Comerț

CAPITOLUL 1.

Locul, rolul şi importanţa comerţului

în economia naţională

1.1.Comerţul – activitate profesională în economiei

Comerţul este un sector de activitate precisă, complexă a economiei

1.1.1. Definirea şi conţinutul activităţii de comerţ

Activitatea de comerţ are ca obiect marfa, operaţiunile de vânzare – cumpărare ale acesteia.

Comerţul are un dublu sens: - ramură a economiei naţionale;

- categorie economică.

Noţiunea de comerţ =

• sub aspect juridic, defineşte transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum şi a prestaţiilor de servicii realizate între diferitele stadii ale producţiei sau între producător şi consumator.

• defineşte o profesiune, care se practică în cadrul economiei de piaţă, asigurând realizarea actelor de schimb.

• funcţie economică, ce constă în a cumpăra materii prime sau alte produse pentru a le revinde în acelaşi stadiu fizic, dar în condiţiile preferate de către consumatori (timp, loc, cantităţi, sortiment, preţ).

• „un ansamblu de activităţi care privesc un produs din momentul investiţiei sau al manifestării intenţiei de a-l crea, până la distrugerea sa în procesul de consum, indiferent care ar fi forma acestuia”.

simplă activitate de intermediere într-o activitate creatoare de utilităţi

În comerţ se desfăşoară următoarele categorii de activităţi: activităţi de intermediere a actelor de vânzare – cumpărare; activităţi legate de:

• distribuţia fizică;

• cercetarea pieţei;

• informarea populaţiei;

• educarea consumatorilor;

• publicitatea;

• crearea cadrului ambiental necesar desfăşurării actului de vânzare – cumpărare;

• crearea condiţiilor adecvate de utilizare a produselor etc..

În concluzie:

• comerţul este un sector creator nu de bunuri, ci de utilităţi;

• comerţul este un reprezentant în serviciul utilizatorilor şi al producătorilor;

• comerţul are rolul de instrument de reglare a mecanismului de piaţă.

1.1.2. Actele de comerţ

Actul de comerţ reprezintă o acţiune efectuată în procesul realizării unei profesiuni comerciale.

Actele de comerţ sunt de mai multe categorii, după cum urmează:

• acte de comerţ naturale;

• acte de comerţ formale;

• acte de comerţ potrivit teoriei accesorii;

Actele de comerţ naturale sunt reprezentate de acele activităţi, care, prin ele însele reprezintă comerţ, dând profilul profesiunii celor implicaţi în realizarea lor.

Clasificare:

• totalitatea cumpărărilor de mărfuri în scopul revânzării sau închirierii lor;

• activităţile interpuşilor dintre participanţii la tranzacţiile comerciale: brokeri, curtierii;

• transformarea materiilor prime în obiecte de consum;

• activităţi de transport;

• activitatea bancară;

• alte activităţi desfăşurate de agenţiile de schimb valutar, birouri de afaceri, întreprinderi de spectacole publice etc..

Actele de comerţ proforma sau formale sunt actele de comerţ a căror substanţă comercială este dată de forma lor şi au ca obiect operaţiuni realizate sub acoperire sau prin intermediul scrisorii de schimb.

Actele de comerţ în virtutea teoriei accesoriei cuprind toate operaţiunile ce se referă la acele acte, care sunt pur civile prin natura lor, dar devin comerciale, dacă sunt făcute de către un comerciant cu ocazia realizării unei anumite laturi a activităţii sale comerciale.

În concluzie, un comerciant poate efectua:

- acte civile, care constau în: cumpărarea unui imobil pentru uzul său personal sau chiar pentru exercitarea activităţii comerciale, cumpărarea mijloacelor mobiliare, de maşini pentru uzul său personal;

- acte comerciale din grupa celor naturale sau proforma: cumpărări şi revânzări de mărfuri, schimburi de creanţe etc.;

- operaţiuni devenite acte de comerţ în virtutea teoriei accesoriei: achiziţionarea de mobilier de birou, computere etc..

După obiectul afacerilor, comerţul se clasifică în:

• comerţul propriu-zis: totalitatea actele de vânzare şi cumpărare a produselor naturale transferate sau fabricate;

• comerţul de bancă sau bancar: constă în a colecta, concentra şi pune la dispoziţia comercianţilor fondurile provenite, în principal, din depozitele clienţilor;

• comerţul transporturilor: totalitatea actelor de comerţ privind operaţiunile ce asigură orientarea şi deplasarea mărfurilor din centrele de producţie către locurile de transformare/fabricare sau punctele de vânzare;

• comerţul de asigurări: toate operaţiunile referitoare la actele de asigurare a unor riscuri, mijlocite de plata unor prime de asigurare

Potrivit Codului Comercial Român, faptele de comerţ se grupează în două categorii:

• fapte de comerţ în sens restrâns, ce cuprind „cumpărarea de mărfuri şi produse finite spre a fi vândute”;

• fapte de comerţ în sens larg, ce cuprind „ansamblul de activităţi şi operaţiuni şi fapte economice desfăşurate de diverşi agenţi economici în vederea satisfacerii nevoilor pieţei”.

1.1.3. Comerciantul

Definirea noţiunii de comerciant: Noţiunea de comerciant are în vedere persoana fizică sau juridică a cărei activitate prestată este comerţul. Potrivit Codului comercial, sunt comercianţi cei care exercită acte de comerţ şi fac din aceasta profesia lor obişnuită.

Un agent economic pentru a fi considerat comerciant trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• să facă acte de comerţ;

• să realizeze acte de comerţ în mod obişnuit, ceea ce presupune repetabilitate operaţiunilor respective;

• să acţioneze în numele său personal;

• să transforme realizarea actelor respective în profesia sa de bază sau accesorie.