Economia Firmei

Firma în economia costurilor de tranzacţie

1. Ce este firma?

Ipoteze referitoare la comportament:

a) raţionalitatea limitată (H. Simon)

b) comportamentul oportunist, care poate merge pana la înşelătorie

Consecinţe: contractele sunt incomplete, iar conceptul de contract ca promisiune (nesusţinut de angajamente credibile) este viciat de oportunism.

Comportamentul oportunist îmbracă două forme: oportunismul ex-ante (selecţia adversă) şi oportunismul ex-post (hazardul moral)

Unitatea de analiză: tranzacţia

Îşi propun să răspundă în principal la: cum să faci? Cum să organizezi? Cum să guvernezi?

Structura de guvernare=construcţie organizaţională.

Firma este o structură de guvernare alternativă pieţei.

Drepturile de proprietate şi contractele

Dificil de definit şi problematice.

Modul de analiză

Discret, mai degrabă decât marginal. Economisirea este abordată ca una de prim-ordin şi nu ca ajustare la margine (analiză de fineţe, de ordinul doi).

Principalul scop şi efect al structurilor de guvernare: economisirea costurilor de tranzacţie.

Conceptul de tranzacţie şi consecinţele sale

Este împrumutat de la J.R. Commons, care a observat problema principală a organizaţiei economice: armonizarea amestecului simultan de conflict, dependenţă mutuală şi ordine.

Potrivit lui, tranzacţia ca unitate de analiză permite studierea acestei probleme, dar este ea însăşi un concept complex, este parte, tot şi mijloc între tot şi părţi. Ca parte, ea este o relaţie limitată de reguli şi cutume, iar ca tot este o situaţie de negociere între indivizi, în cadrul căreia regulile sunt interpretate şi ajustate, iar voinţele individuale sunt alterate.

Principalele caracteistici ale tranzacţiei sunt:

- specificitatea activelor,

- incertitudinea,

- frecvenţa.

Un activ este specific dacă valoarea sa în utilizări alternative este mai mică decât valoarea din utilizarea curentă. Există 6 categorii de active specifice:

a) active fizice specifice: echipamente concepute special pentru o anumită tranzacţie, fără altă utilizare, care nu se pot recupera;

b) active localizate specifice, care nu pot fi demontate decât cu costuri ridicate; specificitatea este dată de apropierea de operaţiunile de producţie;

c) resurse umane specifice: de exemplu fenomenul de învăţare;

d) active direcţionate, în principiu transferabile, dar pentru care nu există altă cerere decât tranzacţia considerată;

e) brand-ul

f) specificitatea temporală, care este înrudită cu nonseparabilitatea tehnologică, în sensul că este o specificitate locală în care răspunsul promt al activelor umane locale este esenţial.

Toate aceste active generează de fapt sunk costuri, iar astfel de investiţii sunt riscante, pentru că pot determina pierderea capitalului avansat în caz de ruptură a contractului. Ştiind asta părţile contractului se pot angaja într-un comportament oportunist, pentru că posibilitatea de a substitui un contract cu altul este foarte costisitoare.

Teoria organizaţiilor economice leagă specificitatea activelor de dependenţa de resurse: schimburile de resurse rare şi importante crează dependenţe (vezi dependenţa de Rusia d.p.d.v. al gazelor). Părţile unui contract anticipează aceste condiţii şi se organizează în consecinţă, a.î. dependenţa de resurse nu este o surpriză. Dimpotrivă, părţile explorează scheme alternative de organizare, care cuprind în calitate de componente principale: tehnologia, preţul la care produsul este tranzacţionat, structura de guvernare (inclusiv măsurile de siguranţă) în care contractul este încadrat. Dependenţa este astfel încorporată în analiză ex-ante şi ex-post.

Incertitudinea este una comportamentală, care apare atunci când părţile sunt într-o relaţie de dependenţă şi când îşi ascund în mod conştient informaţii. Hazardul se datorează incertitudinii comportamentale care apare atunci când se întâlnesc contractele incomplete şi specificitatea activelor. Atenuarea acestui hazard poate fi sursă de câştig mutual.

Cea de-a treia caracteristică a tranzacţiilor, frecvenţa, intervine atunci când o tranzacţie necesită o investiţie specifică. Aceasta conduce la o formă organizaţională specializată, dar respectiva formă poate avea un cost ridicat. Costul nu se justifică decât dacă tranzacţia este importantă şi trebuie să se repete. Frecvenţa – unică, ocazională sau recurentă – acţionează asupra formei organizaţionale alese (integrarea în firmă este puţin probabilă pentru o tranzacţie unică).

Specificitatea activelor conduce la ceea ce Williamson numeşte transformarea fundamentală. În ce constă ea? Înainte de încheierea contractului concurenţa între un număr mare de indivizi poate fi reală. Dar reînoirea contractului presupune avantaje pentru partenerul selecţionat iniţial, astfel că ex-post, concurenţa se transformă într-un schimb bilateral. Contractul anonim este înlocuit de unul în care identitatea părţilor contează şi a cărui continuitate este aducătoare de valoare.