Programare VisualBasic

1. Modelarea aplicaţiilor c/s clasice pentru spor de productivitate şi flexibilitate.

Prin aplicaţii c/s (client/server) clasice înţelegem aplicaţii gen interfeţe grafice utilizator (GUI) care accesează/modifică datele stocate într-o bază de date. În mod tradiţional, majoritatea aplicaţiilor de acest tip implementează la nivelul stratului client logica prezentării, logica accesului la date şi validarea datelor introduse de utilizator. Stratul server este constituit, de obicei, de SGBD-ul utilizat pentru stocarea datelor. Un asemenea model de abordare presupune capacitaţi de prelucrare sporită din partea clientului (numit de altfel „client greu”) şi se implementează de obicei prin intermediul unor limbaje de programare şi API-uri robuste, precum Java-Swing, VB, C++, etc.

Problemele pe care le poate genera modelul clasic sunt evidente:

1. mixajul de cod pentru partea de prezentare şi secvenţe specifice accesului la date duce la complexitate sporită şi dificultăţi în depanare;

2. o dată cu evoluţia tehnologiilor informaţionale, există o multitudine de opţiuni pentru implementarea interfeţelor grafice utilizator (partea de prezentare) – precum browser web, dispozitive mobile, etc

3. unele forme de implementare a interfeţelor grafice nu dispun de capacităţi de prelucrare avansate (interfeţele web şi cele pentru dispozitive mobile)

4. în cazul în care pentru aceeaşi aplicaţie se doreşte implementarea mai multor tipuri de clienţi, o mare parte a codului va fi rescrisă pentru fiecare tip de interfaţă în parte.

Ca urmare, metodologiile moderne de dezvoltare a aplicaţiilor client/server merg pe principiul separării cât mai clare a responsabilităţilor obiectelor, de asemenea manieră încât să se bţină un maximum de reutilizabilitate a codului şi un maximum de flexibilitate în întreţinerea ulterioară. Astfel, după cum ilustrează şi figura următoare, aplicaţia în ansamblu este abordată din perspectiva mai multor straturi:

1. Stratul de prezentare – ar trebuie să cuprindă doar obiectele ce asigură formatarea şi prezentarea datelor în forma dorită de utilizator. În parctică, acest strat include şi secvenţe de validare primară a datelor.

2. Modelul aplicaţiei – cuprinde ansamblul de obiecte şi interacţiuni ce modelează problema căreia se adresează aplicaţia. Acest strat poate fi proiectat, la rândul lui, în mai multe variante (de obicei prin divizarea în substraturi mai specializate), din care una este larg utilizată în practică: separarea logicii aplicaţiei de logica accesului la date.

3. Stratul datelor – reprezintă modelul de date, implementat de regulă pe un SGBD relaţional, deşi poate fi alcătuit şi din fişiere XML, motoare de baze de date ierarhice (precum Ms. ActiveDirectory) sau alte tehnologii de stocare a datelor.

Figura 1 1 Proiectarea unei aplicaţii pe mai multe straturi specializate

Avantajele majore pe care le promovează un asemenea mod de proiectare se referă în special la aspecte de mentenaţă:

- oricare din straturi poate fi dezvoltat/modificat în mod independent, facilitând astfel alcătuirea echipelor de dezvoltatori după competenţele fiecăruia ;

- pot fi dezvoltate mai multe tipuri de interfeţe utilizator pe baza aceleiaşi funcţionalităţi generale;

- în cazul aplicaţiilor de întreprindere (de amploare) straturile pot fi distribuite pe staţii de lucru distincte;

Figura 1 2 Strategia de proiectare a aplicaţiilor. Varianta 2

Componenta SimpleDataBeansIterator prezintă următoarele caracteristici comportamentale:

1. păstrează intern o colecţie navigabilă de obiecte ce vor fi afişate/editate prin intermediul componentelor grafice ale formularului.

2. la un moment oarecare unul din obiectele din colecţie este activ (este cel afişat de componentele grafice)

1.1. Un exemplu de aplicaţie care adoptă strategia 2 de proiectare

În cele ce urmează vom evidenţia acest model de proiectare pe exemplul clasic al unei interfeţe grafice de tip master-detail.