Finanțe Manageriale

CAPITOLUL 1

DOMENIUL FINANŢELOR MANAGERIALE

1.1. Întreprinderea şi ansamblul fluxurile sale

Întreprinderea, ca entitate organizatorică cu triplu caracter: tehnico-productiv, economic şi social, este locul de desfăşurare a fenomenelor şi proceselor economice cu scopul de a produce bunuri sau presta servicii solicitate de piaţă. Fiind dotată cu un potenţial tehnico-productiv, care individualizează profilul său de activitate şi un potenţial uman necesar derulării proceselor economice, întreprinderea apare ca un complex de relaţii de natură internă, între structurile organizatorice şi funcţionale proprii şi de natură externă, cu mediul ambiant: furnizori, clienţi, bănci, organisme publice - desfăşurate pentru atingerea obiectivului său.

Fenomenele şi procesele economice desfăşurate în întreprindere sunt rezultatul unor acte conştiente care urmăresc, îndeosebi, menţinerea şi, mai apoi, dezvoltarea pieţelor de desfacere, respectiv a deciziilor privind dezvoltarea întreprinderii şi afectarea resurselor, şi se concretizează în mărfuri, servicii şi bani care penetrează spaţiul economic al acesteia. Deci, deciziile nasc numeroase fluxuri care pot avea o substanţă materială reală concretizată în bunuri şi servicii supuse schimbării juridice a apartenenţei sau pot fi fluxuri monetare şi financiare apărute în contrapartidă la fluxurile reale ori pentru constituirea capitalului întreprinderii şi onorarea obligaţiilor faţă de stat.

Rezultă, deci, că fluxurile monetar - financiare ale întreprinderii, care constituie obiectul principal al implicaţiilor financiare ale economiei întreprinderii pot fi:

- fluxuri complementare fluxurilor reale (fluxuri induse sau fluxuri de compensare);

- fluxuri independente (fluxuri autonome).

Pentru realizarea obiectului său de activitate (produse, servicii, comercializare) şi a scopului propus (obţinerea de profit), întreprinderea realizează legături cu piaţa factorilor de producţie, piaţa consumatorilor, piaţa capitalurilor şi cu statul ca autoritate publică.

Schema legăturilor şi fluxurilor realizate se prezintă astfel:

Schimburile între doi agenţi economici se efectuează pe bază de monedă sau de înlocuitori ai acesteia. La fluxurile de bunuri reale şi servicii spre întreprindere sau de la întreprindere, corespund fluxuri monetar - financiare în contrapartidă sau induse. Aceste fluxuri decalate în timp vor da naştere la "bunuri" sau "produse" financiare. Totodată, întreprinderile, fără un schimb comercial prealabil, pot să schimbe monedă în cursul unor operaţiuni specifice, numite operaţiuni financiare.

Înfiinţarea şi începerea activităţii întreprinderii este legată de constituirea capitalului acesteia, respectiv de legăturile ei cu piaţa financiară şi bancară. Prin emiterea de acţiuni, obligaţiuni şi contractarea de credite bancare sau prin capitalizarea unei părţi din rezultatele obţinute, operaţiuni financiare pure, întreprinderea îşi constituie sau sporeşte capitalul total.

Deci, capitalul întreprinderii se formează prin fluxuri financiare autonome din acumulări financiare anterioare din afara întreprinderii sau din întreprindere, fluxuri care îşi au originea în operaţiuni independente de cele de producţie şi care conduc la modificarea cantitativă sau a naturii diferitelor active financiare.

Aceste operaţiuni pot fi repartizate în trei categorii: de preţ, de aport de capital şi de împrumut, cu consecinţe diferite.

Astfel, dacă întreprinderea hotărăşte să se împrumute sau să-şi ramburseze datoriile, ea sporeşte, respectiv diminuează soldul de active (disponibilităţi băneşti) şi îndatorarea. Deci, acest tip de operaţiuni are o influenţă directă asupra cantităţii de active financiare de care dispune. Dacă, însă, transformă o parte din portofoliul său de active financiare (acţiuni deţinute la capitalul social al altor societăţi comerciale în scopul efectuării unor operaţiuni speculative pe piaţa financiară) în participaţiuni (active deţinute pe termen îndelungat pentru controlul gestiunii altor societăţi comerciale şi încasarea de dividende), această operaţiune modifică natura activelor întreprinderii.

Fluxurile financiare autonome prin care se constituie capitalul întreprinderii stau la baza fluxurilor monetar - financiare complementare fluxurilor reale.

Cea de-a doua categorie de fluxuri financiare autonome este legată de obţinerea şi repartizare profitului întreprinderii. În acest caz, în principal, relaţia se stabileşte între întreprindere şi stat pentru plata obligaţiei privind impozitul pe profit şi a celorlalte forme ale venitului net al statului cuprinse în preţ (alte impozite, contribuţii, taxe de consumaţie), dar şi în încasarea unor subvenţii de la buget sau beneficierea de unele înlesniri sau scutiri la plata obligaţiilor faţă de stat.

Odată constituit, capitalul întreprinderii este utilizat prin intermediul fluxurilor financiare induse. Astfel se crează, mai întâi, legătura cu piaţa factorilor de producţie. Pe bază de contracte, furnizorii livrează întreprinderii utilaje, echipamente, materii prime, energie şi, în schimb, la anumite date, primesc contravaloarea preţului sau tarifului acestora. Are loc, aşadar, o dualitate de fluxuri: un flux real de produse şi servicii spre întreprindere şi un flux monetar, financiar spre furnizori. Cele două fluxuri de naturi diferite şi sens contrar se echilibrează valoric la nivelul preţului negociat.

De asemenea, întreprinderea angajează forţă de muncă, aceasta, în schimbul muncii manuale sau intelectuale prestate, primeşte salariul în bani. Se realizează dualitatea flux real - flux financiar indus, de naturi diferite şi sens contrar, care se echilibrează la nivelul salariului negociat.

În procesul de fabricaţie, după obţinerea produsului sau prestarea serviciului, întreprinderea intră în relaţie cu piaţa consumatorilor. În acest caz, fluxul real de produse sau servicii este dinspre întreprindere spre clienţi, iar fluxul monetar-financiar complementar, reprezentând preţul sau tariful negociat încasat, apare de la clientelă spre întreprindere.

În cadrul fluxurilor duale, deşi fluxul real determină fluxul monetar - financiar complementar, totuşi fluxurile financiare sunt cele care, în final, determină mărimea fluxurilor reale, fapt ilustrat de rolul activ al deciziei de finanţare în adoptarea deciziei de investiţii. În practică există numeroase situaţii când fluxurile monetar - financiare preced pe cele reale. Este cazul avansurilor acordate furnizorilor într-o anumită proporţie din preţ pentru achiziţionarea de către aceştia de materii prime necesare lansării în fabricaţie a produselor contractate cu clientul - creditor.

În realitate, pot exista şi fluxuri reale care să nu fie urmate de fluxuri financiare induse. Este cazul donaţiilor, acte juridice rare, de care beneficiază unii agenţi economici, în special instituţii şi organizaţii cu caracter social.