Extras din curs
1. Sediul materiei
1.1 Acte normative reglementând regimul juridic al contractelor de expediție încheiate
înainte și după data de 1 octombrie 2011
Contractul de expediție a cunoscut o evoluție în timp, de la o varietate a contractului de transport
până la un contract de sine stătător. Astfel, în privința reglementării legale a contractului de
expediție pot fi identificate trei etape principale:
a) contractul de expediție - varietate a contractului de transport
b) contractul de expediție - contract de sine stătător nenumit
c) contractul de expediție - contract de sine stătător numit
În ceea ce privește prima etapă, aceasta se caracterizează prin aceea că prestația caracteristică
a contractului de expediție, respectiv „a organiza un transport de bunuri”, a fost văzută ca o
prestație ce ar putea constitui obiect al contractului de transport. Astfel art. 413 din C. com.
precizează faptul că este contract de transport inclusiv acel contract prin care o persoană numită
cărăuș se obligă față de expeditor să facă a se transporta un obiect oarecare. „A face să se
transporte un obiect” a fost interpretată ca însemnând a organiza un transport.
În ceea ce privește a doua etapă, aceasta se caracterizează prin aceea că prestația constând în
„a organiza un transport” a devenit o obligație caracteristică pentru un alt contract, diferit de
contractul de transport și denumit contract de expediție. Acesta nu beneficia de o reglementare
generală, consacrată într-un act normativ, dar se caracteriza prin existența mai multor contractetip,
elaborate de către cele mai importante case de expediție (societăți comerciale având ca obiect
de activitate, activitatea de expediție) sau de către asociațiile acestora.
În această etapă, relațiile dintre părțile contractante erau guvernate de prevederile contractelortip.
Acolo unde contractele nu dispuneau, intervenea aplicarea reglementărilor legale supletive.
Întrucât contractul de expediție nu beneficia de o reglementare legală a regimului său juridic, în
vederea determinării normelor juridice incidente acolo unde părțile nu au dispus, a fost necesară
stabilirea naturii juridice a fiecărui contract-tip. Din analiza contractelor-tip cele mai cunoscute,
s-a observat faptul că acestea aveau, cel mai des, natura juridică a unui contract de comision sau
a unui contract de mandat. Consecința determinării naturii juridice a fost aceea a completării
lacunelor contractelor-tip cu normele juridice care reglementau contractul de comision1 sau
mandat2, după caz.
Cel mai cunoscut contract-tip de expediție folosit în România a fost cel adoptat de Adunarea
generală a membrilor Uniunii Societăților de Expediție din România (USER)3, la data de 26
octombrie 1995 și modificat la 1 iunie 2007. Denumirea modelului de contract este „Condițiile
generale care reglementează activitatea caselor de expediție”, prescurtat „Condițiile generale
USER”4.
Condițiilor generale USER au fost interpretate ca având natura juridică a unui contract de
comision În plus, contractul a fost calificat drept un contract comercial, pe baza coroborării
prevederilor Cap. I. pct. 1 din contract, coroborate cu acelea ale art. 3 pct. 7 din C. com. În
consecință, acolo unde Condițiile generale USER nu dispuneau, se aplicau dispozițiile referitoare
la contractul de comision din C. com..5
În cea de-a treia etapă, contractul de expediție își păstrează individualitatea, devenind, în
plus, un contract numit. Astfel, acesta beneficiază de o reglementare a regimului său juridic,
realizată prin Codul civil, art. 2064-2071. Potrivit art. 2064 din Codul civil, contractul de
expediție este o varietate a contractului de comision, deci, în completarea art. 2064-2071, devin
incidente art. 2043-2053, reglementând contractul de comision. La rândul său, contractul de
comision este o varietate de mandat fără reprezentare, fiindu-i aplicabile dispozițiile generale
din materia mandatului fără reprezentare, respectiv, art. 2039-2042. Mai mult, în temeiul
art. 2039 din Codul civil, dispozițiile din materia mandatului fără reprezentare se completează cu
acelea aplicabile mandatului cu reprezentare, respectiv 2009 - 2038.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Dreptul transporturilor - Contractul de expeditie.pdf