Arbitraj

CAPITOLUL I: INTERESUL RECURGERII LA ARBITRAJ

1. CARACTERISTICILE ARBITRAJULUI

2. AVANTAJELE RECURGERII LA ARBITRAJ

1.1. Confidenţialitatea procedurii

1.2. Celeritatea

1.3. Flexibilitatea

1.4. Obligativitatea hotărârii

1.5. Existenţa unui control asupra regularităţii arbitrajului

3. DEZAVANTAJELE RECURGERII LA ARBITRAJ

1. CARACTERISTICILE ARBITRAJULUI

Arbitrajul este o procedură privată, nestatală.

Atunci când părţile recurg la arbitraj, acestea înţeleg să scoată de sub jurisdicţia instanţelor naţionale soluţionarea litigiilor survenite între ele. Există mai multe motive pentru care părţile pot alege această modalitate alternativă de soluţionare a litigiilor (ex: celeritatea şi confidenţialitatea procedurii, specializarea arbitrilor în anumite domenii) şi, prin urmare, se recurge la arbitraj în foarte multe cazuri .

În al doilea rând, arbitrajul este realizat de persoane private, care nu dispun de putere publică. Prin urmare, arbitrii neavând puterea jurisdicţională cu care sunt învestite instanţele statale, dobândesc puterea de a judeca un anumit litigiu numai în virtutea înţelegerii dintre părţile la respectivul litigiu. Cu toate acestea, atribuţiile lor se aseamănă în multe privinţe cu cele ale judecătorilor şi, mai mult, ei beneficiază şi de o anumită imunitate, care diferă de la stat la stat .

Părţile la arbitraj pot fi persoane fizice sau juridice sau chiar persoane de drept public, în măsura în care legea naţională permite.

În România, statul sau autorităţile publice pot încheia în mod valabil convenţii arbitrale fie în raporturile de drept internaţionale reglementate de Convenţia de la Geneva din 1961 sau Convenţia de la Washington din 1965 sau respectiv în alte ipoteze de drept intern reglementate de legi speciale.

În prezent, situaţiile în care arbitrajul le este permis persoanelor de drept public sunt des întâlnite, motiv pentru care NCPC tranşează eventualele probleme cu privire la această capacitate, în art. 534 alin. 2: „statul şi autorităţile publice au facultatea de a încheia convenţii arbitrale numai dacă sunt autorizate prin lege sau prin convenţii internaţionale la care România este parte”. În cazul în care o persoană de drept public săvârşeşte acte de comerţ sau este parte la raporturi juridice susceptibile de a fi supuse arbitrajului, aceasta va putea încheia în mod valabil convenţii arbitrale în această calitate, similar unei persoane de drept privat.

2. AVANTAJELE RECURGERII LA ARBITRAJ

După cum am putut observa în cele prezentate anterior, costurile presupuse de procedura arbitrală nu reprezintă factorul care să determine recurgerea la o astfel de procedură alternativă de soluţionare a litigiilor, ele fiind de cele mai multe ori superioare celor percepute de instanţele naţionale.

Există însă o multitudine de avantaje pentru care părţile preferă să aleagă această procedură, şi nu una tradiţională, cum ar fi: confidenţialitatea, celeritatea, flexibilitatea.

2.1. Confidenţialitatea procedurii

Arbitrajul prezintă în primul rând un ridicat grad de confidenţialitate, procedura urmată fiind diferită de cea de drept comun, care de regulă se desfăşoară în şedinţă publică, în virtutea principiului publicităţii care guvernează procedura judiciară.

Procedura arbitrală nu este supusă acestui principiu, ea permiţând în acest fel păstrarea secretului comercial, aspect foarte important în raporturile de natură comercială. În cadrul procedurii arbitrale, numai părţile – personal sau prin reprezentant – participă la dezbaterea litigiului.

Nici hotărârea tribunalului arbitral nu este pronunţată în şedinţă publică, ea fiind comunicată numai părţilor implicate.