Extras din curs

1. Definiti ecologia, obiectivul si importanta subdiviziuni si dezvoltarea in lume

Ecologia: Etimologia de la cuvintele greceşti “ oikos” – casă, gospodărie, loc de trai şi ,,logos” – ştiinţă.

Ecologia este ştiinţa relaţiilor dintre organisme cu mediul lor de viaţă si nu numai.Ecologia studiază structura, funcţia şi productivitatea sistemelor supraindividuale: populaţii,biocenoze,biosferă etc. şi a sistemelor mixte: biocenoza şi modul de repartizare a substanţei vii pe specii, modul cum se produce, cum circulă şi cum se descompune substanţa vie - Penescu A., 2012

Subdiviziuni:

-Autoecologia (grecescul: auto-însuşi, ecologia) studiază raporturile unor indivizi dintr-o specie anume cu mediul lor de viaţă.

-Sinecologia (grecescul: sin-împreună, ecologia) studiază raporturile dintre indivizii şi populaţiile aceleiaşi biocenoze (specii diferite), ale acestora cu mediul lor precum şi raporturile dintre biocenoze in cadrul biosferei.

-Demecologia (grecescul: demos-popor, mulţime, ecologia) cercetează aspectele interrelaţiilor dintre indivizii aceleiaşi populaţii şi ale raporturilor populaţiilor ca sisteme biologice unitare cu factorii ecologici.

Metodele şi principiile de asociere a relaţiilor dintre organisme şi dintre acestea şi mediul lor de viaţă, sunt prezente în operele a numeroşi cercetători biologi, agronomi, silvicultori, geografi, înainte ca ecologia să se înfiinşeze ca ştiinţă de sine stătătoare.Printre aceştia se numără: D. Brandza (a fost un medic, naturalist și botanist roman), C. Elton (1927) (a evidenţiat rolul nişelor ecologice), Gr. Antipa (1867-1944) –( unul din cei mai mari biologi romani).

2.Notiunea de sistem. Clasificarea acestora

Sistemul, arată B. Stugren, ,,este un complex de elemente care se află intr-o permanentă interacţiune între ele, un grup de părţi care acţionează ca un ansamblu. În sfera vieţii, sistemele trebuie să posede câteva însuşiri esenţiale: structură, organizare, integralitate, interacţiuni între elemente şi capacitatea de dezvoltare.

Din punct de vedere al relaţiilor cu mediul, sistemele au fost clasificate de I.Prigogine, 1955, astfel:

- Sisteme izolate – care nu presupun niciun fel de schimburi, materiale sau energetice cu mediul ambient

- Sisteme închise – au loc numai schimburi energetice cu mediul ambiant, fără a se produce şi schimburi materiale

- Sisteme deschise – sistemele care se află într-un permanent schimb de energie şi substanţă cu mediul

3.Insusirile generale ale sistemelor biologice

Sistemele biologice sunt definite de N. Botnariuc, 1976, ca ,,sisteme deschise, informaţionale şi datorită modului lor de organizare, au capacitatea de autoconservare, autoreproducere, autoreglare şi autodezvoltare de la forme simple spre cele complexe de organizare.

Sistemele biologice prezintă o serie de caracteristici ce le diferenţiază de sistemele anorganice şi anume:

- caracter istoric- pentru a explica structura şi organizarea unui sistem anorganic este suficient să se cunoască starea elementelor component;

- caracter informational- constă în capacitatea sistemelor biologice de a recepţiona, a prelucra şi a acumula sau a stoca informaţii primite din mediu, urmând ca la rândul lor să transmită informaţii către alte sisteme;

- integralitatea sistemelor- arată că sistemul integrator posedă însuşiri noi faţă de cele ale părţilor componente datorită multiplelor coeziuni dintre acestea;

- echilibrul dinamic-este o stare caracteristică a sistemelor biologice care, fiind sisteme deschise, întreţin un permanent schimb de substanţă, energie şi informaţii cu sistemele înconjurătoare;

- eterogenitatea internă-Sistemele biologice nu sunt omogene ci sunt compuse din elemente diferite (eterogene), din ce în ce mai complexe, pe măsura dezvoltării;

- programul-reprezintă reacţia unui sistem biologic, în decursul evoluţiei, la diferite condiţii de mediu;

- autoreglarea-menţinerea sistemelor biologice este posibilă numai dacă acestea pot să controleze procesele lor interioare, contracarând acţiunea mediului, care are tendinţa să dezorganizeze sistemul;

- autoorganizarea-reprezintă capacitatea sistemelor de a realiza o anumită structură prin acumularea de informaţii.

- autoreproducerea-este mecanismul prin care un sistem generează alt sistem de configuraţie asemănătoare.

- autocontrolul parametrilor