Aderarea de Noi State la Uniunea Europeană

Proiectul de integrare regională prezentat în anul 1950 de către Robert Schuman s-a adresat ,,oricărui stat European”, deşi la acesta au subscris iniţial decât şase state – fondatoare. Tratatele institutive, materializare a proiectului amintit – prin dispoziţiile lor au prevăzut şi ele posibilitatea aderării.

- Tratatul de la Mastricht a înlocuit procedurile specifice de aderare – foarte puţin diferite, de altfel - la fiecare dintre cele trei Comunităţi (art. 98 CECO, art. 237 CEE, 205 Euratom) printr-o procedură unică de aderare la Uniunea Europeană care implică aderarea simultană la cele trei Comunităţi.

Conform procedurilor originare de aderare la Comunităţile Europene, cele trei tratate prevedeau că statele care doreau să devină membre adresau, în acest sens, o cerere Consiliului, care era obligat să solicite un aviz din partea Comisiei, înainte de pronunţarea sa în privinţa aderării.

- Procedura unică de aderare la U. E. care este prevăzută în art. O din T.U.E. - devenit art. 49 T.U.E., care transpune la nivelul U.E. art. 237 CEE din redactarea provenită din Actul Unic European precizează:

- orice stat European care respectă principiile enunţate în art. 6 par. 1 şi care doreşte să devină membru al U.E. poate solicita acest lucru adresând o cerere Consiliului;

- Consiliul se pronunţă în unanimitate după consultarea Comisiei şi după avizul conform al Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritate absolută a voturilor membrilor săi;

- dacă decizia este favorabilă, condiţiile şi adaptările pe care această admitere le antrenează în privinţa Tratatelor pe care se întemeiază Uniunea, fac obiectul unui acord între statele membre şi statul solicitant;

- acordul trebuie ratificat de către toate statele contractante potrivit regulilor constituţionale din statele respective.

Cu toată simplificarea introdusă de TMs. instrumentele de aderare ale unui stat reprezintă un ansamblu complex de acte, cu un conţinut şi cu natură juridică diverse - Condiţiile pe care un stat candidat trebuie să le îndeplinească în vederea aderării rezultă nu numai din Tratatele institutive- reglementate însă destul de puţin - ci şi din practica aderării de noi state (în perioada 1969-1972 sau diferit după 1993)

a. O primă condiţie pentru aderare este îndeplinirea criteriului teritorial, care rezultă chiar din art. 49 T.U.E şi anume ,,orice stat European ( ) poate solicita să devină membru al Uniunii”. Prin urmare, potrivit Tratatelor de la Roma şi de la Paris (fostul Tratat CECO) aderarea este rezervată numai ,,statelor europene” b. A doua condiţie denumită în doctrina de specialitate criteriul tehnic înseamnă că admiterea unui nou stat membru presupune fără îndoială o adaptare a tratatelor institutive, care nu deschide calea unor renegocieri fundamentale a acestora Criteriul se exprimă în principiul acceptării acquis-ului comunitar, care s-a desprins cu toată evidenţa din prima lărgire a Comunităţilor. Această condiţie presupune şi faptul că: - statele candidate trebuie să accepte imediat tratatele şi ansamblul actelor adoptate, în baza acestora, de către instituţiile comunitare;

- statele candidate, în baza acquis-ului comunitar, sunt obligate să adere simultan, înainte de 2002 la cele trei Comunităţi(CE, EURATOM, CECO), iar după acest an la cele două Comunităţi (CE, EURATOM,).

- statelelor candidate, în condiţiile Tratatului de la Mastricht, potrivit art. 49, li se impune aderarea globală la Uniunea Europeană, incluzând nu numai Comunităţile Europene ci şi cele două componente (piloni) interguvernamentale ale Uniunii (Politica externă şi de securitate comună – P.E.S.C. şi Justiţia şi afacerile interne – J.A.I., devenit prin Tratatul de la Amsterdam, Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală - C.P.J.).