Diversitatea informațiilor

TEMA NR. 1

Conceptul informaţie. Definiţii. Tipuri de informaţii

-Definiţii -Teoria informaţiei

-Teoria dependenţei faţă de media

-Informaţie falsă -Informaţii de interes public

-Infotainment -Societate informaţională

Definiţii

1. În teoria informaţiei pusă la punct de Shannon şi Weaver în anul 1949, informaţia reprezintă orice element care poate fi exprimat cu ajutorul unui cod. Diminuarea informaţiei se datorează redundanţei care a devenit necesară pentru a diminua efectele zgomotelor. Schema circulaţiei informaţiei (şi a comunicării) este una liniară: ea presupune un Emiţător (E) şi un Receptor (R), un canal, un mesaj. Apare astfel o primă axă: E-codare-mesaj (=transmitere). Decodarea aparţine receptorului. Anii '50-'60 ai secolului al XX-lea au înregistrat o puternică influenţă a teoriei informaţiei, în primul rând, în lingvistică (emiţător, receptor, redundanţă, ca să ne oprim doar asupra acestora, au devenit concepte intens teoretizate în pragmatică, în sociolingvistică şi în psiholingvistică, dar şi în stilistică şi în aşa - numita nouă retorică), dar şi în cercetarea comportamentului. [Vd. şi Denis McQuail, 2001; 21]. Teoria informaţiei impune, totodată, termenul entropie. Un alt termen acoperind o realitate tot mai prezentă în lumea contemporană, în aşa-numita societate informaţională, este digitalizare.

2. Ştefan Vlăduţescu [2002; 21], la rândul lui, formulează, din perspectiva epistemologiei, această definiţie a informaţiei.

"Informaţia este un ansamblu coerent, coeziv şi unitar de semnificaţii gnozice, caracterizate prin noutate, relevanţă şi utilitate, referitoare la stări, situaţii, obiecte, fenomene, fapte, probleme, evenimente sau persoane".

3. În sfârşit, pentru J. J. Van Cuilenburg [et al., 1998; 26-31; 33], apar trei aspecte/valori ale conceptului informaţie.

“În primul rând, este vorba despre aspectul sintactic al informaţiei, de succesiunea impusă semnalelor grafice, auditive ori electrice. Succesiunea o impune emiţătorul. În al doilea rând, este vorba de aspectul semantic al informaţiei, de semnificaţia care le este acordată semnalelor pe baza convenţiilor sociale. Semnificaţie care nu are cum să fie perfect identică pentru toţi cei ce participă la actul comunicării. Este important, de aceea, să facem distincţia între informaţia semantică intenţională (informaţia pe care emiţătorul vrea să o transmită) şi informaţia semantică realizată (informaţia pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat) [subl. n.]. (...) Un al treilea aspect al informaţiei este aspectul pragmatic, ceea ce se întâmplă cu informaţia primită sau efectul acesteia asupra receptorului.”

În fine, autorul ajunge la această formulă "matematică": Valoare informativă = (improbabilitate) x (relevanţa socială).

4. "Orice dată care se poate demonstra că este adevărată. (…) Tehnic vorbind, informaţia nu persuadează. Dar ne-adevărată, devine propagandă [Robert Cole (Ed.), 1998; 360].

Teoria Informaţiei

1. "Este o teorie matematică formală, bazată pe probabilitate, fără valoare pentru predicţia empirică, şi care nu necesită o validare empirică. Nu este un model sau o teorie a comportamentului comunicativ, dar a fost şi este extrem de influentă în formularea problemelor şi structurarea modelelor pentru studiul proceselor de comunicare" [Denis McQuail, 1999; 53-54].

2. Din unghiul "funcţiei decizionale a informaţiei". "În viziunea noastră - [J. J. Van Cuilenburg et al., 1998; 86] – teoria informaţiei este un ansamblu de cunoştinţe referitoare la acumularea, păstrarea, prelucrarea, prezentarea şi distribuirea datelor care, printre altele, servesc la luarea deciziilor. Informaticienii nu se interesează de orice tip de decizie; atenţia lor se îndreaptă nu spre activităţile de rutină, ci spre deciziile dificile sau unice în felul lor. Deciziile sunt luate pe baza informaţiilor disponibile".