Extras din curs

ESTETICA

“Ştiinţa care studiază legile şi categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare şi de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenţa artei, la raporturile ei cu realitatea, la metodele creaţiei artistice, la criteriile şi genurile artei”.*

* Coteanu I; Seche L; Seche M.; Hristea Th. (coordonatori); Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti 1996.

a) “Teoria frumosului, a frumuseţii în general şi a sentimentului pe care ea îl face să se nască în noi;

b) Ansamblul de principii ce stă la baza unei expresii artistice urmărind s-o redea în conformitate (raportat) cu un ideal de frumuseţe”.**

** Le Petit Larousse - Dictionnaire enciclopédique, Paris, 1993.

sec. XVIII

Alexander Baumgarten (1714-1762),

“Aesthetica" (1750)

“ştiinţa cunoaşterii senzoriale".

Estetica elaborează categorii specifice, constituite în cursul dezvoltării istorice a sensibilităţii estetice şi a practicii artistice, cum ar fi: frumosul, sublimul, tragicul, comicul, grotescul, urâtul etc.

estetica abstractă sau informaţională;

estetica cotidiană;

estetica existenţială;

estetica fenomenologică;

estetica industrială

metode fundamentale calitative (inducţia şi deducţia, analiza, sinteza şi comparaţia, la care s-au adăugat: metoda experimentală, metoda psihanalitică, metoda fenomenologică)

metode cantitative (informaţionale, cibernetice, semiotice, de analiză contextuală, de stilistică structurală).

Accepţiunile valorii de frumos

Categoria fundamentală a esteticii,

frumosul, reflectă:

acele însuşiri şi proprietăţi ale naturii, societăţii, creaţiilor umane, capabile să trezească în personalitatea valorificatoare stări de satisfacţie, emoţie şi bucurie estetică;

ansamblul aptitudinilor şi înzestrărilor specifice fiinţei umane - generatoare a sentimentelor de plăcere şi de admiraţie.

Există două concepţii fundamentale în ceea ce priveşte frumosul:

dintr-un prim punct de vedere, frumosul stă în reacţia subiectivă a unei persoane la contactul cu un stimul exterior;

din al doilea punct de vedere, frumosul constituie o caracteristică inerentă a unui obiect sau a unei experienţe.

frumosul natural (Cum frumosul nu are sens decât pentru oameni şi, mai mult decât atât, numai pentru cei capabili a-l percepe, frumosul natural ţine de pecetea pe care existenţa umană şi-a pus-o asupra existenţei naturale) ;

frumosul artistic ( frumosul artistic se defineşte prin pregnanţa sintezei dintre datul natural, amplificat şi transfigurat de forţa creatoare a artistului şi puterea de construcţie a acestuia );

frumosul industrial (amplifică înţelegerea valorii de frumos, printr-o raportare directă şi explicită la variatele faţete ale dimensiunii material-creatoare ale omului)