Deteriorarea Ecosistemelor

Curs 1

Introducere

Cu aproximativ 40-50 de mii de ani în urmã, un grup de oameni din Orientul Mijlociu au dezvoltat o nouã unealtã în formã de lamã, fapt ce se considerã cã a avut urmãri neobişnuite. Noua tehnicã numitã aurignacian , de la peştera Aurigniac din Franţa, unde a fost identificat pentru prima datã de antropologi, a rupt ritmul lent evoluţionistal dezvoltãrii tehnicii creând o deschidere spre o evoluţie acceleratã. Din motive ce au rãmas încã necunoscute acastã tehnicã s-a extins rapid generând o vastã expansiune a vieţii sociale şi culturale. Dezvoltarea acestei tehnici ce marcheazã trecerea de la paleoliticul mijlociu la cel superior poate fi consideratã a fi cea mai profundã schimbare prin care a trecut sp. noastrã vreodatã. Transformãrile majore care au urmat, cum ar fi dezvoltarea uneltelor de metal, agricultura, pot pãrea mai dramatice, cã dupã toate aparenţeleniciuna nu conţine o rupturã psihologicã atât de profundã ca tranziţia aurignacianului, trecere ce a avut loc prin inovarea acestei unelte.

Modul de viaţã aparent simplu, static, din perioada preaurignacianã pare lipsit de una din caracterele omului modern, obişnuinţa de a inova.

Oamenii care au iniţiat tranziţia aurignacianã au trãit cu aproximativ 2000 de generaţii în urmã, dupã, mai puţin de 500 de mii de generaţii, printr-o culturã a lumii, era consolidatã “homo-sapiens” , devenind mai mult decãt un primat mare şi comun. La scarã evolutivã putem spune cã a fost nevoie doar de o clipã. Având în vedere starea actualã a mediului în care trãim, generaţiile care împart Planeta sunt confruntate cu povara de a inova la un nivel la fel de profund ca strãmoşii noştrii.

Ameninţãrile Erei noastre

Cinci dintre cele mai serioase ameninţãri sunt considerate a fi:

• creşterea populaţiei globului

• alterarea ciclului natural geo-chimic global

• substanţele chimici toxice

• introducerea de sp. noi în ecosistem

• declinul ecologic generalizat

Creşterea populaţiei globului

Pânã la prima evoluţie industrialã rata de creştere e pop. minimale a fost relativ micã, valorile natalitãţii fiind sensibil apropiate de cele ale mortalitãţii. Cele mai profunde transformãri ale mediului s-a produs în ultimii 150 de ani, timp în care pop. umanã a crescut de la 1 mld(1850) la 6,6 mld. (2007). Pânã în anul 2050 se prevede cã pop. va fi între 7,9mld. şi 10,9mld. Aproape toatã aceastã creştere va apãrea în ţârile în curs de dezvoltare, unde resursele sunt deja supuse unor presiuni serioase. In aceste ţãri, 1,2mld. de oameni trãiesc în sãrãcie absolutã, trãiesc cu aproximativ 1 $ pe zi. Aceşti oameni sunt prea înfometaţi sã se mai gândeascã şi la protejarea mediului.

În întreaga lume aprox. 420 mil oameni trãiesc în ţãri care nu au suficient teren arabil pentru a-si acoperi singure necesarul de hranã. Aceste ţãri sunt obligate sã importe hrana, ceea ce creazã o dependenţã pentru hranã. În mai multe ţãri în curs de dezvoltare, fermierii sunt obligaţi de marii proprietari sa-şi pãrãseascã terenul, situaţii în care se mutã in regiuni izolate şi netransformate antropic.

Calitatea terenului arabil în mai multe ţãri sãrace este în declin. Se considerã cã aprox. ¼ din pãmântul agricol al lumii în curs de dezvoltare este degradat într-o roporţie semnificativã. În mai multe zone principala ameninţare va fi lipsa apei, nu a pãmântului. Pânã în 2025 se estimeazã cã pop care trãieste in regiunile predispuse la secetã va ajunge pânã la 3,4 mld. Locuitorii statelor industrializate şi puţinii bogaţi din ţãrile în curs de dezvoltare consumã o mare parte din totalul energiei.

În fiecare an SUA ce deţine 5% din pop. Terrei , consumã 25% din resursele planetei. În fiecare an , un cetãţean mediu foloseşte de 17 ori mai multã energie şi de 79 de ori mai multe produse din hârtie decât un cetãţean mediu din India(2000).

Impactul oricãrei pop. Umane asupra mediului este exprimatã prin formula:

I=P*A*T; I=impact;P=nr de locuitori; A=venitul mediu pe loc.;T=nivelul tehnologic.

Un cetãţean din România, afecteazã alte zone prin faptul cã el consumã alimente şi produse din alte zone ale globului.

Amprenta ecologicã

Suprafaţa de teren biologic productivã necesarã pentru a produce resursele naturale şi a asimila deşeurile generate de un grup de oameni dintr-o pop. Un oraş modern dintr-un stat dezvoltat are o amprentã ecologicã de la 290 la 1130 de ori mai mare decât suprafaţa sa.