Extras din curs
5. Costul de deviz al lucrărilor de construcţii-montaj
5.1. Particularităţile formării preţurilor la producţia de construcţie
Odată cu trecerea la relaţii economice de piaţă au avut loc modificări esenţiale în sistemul de formare a preţurilor în construcţii. Aceasta este legat de faptul că s-au modificat tipurile de proprietăţi a participanţilor la proiecte de investiţii, sursele de finanţare a proiectelor de investiţii, au apărut tipuri noi de cheltuieli, care trebuie luate în consideraţie la determinarea costului de execuţie a obiectelor de construcţie, cum ar fi: plata pentru lotul de pământ, noile tipuri de impozite, taxe, cheltuieli pentru elaborarea şi expertiza documentaţiei de proiect, petrecerea concursurilor etc.
După cum se ştie, baza normativă de deviz a anului 1984 nu corespunde cerinţelor contemporane, deoarece nu ia în consideraţie noile tehnologii în construcţii, materiale şi articole, maşini de construcţii şi utilaje etc.
Baza normativă de deviz din anul 1991 la fel nu permitea asigurarea exactităţii calculelor la determinarea preţurilor contractuale. Preţuri curente (Pc) se determinau prin metoda indicelor cu ajutorul coeficienţilor de trecere în preţuri curente: Pc = P84 x K91 x Kcurent , K91 fiind coeficientul de trecere din preţurile anului 1984 în preţurile anului 1991 şi Kcurent – coeficientul de recalculare din preţurile anului 1991 în preţuri curente.
Metoda indicilor avea multe neajunsuri, deoarece coeficienţii de recalculare aveau valoarea aproximativă (medie pe ramură), însă, în perioada respectivă această metodă a constituit unica ieşire din situaţie.
Începând cu 1 ianuarie 2003, în ramura de construcţii a avut loc un eveniment de importanţă considerabilă: s-a început procesul de trecere la norme şi metodici noi de elaborare a documentaţiei de deviz. Metoda indicilor a fost înlocuită cu metoda utilizată din anii 70 în ţările europene – metoda de resurse penru întocmirea documentaţiei de deviz.
Pentru a uşura trecerea de la metoda veche la cea nouă, Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului al Republicii Moldova a elaborat Instrucţiuni privind întocmirea devizelor pentru lucrările de construcţii-montaj prin metoda de resurse – CP L.01.01-2001, precum şi Instrucţiuni pentru determinarea cheltuielilor de deviz la salarizarea în construcţii, cheltuielilor de regie, cheltuielilor pentru funcţionarea utilajelor în construcţii şi Instrucţiuni pentru determinarea valorii beneficiului de deviz – respectiv: CP L.01.02-2001, CP L.01.03-2001, CP L.01.04-2001, CP L.01.05-2001.
5.2. Componenţa costului de deviz
Costul lucrărilor de construcţie-montaj este expresia bănească a consumului de resurse (materiale, manoperă, utilaje de construcţii) necesare pentru execuţia acestora în condiţii organizatorice şi tehnologice bine determinate.
Suma întreagă a cheltuielilor, determinată de deviz pentru con-strucţia obiectului se numeşte costul de deviz sau investiţii capitale.
Componenţa costului de deviz este prezentată în fig.5.
Fig.5. Costul de deviz al lucrărilor de construcţii-montaj
Costul de deviz se determină cu formula (37):
Cd = CD + CR + BD , (37)
unde: CD – cheltuieli directe ;
CR – cheltuieli de regie;
BD – beneficiu de deviz.
1) Cheltuielile directe cuprind:
- costul materialelor, elementelor de construcţii, detaliilor etc.;
- salariul muncitorilor;
- decontările pentru asigurare obligatorie;
- cheltuielile legate de exploatarea utilajelor de construcţii.
Componenţa cheltuielilor directe este prezentată în fig.6.
Costul materialelor cuprinde cheltuielile legate de procura-rea materialelor, semifabricatelor, elementelor de construcţii, arti-colelor, necesare pentru executarea lucrărilor de construcţii-montaj, precum şi cheltuielile legate de transportarea materialelor pe şantier de construcţii; dara, ambalaj, rechizite; cheltuielile de achiziţio-nare-depozitare a materialelor.
Salariul muncitorilor cuprinde salariul tarifar al muncito-rilor, nemijlocit implicaţi în procesul de construcţie, diferite plăţi suplimentare cu caracter de compensare sau stimulare (pentru con-diţii nocive, lucrul timp de noapte, vechimea în muncă etc.), premii etc.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Economia Constructiilor.doc