Fiziologia Sângelui

CURS FIZIOLOGIE 1

FIZIOLOGIA SÂNGELUI

1. VOLEMIA.

2. FUNCŢIILE SÂNGELUI.

3. PROPRIETĂŢILE SÂNGELUI.

4. HEMATIILE: particularităţi morfofuncţionale; hematopoieza şi hemoliza fiziologică; grupele sanguine; transfuzia.

5. LEUCOCITELE: particularităţi morfofuncţionale ale granulocitelor, complexului monocitomacrofagic şi ale limfocitelor.

6. TROMBOCITELE: particularităţi morfofuncţionale; hemostaza fiziologică; coagularea sângelui.

7. PLASMA SANGUINĂ.

1.VOLEMIA

- sângele reprezintă un ţesut lichid circulant, format din elemente figurate suspendate în plasmă.

- volumul sanguin total (volemia), de 5-5,6 litri, reprezintă cca 6,9 – 7,4% din greutatea corporală, ceea ce corespunde la un adult de 55 – 70 kg.

- din volemia de 5 litri, 3,5 litri (55%) este reprezentată de plasmă (volum plasmatic) şi 1,5 – 2 litri (45% hematocrit) – volum globular.

- valorile normale ale hematocritului (Ht) la adult variază în funcţie de sex (46,5% la bărbaţi şi 42% la femei).

- Ht mai variază şi în funcţie de vârstă şi de altitudine. În stări patologice cum ar fi anemia, Ht scade, iar în boli respiratorii cronice, Ht creşte (poliglobulie).

- în repaus 40 – 45% din volumul total de sânge stagnează în viscere şi plexuri subpapilare, unde circulă extrem de lent, formând volumul sanguin de rezervă.

- volemia variază în funcţie de:

- starea fiziologică a organismului (efort fizic, altitudine, temperatura ambiantă, emoţii puternice)

- sex (la bărbaţi este cu 10% mai mare faţă de femei).

- variaţiile volemiei în condiţii fiziologice au loc nu numai pe seama creşterii volumului total, ci şi pe seama redistribuirii sângelui între diversele sectoare ale organismului.

- în condiţii patologice se întâlnesc:

 hipervolemii, prin creşterea volumului globular (policitemia esenţială); prin creşterea volumului plasmatic (ciroză hepatică); prin interesarea ambelor volume (leucemia);

 hipovolemii, prin scăderea volumului plasmatic (vărsături, diaree severă, arsuri); prin scăderea numărului de hematii (anemii); prin interesarea ambelor volume (hemoragie).

2. FUNCŢIILE SÂNGELUI.

Funcţia circulatorie

- prin volumul şi proprietăţile sale fizicochimice, sângele contribuie la menţinerea şi reglarea presiunii sanguine.

Funcţia respiratorie.

- sângele realizează transportul de gaze de la plămâni la ţesuturi, asigurând aportul de oxigen necesar desfăşurării nor-male a proceselor energetice tisulare

- la nivel tisular, cedarea oxigenului este însoţită de preluarea bioxidului de carbon rezultat din respiraţie şi transportarea sa către zona de eliminare alveolocapilară.

Funcţia excretorie.

- se realizează prin faptul că sângele este principalul transportor al cataboliţilor de la nivel tisular la nivel de organe excretoare.

Funcţia nutritivă.

- sângele reprezintă principalul mijloc de legătură între ţesuturile şi organele de absorbţie a principiilor alimentare.

Funcţia de menţinere a echilibrului hidroelectrolitic.

- una din condiţiile fundamentale ale homeostaziei organismului – menţinerea echilibrului hidroelectrolitic între cele trei compartimente ale mediului intern – se realizează cu intervenţia sângelui.

Funcţia de termoreglare.

- menţinerea temperaturii constante a organismului (homeotermia) reprezintă un element de bază al homeostaziei generale, condiţionând viteza şi randamentul reacţiilor metabolice.

Funcţia de apărare.

- sângele reprezintă o importantă barieră în calea agresiunii antigenice

- această funcţie se realizează prin intermediul unor proteine specifice (anticorpi), precum şi prin intermediul elementelor figurate specializate (leucocitele).

Funcţia de reglare a principalelor funcţii a organismului.

- sângele intervine, prin proprietăţile sale fizicochimice şi prin substanţele active conţinute, în reglarea funcţiilor circulatorii, digestive, excretorii, etc.

Asigurarea unităţii organismului.

- realizând o cale de legătură directă între cele mai diferite sisteme şi ţesuturi, sângele reprezintă, un mijloc de asigurare a simultaneităţii de acţiune a organelor şi sistemelor, simultaneitate ce conţionează adaptarea la condiţiile mediului ambiant.