Programare Java

Un program dezvoltat cu ajutorul tehnologiei obiectuale are drept unitate de construcţie nu

subprogramul, ci obiectul. Un obiect înglobează date şi operaţii şi reprezintă o abstracţiune a

unei entităţi din lumea reală. Obiectele componente interacţionează, determinând transformarea

datelor de intrare în date de ieşire, adică rezolvarea problemei. Într-un program

dezvoltat în manieră obiectuală NU mai există date globale (sau, în orice caz, foarte puţine),

datele fiind repartizate şi înglobate în obiecte. Metoda obiectuală de dezvoltare respectă

principii ale ingineriei software precum:

— localizarea şi modularizarea: codul sursă corespunzător unui obiect poate fi scris şi

actualizat independent de alte obiecte;

— ascunderea informaţiei: un obiect are o interfaţă publică pe care celelalte obiecte o

pot utiliza pentru comunicare. Pe lângă interfaţa publică, un obiect poate

include date si operaţii private, „ascunse” faţă de alte obiecte, şi care pot fi

modificate oricând, fără a afecta restul obiectelor;

— reutilizarea codului: clasele de obiecte pot fi definite pe baza claselor existente,

preluând automat (prin moştenire) conţinutul acestora din urmă.

Concepte fundamentale în programarea orientată pe obiecte

Principalele concepte care stau la baza programării orientate pe obiecte sunt:

1) Abstractizarea este una dintre căile fundamentale prin care oamenii ajung să înţeleagă şi să

cuprindă complexitatea. Ea scoate în evidenţă toate detaliile semnificative pentru

perspectiva din care este analizat un obiect, suprimând sau estompând toate celelalte

caracteristici ale obiectului. În contextul programării orientate pe obiecte, toate

acestea se transpun astfel:

— obiectele şi nu algoritmii sunt blocurile logice fundamentale;

— fiecare obiect este o instanţă a unei clase. Clasa este o descriere a unei

mulţimi de obiecte caracterizate prin structură şi comportament

similare;

— clasele sunt legate între ele prin relaţii de moştenire.

2) Încapsularea este conceptul complementar abstractizării. Încapsularea este procesul de

compartimentare a elementelor care formează structura şi comportamentul unei

2

abstracţiuni; încapsularea serveşte la separarea interfeţei „contractuale” de implementarea

acesteia. Din definiţia de mai sus rezultă că un obiect este format din două

părţi distincte:

— interfaţa (protocolul);

— implementarea interfeţei.

Abstractizarea defineşte interfaţa obiectului, iar încapsularea defineşte reprezentarea

(structura) obiectului împreună cu implementarea interfeţei. Separarea interfeţei unui

obiect de reprezentarea lui permite modificarea reprezentării fără a afecta în vreun

fel pe nici unul dintre clienţi, deoarece aceştia depind de interfaţă şi nu de

reprezentarea obiectului-server.

3) Modularizarea constă în divizarea programului într-un număr de subunităţi care pot fi

compilate separat, dar care sunt cuplate (conectate) între ele. Gradul de cuplaj

trebuie să fie mic, pentru ca modificările aduse unui modul să afecteze cât mai

puţine module. Pe de altă parte, clasele care compun un modul trebuie să aibă

legături strânse între ele pentru a justifica gruparea (modul coeziv). Limbajele care

suportă conceptul de modul fac distincţia între:

— interfaţa modulului, formată din elementele (tipuri, variabile, funcţii etc.)

„vizibile” în celelalte module;

— implementarea sa, adică elemente vizibile doar în interiorul modulului respectiv.

4) Ierarhizarea reprezintă o ordonare a abstracţiunilor. Cele mai importante ierarhii în

paradigma obiectuală sunt:

— ierarhia de clase (relaţie de tip is a);

— ierarhia de obiecte (relaţie de tip part of).

Moştenirea defineşte o relaţie între clase în care o clasă foloseşte structuri şi

comportamente definite în una sau mai multe clase (după caz vorbim de moştenire

simplă sau multiplă). Semantic, moştenirea indică o relaţie de tip is a („este un/o”).

Ea implică o ierarhie de tip generalizare/specializare, în care clasa derivată

specializează structura şi comportamentul mai general al clasei din care a fost

derivată. Agregarea este relaţia între două obiecte în care unul dintre obiecte aparţine

celuilalt obiect. Semantic, agregarea indică o relaţie de tip part of („parte din”).

Primul program Java

class PrimulProgram{

public static void main(String[ ] arg) {

System.out.print(“Hello world!”);

Referindu-ne strict la structura acestui program, trebuie spus că programele Java sunt

constituite ca seturi de clase (în cazul nostru avem o singură clasă). Pentru descrierea unei

clase se foloseşte o construcţie sintactică de forma: