Noțiuni introductive despre baze de date - Microsoft Acces

Obiective:

- Noţiuni generale

- Prezentarea aplicaţiei

- Lansarea şi închiderea programului

- Proiectarea structurii bazei de date

- Operaţii cu tabele

- Operaţii cu datele tabelelor

- Crearea relaţiilor între tabele

- Sortarea, filtrarea şi indexarea datelor

La sfârşitul acestui curs va trebui să ştii următoarele:

- Lansarea şi închiderea programului

- Crearea şi deschiderea unei baze de date

- Crearea, salvarea şi editarea tabelelor

- Comutarea între modurile de vizualizare

- Operaţii principale cu înregistrările unei tabele

- Formatarea tabelelor

- Definirea relaţiilor

- Sortarea şi filtrarea datelor

- Operaţii cu cereri

- Operaţii cu formulare

- Operaţii cu rapoarte

- Operaţii cu etichete

Lecţia 1

Obiectivele lecţiei

- Noţiuni generale

- Prezentarea aplicaţiei

- Lansarea şi închiderea programului

- Proiectarea structurii bazei de date

- Operaţii cu tabele

- Operaţii cu datele tabelelor

- Crearea relaţiilor între tabele

- Sortarea, filtrarea şi indexarea datelor

La sfârşitul acestei lecţii va trebui să ştii următoarele:

- Lansarea si inchiderea programului

- Crearea si deschiderea unei baze dedate

- Crearea, salvarea si editarea tabelelor

- Comutarea intre modurile de vizualizare

- Operatii principale cu inregistrarile unei tabele

- Formatarea tabelelor

- Definirea relatiilor

- Sortarea si filtrarea datelor

NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE BAZE DE DATE

DEFINIREA TERMENILOR

O bază de date reprezintă o colecţie de date înrudite, care se referă la un anumit subiect sau obiectiv, împreuna cu instrumentele folosite pentru manipularea acestor date.

O baza de date conţine următoarele elemente:

- Tabelul (table) – colecţie de date înrudite, stocate pe linii şi coloane;

- Câmpul (field) – coloana din cadrul tabelului, care reprezintă cea mai mică unitate de date din cadrul bazei de date.

- Înregistrarea (record) – linia din cadrul tabelului. Linia este compusă din câmpuri şi conţine toate datele referitoare la un anumit element (dimensiuni, culori, greutăţi şi alte caracteristici).

- Obiect (object) – componentă individuală Access, cum ar fi un tabel, un formular, o interogare sau un raport.

- Formular (form) – un obiect Access care afişează informaţiile dintr-un tabel într-un format diferit de cel al tabelului (altfel decât pe linii sau coloane).

- Interogare (query) – Un obiect Access care stochează întrebări cu privire la datele stocate în baza de date.

- Raport (report) – Un obiect Access care stochează detalii pentru afişarea sau tipărirea datelor în mod organizat.

Fără a-şi propune să schiţeze o metodologie sau să stabilească reguli, acest capitol încearcă să puncteze etapele principale ale dezvoltării de aplicaţii de baze de date şi să exemplifice utilizarea unor instrumente specifice şi va aborda proiectarea modelului conceptual.

Dezvoltarea de aplicaţii de baze de date de mari dimensiuni este în acelaşi timp un fapt banal, dar şi un fapt extraordinar. Banalitatea constă în faptul că un procent semnificativ din efortul de dezvoltare de aplicaţii se îndreaptă spre acest domeniu. Extraordinarul se leagă de complexitatea deosebită a acestor aplicaţii, care implică echipe mari de proiectanţi, necesită atât experienţă în domeniu cât şi adaptarea la condiţii mereu noi. Şi nu în ultimul rând, reprezintă o mare responsabilitate. Cu toate că industria de software cunoaşte o adevărată explozie, cu toate că suntem literalmente bombardaţi cu sute şi sute de aplicaţii din ce în ce mai complexe şi mai specializate, încă nu a fost „inventat” un pachet software care să satisfacă necesităţile generale ale unei întreprinderi. Chiar dacă ne restrângem pretenţiile la partea numită de obicei „de gestiune economică”, un astfel de software nu se întrezăreşte la orizont, cu toate că în linii mari, toate întreprinderile funcţionează pe aceleaşi principii. Există pachete „de gata” care satisfac anumite nevoi specifice dar, la noi ca şi în alte părţi, elemente specifice primează şi în consecinţă marea majoritate a întreprinderilor preferă să-şi construiască „la comandă” sistemul informatic.

Această abordare implică însă un efort substanţial şi nu lipsit de riscuri. În ţările cu o economie „normală” procesul se desfăşoară cam în felul următor. În primul rând, compania îşi evaluează la modul general nevoile informatice şi posibilităţile organizatorice şi financiare. Apoi se angajează o firmă specializată de consultanţă care, pe baza unei expertize, stabileşte cu mai mare precizie cerinţele şi posibilităţile, după care sugerează un număr de propuneri. Acestea se referă atât la principiile tehnologice de bază cât şi la costurile evaluate şi eşalonarea lor în timp. Acum începe o nouă iteraţie. Compania analizează propunerile şi alege una dintre ele (sau o combinaţie din mai multe) şi se trece la treabă. „Treaba” constă de obicei şi în acest caz în contactarea unei terţe firme (de consultanţă şi integrare) care va prelua contractual sarcini, începând cu proiectarea de ansamblu a sistemului, achiziţionarea echipamentelor şi a soft-ului de bază, şi terminând cu training, asistenţă tehnică, mentenanţă hard şi soft. etc. Sunt foarte rare situaţiile când o companie poate să-şi permită să realizeze toate acestea prin forţe proprii. Explicaţia este extrem de simplă, în perspectivă occidentală: banii. A plăti la modul permanent oameni cu o foarte înaltă calificare şi experienţă în domeniu este un lux pe care foarte puţini şi-l pot permite, mai ales când nu informatica este obiectul afacerii. Ideea este de a păstra doar o echipă restrânsă care să asigure exploatarea şi întreţinerea curentă a sistemului informatic, pentru activităţile speciale apelând la competenţe externe, orientate pe problemă. Revenind la realitatea economică românească, constatăm că lucrurile stau cu totul altfel. Scenariile clasice corespund situaţiilor tipice: întreprinderea