un butas sunt rădăcini adventive care îsi au originea în stratul rizogen numit periciclu, în dreptul razelor medulare (fig.7.2). Rădăcinile apar în apropierea bazei butasului, în mod obisnuit la nivelul nodurilor, dar pot apărea si pe internod. Reusita butăsirii este conditionată de factorii genetici (specia si soiul), ecologici, biologici si tehnici.

2)Inmultirea prin marcotaj:

Înmultirea prin marcotaj Marcotajul se deosebeste de butăsire prin faptul că separarea de planta mamă, a noii plante se face numai după înrădăcinare (2-3 ani). Marcota reprezintă o portiune viabilă de coardă sau lăstar pusă în conditii de înrădăcinare înainte de a fi desprinsă de planta mamă. Înrădăcinarea se realizează pe portiunea de coardă sau de lăstar care se acoperă cu pământ, unde datorită umiditătii si lipsei de lumină tesuturile se mentin mai tinere si formează mai usor rădăcini adventive. Dacă se marcotează lăstari, acestia trebuie să fie aibă un grad avansat de lignificare, iar coardele trebuie să aibe vârsta de un an. Marcotarea a fost apreciată ca formă initială de înmultire a vitei-de-vie, mai veche decât butăsirea. În practica viticolă marcotajul se foloseste mai mult la completarea golurilor în plantatiile de vii roditoare; în primul rând, în plantatiile situate pe nisipuri, în cele de hibrizi direct producători si în plantatiile de portaltoi (Vitis berlandieri, Vitis rotundifolia), care înrădăcinează mai greu. În plantatiile de vii obisnuite, aflate pe terenuri cu filoxeră, marcotajul se foloseste numai în viile care au depăsit vârsta de 15 ani. Metode de marcotaj După organele care se marcotează distingem marcotajul în verde (la care se folosesc lăstari) si marcotaj în uscat (cu folosirea coardelor de un an). După procedeele de executie a marcotajului deosebim: marcotaj de suprafată; marcotaj prin musuroirea coardelor sau lăstarilor si marcotaj prin îngroparea coardelor în santuri. Marcotajul de suprafată - coarda sau lăstarul se pun în contact cu solul fără a fi îngropate. Acesta are două variante: marcotaj de suprafată simplu si marcotaj de suprafată cu călcâi. Marcotajul prin musuroire constă din acoperirea lăstarilor sau coardelor de la baza butucului cu un musuroi de pământ înalt de circa 30-35 cm

3)Inmultirea prin altoire:

Altoitul in verde se poate practica toată ziua pe timp noros, fiind necesară o întrerupere în zilele călduroase, în orele amiezii. După altoirea în verde, lăstarii altoiti sunt îngrijiti atent pe parcursul perioadei de vegetatie: se leagă de tutori; se verifică la 8-10 zile prinderea; se slăbesc legăturile pentru a evita strangulările; se aplică tratamente împotriva atacurilor de boli si dăunători, la timp si des repetate; se îndepărtează eventualii lăstari care se mai formează din portaltoi, distrugerea buruienilor. Altoirea în uscat. În viticultură se foloseste pe scară largă pentru producerea vitelor altoite, ca metodă indirectă de luptă împotriva filoxerei. Procesul tehnologic de producere a vitelor altoite fiind complex, se organizează în cadrul pepinierelor viticole. Metoda de altoire este denumită impropriu „în uscat” întrucât se realizează în cursul perioadei de repaus, cu coarde de un an. O portiune scurtă de butas altoi, ce apartine soiului roditor de vită-de-vie (care va da nastere sistemului aerian al plantei) se îmbină cu o portiune mai lungă de butas portaltoi din care urmează să se formeze sistemul radicular al butucului. Altoirea în uscat se poate executa: ? manual (folosind copulatia perfectionată, cu limb sau pană de îmbinare) (fig. 7.10); ? cu masini si dispozitive de altoit care realizează îmbinarea partenerilor în sistem „vârf de lance”, „omega” etc.