Cursuri Contabilitate

I.1 Conţinutul şi structura activelor imobilizate

Activele imobilizate reprezintă bunurile şi valorile destinate să servească o perioadă îndelungată în activitatea unităţii patrimoniale, care nu se consumă la prima utilizare, fiind destinate utilizării pe o perioadă îndelungată în activitatea întreprinderii, condiţie care exclude destinaţia de comercializare a lor. IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”. Defineşte activele imobilizate ca toate acele active care nu sunt clasificate ca active curente.

În funcţie de comportamentul economic şi de structura tehnică, activele fixe se clasifică în următoarele categorii: active fixe (imobilizări) necorporale, active fixe (imobilizări) corporale şi active fixe (imobilizări) financiare.

Imobilizările necorporale (intangibile) cuprind acele valori economice care nu se concretizează în bunuri materiale cu substanţă, ci într-un document juridic sau comercial care atestă drepturi ale întreprinderii. IAS 38 „Active necorporale” defineşte imobilizările necorporale ca active identificabile nemonetare, fără suport material şi deţinute pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate altora sau pentru nevoi administrative.

Recunoaşterea unui element ca activ fix necorporal are la bază criteriile:

- este probabil ca înteprinderea să obţină beneficii economice viitoare care pot fi atribuite activului respectiv;

- costul activului poate fi măsurat în mod corect.

Penru activele necorporale generate intern, IAS 38 precizează criterii suplimentare, astfel încât ele nu sunt recunoscute ca active necorporale, valoarea resurselor consumate pentru obţinerea lor fiind inclusă în cheltuieli de exploatare.

În mod concret, imobilizările necorporale cuprind: cheltuielile de constituire, cheltuielile de dezvoltare, concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile de fabrică, alte drepturi şi valori similare, fondul comercial, programele informatice şi alte imobilizări necorporale.

Imobilizările necorporale se amortizează. Durata de amortizare poate fi stabilită prin lege sau determinată pe durata de utilizare a lor de către unitatea patrimonială.

Imobilizările corporale (tangibile) sunt definite de IAS 16 „Imobilizări corporale” ca active materiale nemonetare, care:

- sunt deţinute de întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

- pot fi utilizate pe parcursul mai multor perioade de gestiune.

Investiţiile imobiliare sunt incluse în categoria imobilizărilor corporale dacă sunt deţinute de proprietar sau de locatar, în baza unui contract de leasing financiar (conform IAS 40 „Investiţii imobiliare”) în scopul închirierii sau pentru creşterea capitalului.

Dacă investiţia imobiliară se aşteaptă să fie vândută într-o perioadă mai mică de un an de la data bilanţului, ea se poate clasifica drept activ curent.

Valorificarea, implicit reproducţia imobilizărilor corporale se realizează prin amortizare.

Ca valori de întrebuinţare, imobilizările corporale apar ca:

- terenuri structurate în: - terenuri propriu-zise

- amenajări la terenuri

- construcţii

- instalaţii tehnice şi maşini

- alte instalaţii, utilaje şi mobilier

- avansuri şi imobilizări corporale în curs.

Terenurile nu se amortizează, cu excepţia celor cu destinaţie economică obţinute prin acte de vânzare-cumpărare sau despăgubire. Toate investiţiile efectuate pentru amenajări de terenuri sunt supuse amortizării.

Imobilizările corporale sunt constituite din acele obiecte singulare sau complex de obiecte, utilizate ca atare şi care îndeplinesc cumulativ două condiţii: au durata normală de utilizare mai mare de un an şi valoarea de intrare mai mare decât limita legală.

Deoarece îşi menţin integritatea fizică pe toată durata de utilizare, imobilizările corporale nu se încorporează în structura produselor, transmiţându-şi doar valoarea, treptat, în costul produselor, pe calea amortizării.

În structura imobilizărilor corporale nu se includ motoarele, subansamblele, piesele pentru înlocuirea componentelor uzate. Aceste elemente utilizate în procesul de executare a întreţinerii şi reparaţiilor imobilizărilor corporale intră în componenţa cheltuielilor de exploatare.

Utilizarea unor componente pentru modernizarea mijloacelor fixe conduce la majorarea valorii lor, procesul de modernizare fiind considerat proces investiţional care determină majorarea valorii iniţiale a mijloacelor fixe.

Marea diversitate a imobilizărilor corporale din patrimoniul întreprinderilor impune clasificarea lor după anumite criterii:

După domeniul de activitate imobilizările corporale sunt: productive (profesionale) şi neproductive (neprofesionale).

Imobilizările corporale productive participă direct sau indirect la activitatea de exploatare (producţie); imobilizările corporale neproductive sunt utilizate în scopuri sociale, culturale etc.

Această clasificare prezintă utilitate în calculul costului producţiei şi în stabilirea necesarului de fluxuri de trezorerie pentru activitatea de exploatare şi în afara ei.

După apartenenţa imobilizărilor corporale la patrimoniul unităţii, se grupează în: imobilizări corporale care aparţin unităţii şi imobilizări corporale care nu aparţin unităţii.

Imobilizările corporale care aparţin unităţii sunt evidenţiate prin conturile de bilanţ, indiferent dacă sunt utilizate în unitate sau sunt date în locaţie de gestiune, concesiune, chirie, pentru o anumită perioadă de timp.

Imobilizările corporale care nu aparţin unităţii sunt evidenţiate în cont de ordine şi evidenţă, nefiind luate în calculul activului patrimonial. Calculul şi recuperarea amortizării lor se efectuează de către unitatea care le deţine în patrimoniu; unitatea care le foloseşte plăteşte un echivalent valoric care trebuie să acopere amortizarea, sub forma chiriilor şi a redevenţelor.

În cazul efectuării de investiţii la aceste imobilizări corporale de către unitatea care le foloseşte temporar, cu consimţământul unităţii care le deţine în patrimoniu, recuperarea investiţiilor se va realiza de către ambele unităţi, în raport de durata de utilizare a imobilizărilor corporale.

Standardele Internaţionale de Contabilitate precizează criteriile de recunoaştere a imobilizărilor corporale numai atunci când:

-este probabil ca acestea să aducă întreprinderii beneficii economice viitoare, şi

-costul activului poate fi stabilit în mod credibil.

Pentru a satisface primul criteriu de mai sus, o întreprindere trebuie să stabilească gradul de certitudine al fluxului beneficiilor economice viitoare pe baza evidentelor disponibile în momentul recunoaşterii iniţiale. Trebuie să analizeze dacă activul va contribui direct sau indirect la generarea unui flux de numerar către întreprindere. De aceea, activul poate fi productiv, contribuind direct la generarea unui venit din exploatare.