Gestiunea Portofoliului

OBIECTIVELE DISCIPLINEI

Disciplina are drept scop prezentarea principalelor aspecte referitoare la caracteristicile

de baza ale titlurilor financiare si ale portofoliilor, considerente generale privind comportamentul

investitorilor, eficienta pietei financiare, tehnici de acoperire împotriva riscurilor, probleme

privind impactul asimetriei de informatii în gestiunea portofoliului.

CAPITOLUL 1

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND GESTIUNEA

PORTOFOLIULUI

1.1. Piata financiara

In linii mari, piata financiara poate fi considerata ca fiind o piata a capitalurilor,

asigurând spatiul de armonizare a cererii si a ofertei de resurse financiare.

Pe de o parte, in viziunea anglo-saxona, piata financiara reprezinta un concept cu o sfera

mai larga de cuprindere, ce include doua piete, respectiv cea monetara si cea de capital. In

aceasta acceptiune1, pe piata monetara, se realizeaza atragerea si plasarea capitalurilor pe termen

scurt prin intermediul unor piete precum cele inter-bancara, a scontului, a certificatelor de

depozit, a euro-valutelor etc. Piata de capital este definita în aceasta viziune ca fiind piata

valorilor mobiliare, ce asigura investirea pe termen mediu si lung, formata in principiu din

actiuni si obligatiuni, dar, prin asimilare, si din contracte la termen ferm si conditional.

Pe piata financiara, analizata în sens larg, actioneaza numerosi agenti, fiecare cu propriile

motivatii si particularitati de gestiune – firme, persoane fizice, intermediari, organisme de control

etc.

1. Firmele, ca operatori pe piata financiara, sunt, in primul rând, utilizatori ai resurselor

financiare disponibile pe aceasta piata. In acest sens, ele sunt preocupate de transmiterea de

semnale pietei, pentru a se asigura de o evaluare cât mai favorabila din perspectiva investitorilor

existenti si potentiali, cu ajutorul carora pot procura resursele financiare necesare. In al doilea

rând, firmele pot actiona pe aceasta piata în cadrul segmentului achizitiilor, pentru a prelua

controlul asupra unor alte firme, conform propriilor planuri strategice. In al treilea rând, în

anumite momente, firmele pot dispune de resurse financiare excedentare, achizitia de titluri de pe

piata constituind o investitie atractiva din punctul de vedere al lichiditatii.

2. Persoanele fizice actioneaza pe piata financiara, in general, pentru obtinerea de

câstiguri cât mai consistente. Acesti operatori decid fructificarea capitalurilor proprii prin

intermediul Bursei de Valori, in conditiile asumarii unui anumit risc. In functie de atitudinea fata

de risc, exista persoane ce doresc reducerea acestuia (agenti cu aversiune fata de risc sau

riscofobi), agenti indiferenti (neutri) fata de risc, precum si agenti ce doresc asumarea riscului

(agenti cu înclinatie de risc sau riscofili)2.

3. O prima categorie de intermediari o constituie societatile de valori mobiliare, prin

intermediul carora se deruleaza, in schimbul unui comision, ordinele de vânzare sau cumparare

primite de la clienti. Activitatea acestora este coordonata de Asociatia Nationala a Societatilor de

Valori Mobiliare (ANSVM), organism profesional care reglementeaza activitatea societatilor de

valori mobiliare membre si opereaza sistemul de tranzactionare extrabursier RASDAQ.3

4. Anumiti agenti pot prefera ca gestiunea resurselor financiare proprii sa fie asigurata de

institutii specializate, care devin astfel detinatorii unui capital disponibil semnificativ, datorat

multitudinii clientilor. In aceasta categorie pot fi incluse, desi nu actioneaza pe aceleasi segmente

ale pietelor financiare, bancile, societatile de asigurari, fondurile mutuale, societatile de

investitii financiare etc.

5. Organele de supraveghere constituie, de asemenea, organisme indispensabile

desfasurarii normale a tranzactiilor pe piata financiara. Spre exemplu, Comisia Nationala a

Valorilor Mobiliare, infiintata prin Legea nr.52/1994, reprezinta o autoritate administrativa

autonoma având drept misiune:

• asigurarea bunei functionari a pietei valorilor mobiliare;

• asigurarea protectiei investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive si

frauduloase;

• stabilirea cadrului activitatii intermediarilor si agentilor de valori mobiliare.

6. De multe ori, guvernele si alte institutii implicate in procesul guvernarii se

constituie ca operatori pe piata financiara. Rolul acestora nu este numai legat de procesul

legislativ, cu implicatii directe asupra pietei financiare (inclusiv prin impozitele si taxele

instituite), dar si de calitatea de emitent al unor titluri de valoare tranzactionate pe aceasta piata

(bonuri de tezaur emise de Stat, obligatiuni municipale etc.).

7. Pietele organizate insele, ca institutii, apar ca operatori pe piata prin reglementari

menite a asigura functionalitatea pietei, dar si prin comisioane, ce determina modificarea

judecatilor investitorilor. In România, astfel de piete sunt Bursa de Valori din Bucuresti (BVB) si

Piata extrabursiera RASDAQ.

Pentru o buna functionare a pietei, in ansamblul sau, un rol fundamental îl detin

profesionistii ce actioneaza fie in domeniul evaluarii titlurilor financiare, fie în cel al gestiunii de

portofoliu, cele doua domenii fiind puternic interconectate. Evaluatorul, pe baza informatiilor de

care dispune, estimeaza o valoare „corecta” pentru titlurile financiare analizate. Pe seama acestor

estimari, achizitia sau vânzarea diferitelor actiuni, obligatiuni etc. este realizata la momentul

oportun din punctul de vedere al investitorilor, asigurându-se astfel un management performant

al portofoliului.

Calitatea procesului de evaluare si, implicit, performanta portofoliului depind de

cantitatea si calitatea datelor disponibile. Printre factorii care pot crea probleme in modelarea

proceselor aparute in gestiunea portofoliului se numara:4

1.numarul de informatii disponibile, precum si informatiile folosite efectiv;

2.costurile de prelucrare a informatiilor;

3.valorile diferite ale cursurilor de cumparare, respectiv de vânzare, ale titlurilor

tranzactionate;

4.fiscalitatea si costurile de tranzactie practicate;

5.nestationaritatea preturilor activelor pe piata pe parcursul perioadei analizate;

6.perioadele in care titlurile nu se tranzactioneaza

7.volumul tranzactiilor. Conform teoriei clasice a portofoliului, piata este caracterizata

printr-un grad semnificativ de lichiditate, daca nu chiar prin lichiditate perfecta. Practicienii ce

actioneaza pe piata de capital recunosc gradul de lichiditate mai redus ce caracterizeaza anumite

titluri, in evaluarea acestora si in managementul portofoliilor formate din aceste titluri fiind

necesara aplicarea unor tehnici speciale.

8.pietele nonconcurentiale. Teoretic, participantii pe piata sunt caracterizati prin puteri

in negociere relativ egale. In aceasta ordine de idei, nici un participant la tranzactii nu are

capacitatea de a influenta piata, in mod individual, intr-o maniera semnificativa. In realitate,

exista un numar de agenti care detin un numar mare de titluri si capitaluri disponibile de mari

dimensiuni, care pot „deplasa” cursurile bursiere intr-un sens sau altul.