Topografie

NOŢIUNI DE BAZĂ

ALE TOPOGRAFIEI 1

1.1. OBIECTUL, DEFINIŢIA ŞI RAMURILE MĂSURĂTORILOR

TERESTRE

Măsurătorile terestre sunt definite ca fiind un ansamblu de ştiinţe aplicate care

se ocupă cu determinarea formei şi dimensiunilor Pământului, precum şi cu

elaborarea de planuri şi hărţi, folosind metodele şi tehnicile următoarelor domenii:

geodezia, topografia, fotogrammetria, teledetecţia, holografia şi cartografia.

Ştiinţele măsurătorilor terestre se ocupă cu măsurarea şi reprezentarea

suprafeţelor de teren în vederea obţinerii planurilor şi hărţilor.

Dacă la început măsurătorile se executau pe suprafeţe mai mici, cu timpul,

datorită perfecţionării metodelor şi instrumentelor de măsurat, cât şi datorită

necesităţii de cunoaştere cât mai precisă a dimensiunii şi formei Pământului s-a

trecut la măsurători pe suprafeţe mari ale globului terestru.

Fig. 1.1 Succesiunea

măsurătorilor terestre

efectuate în cadrul

programelor de

monitorizare a

mediului

Geodezia este

ştiinţa care se

ocupă cu studiul

formei şi

dimensiunilor în

ansamblu sau a

unor părţi întinse

din suprafaţa Pământului, şi a metodelor de determinare precisă a unor puncte

situate pe suprafaţa acestuia. Datorită suprafeţelor mari pe care se execută

măsurătorile, în geodezie se ţine seama de influenţa curburii Pământului şi de

refracţia atmosferică, ceea ce se cunoaşte sub numele de corecţia de curbură şi de

refracţie.

Etimologia denumirii provine din îmbinarea a două cuvinte greceşti: geo =

pământ şi daisia = împart.

Rolul geodeziei este de a determina poziţia exactă a unor puncte de pe teren,

care în totalitatea lor alcătuiesc reţeaua geodezică. De asemenea, deţine

importanţă în stabilirea sistemelor de proiecţie cartografică.

Fig. 1.2 – Aspectul unei reţele de puncte geodezice

Deci, geodezia nu furnizează, în mod direct, planuri şi hărţi, ci numai o reţea de

puncte pe care se sprijină măsurătorile sau ridicările topografice. Această reţea

poate avea formă de triunghiuri, de patrulatere, etc.

Pentru fiecare punct de sprijin geodezia determină coordonate în diferite

sisteme de referinţă. Determinările de coordonate se realizează prin metoda:

 triangulaţiei, prin care se determină o bază geodezică şi unghiurile

reţelei de triunghiuri;

 trilateraţiei, prin care se

măsoară laturile reţelei de

triunghiuri formată de

punctele geodezice;

 combinată;

 determinări GPS (sistem de

poziţionare globală cu

ajutorul sateliţilor).

Topografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul instrumentelor şi metodelor

utilizate pentru efectuarea măsurătorilor pe suprafeţe relativ reduse, în vederea

întocmirii planurilor şi hărţilor topografice.

Etimologia denumirii provine din îmbinarea a două cuvinte greceşti: topos =

loc şi graphein = descriere.

Datorită suprafeţelor mici pe care se execută, măsurătorile topografice nu sunt

influenţate de forma sferică a Pământului, ceea ce permite ca acestea să se facă

mai simplu şi mai uşor decât în geodezie.

Măsurătorile de pe teren împreună cu reprezentarea lor pe plan se numesc

ridicări topografice. Rezultatul concret al unei ridicări topografice este planul

topografic sau harta topografică, pe care punctele de pe suprafaţa terestră sunt

redate prin cele trei coordonate x, y, h (z), respectiv atât în plan cât şi în spaţiu. Ca

urmare, în cadrul topografiei se disting două părţi: planimetria şi altimetria.

Pe lângă topografia propriu-zisă, cunoscută şi sub numele de topografie

generală, care se execută pe suprafaţa terestră, mai există şi o topografie subterană

sau minieră.

De asemenea, mai există o serie de denumiri legate de domeniile în care

topografia se aplică aşa cum sunt: topografia hidrologică, topografia forestieră,

topografia militară, etc.

În prezent, în numeroase limbi topografia este arondată geodeziei, cu

specificarea de inferioară pentru topografie şi superioară pentru geodezia propriuzisă.

Fig. 1.3 Exemplu de

hartă topografică

digitală cu elemente de

planimetrie şi nivelment

(cote şi curbe de nivel)