Creșterea Economică - Politici și Strategii

CREŞTEREA ECONOMICĂ.

ECHILIBRUL ŞI OPTIMUL ECONOMIC

1. Conceptul de „creştere economică”

Conceptul de „creştere economică” este formulat ca atare numai de secolul al XX-lea, dar în mod neexplicit economişti au studiat probleme de macroeconomie în legătură cu diviziunea muncii la scară socială. Încă din secolul al XVIII-lea problemele creşterii economice au concentrat atenţia economiştilor ca demersuri incipiente privind funcţionarea economiei; studiul problemelor macroeconomice a fost abordat de A. Smith şi D. Ricardo vizând diviziunea socială a muncii. În prima parte a secolului al XX-lea cercetarea macroeconomică s-a intensificat pe fondul crizelor economice. Keynes propune un macromodel economic pentru ieşirea din criză. După Al II-lea Război Mondial neokeynesienii realizează sinteza între concepţia dinamică şi abordarea macroeconomică. Se conturează Teoria creşterii economice, de care s-au ocupat economişti renumiţi, ca Paul Samuelson, François Perroux şi alţii.

- Creşterea economică este un proces complex care vizează sistemul economic în ansamblul şi dinamica lui. Prin conţinutul ei, înseamnă o evoluţie pozitivă, ascendentă a economiei naţionale, fără a exclude oscilaţiile conjuncturale şi chiar anumite regresii temporare. Se folosesc chiar termenii de „creştere economică zero” şi „creştere economică negativă”.

- Termenul de „creştere economică zero” a fost folosit pentru prima oară într-un raport pentru clubul de la Roma şi avea semnificaţia unei situaţii în care rezultatele economice absolute şi populaţia totală sporesc în acelaşi ritm, încât nivelul rezultatelor pe locuitor rămâne constant.

- „Creşterea economică negativă” evidenţiază acea situaţie în care rezultatele macroeconomice pe locuitor au tendinţă de scădere, menţinându-se totuşi sub control o serie de corelaţii fundamentale de echilibru, ceea ce presupune compromisuri rezonabile pe planul eficienţei şi bunăstării.

Aşadar creşterea economică relevă acele modificări care au loc în sporirea rezultatelor macroeconomice care nu sunt exprimate independent, ci în strânsă legătură cu factorii ei determinanţi. Aceşti factori sunt:

- factorul uman (cantitativ şi calitativ, drept capital uman);

- factorul material (atât ca investiţii, cât şi capitalul real existent);

- factorul informaţional – tehnic (având în prezent rol decisiv).

Rezultatele creşterii economice pot fi măsurate prin indicatori sintetici şi aceştia sunt:

- produs intern brut (PIB);

- produs naţional brut (BNB);

- venit naţional, atât pe total cât şi pe locuitor (VN).

Ca proces macroeconomic, creşterea economică nu surprinde modificările calitative din structura economiei şi nivel de trai, aspecte puse în evidenţă de conceptul de “dezvoltare economică”.

Caracteristicile procesului creşterii economice în prezent sunt:

- se desfăşoară pe baza unui amplu proces de formare a unui mod tehnic de producţie nou, caracteristic societăţilor din „Al III-lea Val”;

- se conturează un tip de creştere preponderent intensivă;

- are legătură cu calitatea vieţii.

Tipurile de creştere economică

- tipul extensiv, corespunzând laturilor cantitative ale factorilor direcţi ce contribuie la formarea P.N.B.;

- tipul intensiv, corespunzând laturilor calitative. El este propriu în special economiilor avansate.

Cele două aspecte nu sunt exclusive, alternând în evoluţia economică a unei ţări.

Dezvoltarea economică surprinde simultan aspecte cantitative, calitative şi structurale ale evoluţiei economice, în corelaţie cu evoluţia demografică şi problematica generală a omului, ca şi cu evoluţia echilibrului ecologic.

Ideea de bază ce defineşte dezvoltarea economică este cea de schimbare, de transformare a structurilor în economie; a comportamentului sistemului economic, a raportului dintre activităţile umane şi mediul înconjurător.

Conceptul de dezvoltare economică este multidimensional.

- În primul rând, dezvoltarea economică implică în sine creşterea economică; nu există proces de dezvoltare economică fără o creştere a rezultatelor macroeconomice pe termen lung.

- În al doilea rând, dezvoltarea economică are o conotaţie istorică amplă; ea surprinde procesul trecerii economiei unei societăţi umane date, de la o formă inferioară de evoluţie spre alta superioară, inclusiv numeroasele zig-zag-uri temporare determinate de diferite conjuncturi istorice.

- În al treilea rând, dezvoltarea economică poate fi definită, într-un sens mai restrâns, ca dezvoltarea factorilor de producţie, respectiv dezvoltarea principalelor componente ale economiei în cadrul unui spaţiu naţional-statal.

- În al patrulea rând, noţiunea de dezvoltare economică se referă, mai ales în prezent, cu deosebire la progresele realizate în raporturile dintre agenţii economici şi mediul economic al acestora la structurile nu numai tehnice, ci şi sociale şi psihosociale ale producţiei şi la mediul naţional.

Procesul creşterii economice are anumite interferenţe şi cu procesul reproducţiei lărgite. Deosebirea esenţială dintre aceste procese constă în aceea că reproducţia lărgită evidenţiază doare reluarea producţiei pe o scară mai mare, prin acumularea de capital, în timp ce creşterea economică relevă şi factorii utilizaţi în acest scop, combinarea şi substituirea factorilor de producţie.

În concluzie,

orice dezvoltare economică presupune şi o creştere economică, dar nu orice creştere economică înseamnă şi o dezvoltare economică.