Extras din curs

1. Care este diferența dintre delicte și cvasidelicte?

Cvasidelictul este o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu săvârșită fără intenție, adică prin imprudentă sau neglijentă (art.999 Cod Civil). Autorul prejudiciului are obligația legală de a-l repara.

Delictul este o infracțiune (încălcare a legii), pedepsită cu amendă penală sau cu închisoare corecțională. Particularitatea delictului față de cvasidelict, este intenția de a face rău, vinovăția.

2. Cum clasificăm obligațiile după obiect?

În funcție de obiectul lor obligațiile se clasifică în:

- obligația de a da - se constituie sau se transmite un drept real

- obligația de a face - trebuie să se execute o anumită lucrare, de a se presta un anumit serviciu sau a preda un anumit lucru

- obligația de a nu face - în cazul în care este corelativa unui drept absolut nu trebuie să se facă nimic ce aduce atingere acelui drept iar daca este apropiata unui drept relativ - nu trebuie să se facă ceva ce debitorul a refuzat.

3. Care este diferența între actele unilaterale și contractele unilateral?

Actele juridice unilaterale exprimă voința unei singure părți (ex. testamentul).

Contractul juridic unilateral este un contract în baza căruia numai una din părți își asuma obligații față de cealaltă parte. Încheierea lui implică întotdeauna un acord de voințe. Sunt contracte unilaterale majoritatea contractelor gratuite; donația, împrumutul, depozitul etc.

4. Ce reprezintă actele cu titlu oneros?

Un act juridic cu titlu oneros este acela prin intermediul căruia fiecare parte urmărește un avantaj în schimbul obligațiilor pe care și le-a asumat.

5. Care este diferența între un act consensual și un act solemn?

Actul consensual este acel act juridic civil care se încheie prin simpla manifestare de voință a autorului sau autorilor.

Actul solemn este acel act juridic civil la a căror încheiere manifestarea de voință trebuie sa îmbrace o anumită formă cerută de lege. Această formă specială, solemnă este cerută pentru valabilitatea actului juridic civil.

6. Ce înțelegeți prin îmbogățire fără justă cauză?

Îmbogățirea fără justă cauză este reglementată de art. 1345 C. civ ..: „Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri”.

7. Care sunt diferențele dintre obligațiile civile și cele comerciale?

Materia obligațiilor civile constituie fundamentul pe care se construiesc aproape toate instituțiile de drept civil, motiv pentru care înțelegerea obligațiilor civile este esențială pentru a putea stăpâni celelalte domenii de studiu din sfera civilului, și nu doar pe acestea. Aproape că nu există raport juridic sau litigiu care să nu implice, într-o mai mică sau mai mare măsură, o obligație civilă.

Actele comerciale sunt acte unilaterale de comerț : emisiunea unei cambii, încuviințarea reprezentării comerciale, oferta de a contracta, constituirea unei societăți cu răspundere limitată cu unic asociat etc. Cele mai frecvente acte juridice comerciale sunt contractele unilaterale sau bilaterale (sinalagmatice), cu titlu oneros (comutative sau aleatorii). De regula, contractele comerciale sunt contracte cu titlu oneros, deoarece fiecare parte contractanta urmărește un folos (avantaj) patrimonial. In mod excepțional există în dreptul comercial și acte cu titlu gratuit (liberalități sau acte dezinteresate).

8. Care sunt izvoarele raporturilor juridice obligaționale?

Prin prisma textului de lege conținut în art. 512, alin. (1) al Codului civil, noțiunea de obligație se înfățișează în două sensuri.

In sens larg, prin obligație se înțelege raportul juridic în virtutea căruia creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestații ce poate consta în a da, a face sau a nu face ceva, de regulă, sub sancțiunea constrângerii de stat. După cum se observă, raportul juridic obligațional este alcătuit din două laturi: una activă, formată din dreptul creditorului de a pretinde executarea prestației de la debitor, și alta pasivă, formată din îndatorirea debitorului de a executa prestația față de creditor.

În sens restrâns,termenul obligație desemnează numai latura pasivă a raportului juridic, adică îndatorirea debitorului de a executa prestația promisă creditorului. În vorbirea curentă, termenul obligație are uneori și înțelesul de înscris constatator al unui raport de creanță.

Din punct de vedere etimologic, termenul obligație provine de la cuvântul latin (obligația), care înseamnă „a lega” ( ligare ) pe cineva „din pricina” (ob)

neexecutării prestației pe care o datora altuia,în accepțiunea sa inițială, termenul obligație însemna o legătură pur materială (vinculum corporis ) între creditor și debitor.

9. Ce reprezintă faptele juridice în sens restrâns?

Faptele juridice reprezintă un eveniment sau fapta voluntară care determină nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice, respectiv a drepturilor și obligațiilor din conținutul acestora.

10. Cum se clasifică contractele după caracterul obligațiilor asumate?

După caracterul obligațiilor asumate contractele se clasifică în contracte sinalagmatice și contracte unilaterale.

Mai concret, contractele sinalagmatice sunt acele contracte în care toate părțile semnatare se obligă, iar obligațiile lor sunt interdependente; iar când sunt doar două părți contractante, contractul sinalagmatic se mai numește și contract bilateral, întrucât ambele părți se obligă.

La rândul lor, contractele unilaterale sunt acele contracte în care, deși sunt încheiate între două persoane, numai o parte se obligă (contracte unilaterale propriu-zise) sau în care ambele părți se obligă, dar obligațiile nu sunt interdependente, fiind doar reciproce (contracte unilaterale imperfecte). De regulă, contractul unilateral imperfect derivă dintr-un contract unilateral propriu-zis, obligațiile suplimentare apărând, ulterior încheierii contractului, în sarcina părții care nu avea nici o obligație la momentul semnării (totuși, trebuie precizat că există situații în care un contract poate fi atât unilateral, cât și sinalagmatic).