Ecologie

CURS 4

FACTORII ECOLOGICI Şl INFLUENTA LOR ASUPRA

VIEŢUITOARELOR

Factorul ecologic reprezintă orice mediu susceptibil de a acţiona asupra fiinţelor vii, cel puţin în perioada unei faze a ciclului lor de dezvoltare.

Factorii ecologici acţionează în diferite moduri:

- elimină anumite specii din teritoriile ale căror caracteristici climatice şi fizico-chimice nu le convin, şi în consecinţă intervin în repartiţia lor geografică;

- modifică gradele de fecunditate şi de mortalitate ale diferitelor specii, acţionând asupra ciclurilor lor de dezvoltare, provocând migraţia, deci acţionează asupra densităţii populaţiilor;

- favorizează apariţia modificărilor adaptative: a modificării cantitative de metabolism şi modificări calitative la vreme de iarnă, vară, etc.

Studiul efectelor principalilor factori ecologici se poate face asupra unui individ luat izolat (ramură numită apropiere eco-psihologică), pe o populaţie a unei specii determinate (ecologia populaţiei sau demo-ecologie) sau asupra comunităţii întregi (ecologie de sistem sau sinecologie).

Experienţa arată că toţi factorii ecologici, fără nici o excepţie, sunt succeptibili, la un moment dat, în anumite condiţii locale să se comporte ca factori limitanţi. Într-un biotop dat, fiecare organism pretinde anumite condiţii particulare de :

- temperatură;

- lumină;

- săruri minerale nutritive;

- hrană, etc.

Factorul ecologic care se va afla la nivelul cel mai apropiat de minimum critic se va comporta ca factor limitant.

Legea minimului, legea toleranţei şi valenţei ecologice

Legea minimului a fost formulată în 1840 de Liebeg referitor la influenţa elementelor minerale indispensabile asupra dezvoltării plantelor cultivate. Conform acestei legi creşterea unei plante nu este posibilă decât în măsura în care toate elementele necesare pentru dezvoltare sunt în cantităţi suficiente în sol. Randamentul unei culturi depinde unilateral de elementele nutritive prezente în mediu.

Legea minimului poate fi extinsă la ansamblul de factori ecologici sub forma legii factorilor limitanţi care se enunţă astfel: manifestarea oricărui proces ecologic este condiţionată în rapiditate şi amploare prin acel factor care este cel mai slab reprezentat în mediu.

Exemplu: Dacă un element cum ar fi borul (B) care este indispensabil şi există în cantitate mică în sol, este epuizat de plantele cultivate, creşterea plantelor se opreşte chiar dacă ii se furnizează alte elemente indispensabile.

Legea minimului este un caz particular al legi toleranţei. Astfel legea toleranţei se enunţă; pentru fiecare factor de mediu există un domeniu de valori, numit interval de toleranţă, în care orice proces ecologic va putea sa se efectueze normal. Astfel, numai în interiorul acestui interval viaţa va fi posibilă.

Acest interval de toleranţă are două limite în afara cărora intervin moartea organismelor respective şi, de asemeni, există o valoare optima pentru care metabolismul se efectuază cu viteză maximă.

Pentru a explica această lege, în figura 4.1 este reprezentată variaţia vitezei de creştere a unui organism în funcţie de un anumit factor, de exemplu temperatura.

Intinderea intervalului de toleranţă pentru fiecare factor ecologic variază de la o specie la alta.

Noţiunea de valenţă ecologică a unei specii vii reprezintă posibilitatea unei specii de a popula medii diferite, caracterizate prin variaţii mai mari sau mai mici de factori ecologici.