Aspecte teoretice privind piața de capital

1.1. Analiza conceptual-tipologică a pieţei de capital

Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existenţa unor pieţe specializate unde se întâlnesc cererea şi oferta de active financiare necesare dezvoltării în cadrul firmelor a producţiei de bunuri şi servicii . Astfel de pieţe specializate au o importanţă deosebită pentru finanţarea economiei ţării.

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt dirijate către agenţii economici sau către orice entităţi publice şi private solicitatoare de fonduri . Astfel piaţa valorilor mobiliare îndeplineşte funcţia de dispecer de fonduri în economie, prin care disponibilităţile băneşti trec de la cei care dispun de resurse financiare la cei care au nevoie de aceste resurse pentru finanţarea unor activităţi economice. În acest fel ea asigură desfăşurarea în general a circuitului economic şi serveşte drept sistem de reglare pentru economia reală.

Existenţa pieţei financiare cât şi a pieţei de capital este determinată de activitatea a două categorii de participanţi care reflectă oferta şi cererea de capital (figura 1.1.1), funcţionând aşadar ca un mecanism de legătură între cei la nivelul cărora se manifestă un surplus de capital, condiţionat de un proces real de economisire, ca fundament al ofertei (investitorii) şi cei care au nevoie de capital, atât pentru necesităţi curente de trezorerie cât şi pentru investiţii (emitenţii).

Sursa: elaborat de autor în baza lucrării ştiinţifice Stoica, V., Galiceanu, M., Ionescu, E. Pieţe de capital şi burse de valori. – Bucureşti: Editura Economica, 2001. – 224 p.

Figura 1.1.1. Mecanismul pieţei valorilor mobiliare.

Investitorii de capital sunt cei care au realizat din gestiunea propriilor venituri un excedent de capital, sau care îşi propun să-şi disponibilizeze capitaluri, în raport cu nevoile proprii de consum, pentru a le investi în vederea obţinerii unor câştiguri viitoare. Ofertanţii de capital se împart în două mari categorii, din punct de vedere al calităţii juridice, în investitori individuali (persoane fizice) şi investitori instituţionali (persoane juridice), care împreună formează oferta de capital naţional în cadrul unei economii. În rândul investitorilor individuali regăsim, în primul rând, gospodăriile familiale care, pe ansamblul economiei, formează un potenţial financiar apreciabil în funcţie de rata medie de economisire, la rândul ei, determinată de costul vieţii şi rata inflaţiei. Economiile realizate de populaţie şi depuse la fondurile de investiţii deschise au demonstrat un potenţial de capital demn de luat în seamă în ansamblul economiei naţionale.

A doua categorie de investitori o reprezintă întreprinderile publice sau private rentabile, cu excedente permanente de trezorerie, care urmăresc un plasament strategic, sigur şi fie că vor să investească în aceeaşi ramură în care îşi desfăşoară activitatea sau în alte ramuri, fie că vor să speculeze pe piaţa secundară variaţia de curs a valorilor mobiliare achiziţionate.

Emitenţii de titluri financiare, valori mobiliare în cazul pieţei de capital, privaţi sau de stat (publici), formează cererea de capital naţional. Aceştia se confruntă cu necesităţi de finanţare a proiectelor de dezvoltare a activităţii proprii mai mari decât capacitatea lor de autofinanţare. Pentru realizarea proiectelor de investiţii, emitenţii sunt nevoiţi să apeleze la resurse financiare externe de pe piaţa de capital, care sunt mai ieftine decât finanţarea de pe piaţa monetară, în speţă faţă de creditul bancar.