Etica afacerilor

Introducere

Dacă putem accepta existenţa unui nivel de semnificare etică a limbajului şi faptelor umane, cu siguranţă că vom accepta idea conform căreia domeniul afacerilor, al activităţilor economice, nu poate să fie lipsit de o coordonată morală şi etică. Într-adevăr, fiinţa umană, participantă la atât de numeroasele tipuri de interacţiuni pe care le presupune viaţa economică, aduce cu sine o gamă foarte largă de semnificaţii morale în oricare dintre atitudinile, interacţiunile, deciziile pe care le adoptă într-un moment sau altul al implicării sale economice. Şi dacă noţiunea fundamentală în jurul căreia se decide soarta economică a unei entităţi, profitul, cunoaşte mai multe definiţii, trebuie să admitem că există o coloratură emoţională morală implicată în activităţile economice, ceva mai variată decât simpla definiţie a profitabilităţii drept “ceea ce este bun pentru mine”.

Pe măsura asimilării ideii unei coagulări tot mai spectaculoase a evenimentelor sub presiunea timpului, a trecerii omenirii prin faze şi crize istorice, de la un modus operandi la altul, ajungând astăzi într-o epocă informaţională (când debutul a fost făcut de inventarea roţii), este evident impasul moral în care ne-am putea afla dacă nu am accepta posibilitatea unui progres paralel celui economic, în virtute, adică în morală.

Oricare ar fi domeniul în care se produce, creşterea vieţii sociale implică în mod necesar o evoluţie în receptarea fenomenului respectiv, o conştientizare a structurii şi a principiilor de funcţionare a domeniului de realitate experimentat. Până acum, conştientizarea virtuoasă a fost singura capabilă să aducă progresul. Pe lângă coordonata fizică, evidentă ca formă materială, progresul presupune şi o creştere în moralitate. În afara acestei creşteri interioare, într-o bună zi, totul se poate transforma într-un coşmar autentic. Ar fi deajuns să amintim momentul Germaniei hitleriste. În perioada interbelică, atunci când întreaga Europă şi lumea se confruntau cu o gravă criză economică şi socială, Germania lui Hitler a fost singurul stat capabil să ofere garanţii materiale naţiunii germane – ceea ce reprezenta un progres material evident comparativ cu situaţia lumii la vremea aceea -, dar la ce preţ! În anii care au urmat, sub privirile halucinate ale întregii lumi, Germania a deschis porţile iadului către întreaga lume! Răul a devenit, pentru mai mulţi ani, parte integrantă a structurilor realului. Răul a devenit realitatea lumii de atunci! Regresul moral a fost evident…

Cu alte cuvinte, în afara progresului moral, orice creştere materială poate pune în pericol protagoniştii, oricare ar fi aceştia. Pare, aşadar, mai mult decât necesară o abordare frontală a realităţii, sub toate aspectele ei, sub lupa corectoare a unei viziuni etice capabile să aducă progresul moral în lume, şi, în mod special, în lumea afacerilor.

A. Scurt istoric al domeniului

Cele trei accepţiuni ale domeniului eticii afacerilor

Apărută relativ recent ca domeniu teoretic şi practic de sine stătător, etica afacerilor constituie o aplicaţie a domeniului filosofic arhicunoscut al eticii generale. Joncţiunea dintre domeniul economic, al afacerilor, şi lumea conceptelor metafizice s-a produs sub presiunea mai multor factori şi în cateva etape teoretice însoţite de evidenţe practice. În cele ce urmează, vom încerca să delimităm teoretic aceste momente şi să definim semnificaţiile pe care confluenţa afacerilor cu etica le-au generat în scurtul timp de la constituirea acestui domeniu practic şi teoretic.

În literatura de specialitate şi în presă, termenul de etică a afacerilor este definit în cel puţin trei sensuri diferite, deşi aflate într-o relaţia substanţială.

Primul sens face referire la dezvoltările recente ale disciplinei în perioada anilor ‘70, Această perioadă se anunţă dificilă încă de la începutul său. Termenul “etica afacerilor” a căpătat atunci drept de cetate în Statele Unite ale Americii. Originea acestei noţiuni este pur academică, utilizată în discuţii, scrieri şi dezbateri academice, precum şi în activitaţile de cercetare academică, universitară sau publicistică.

Pe măsură ce termenul a devenit familiar în mass-media dar şi în discursul public, el a fost asimilat chiar de la început fie scandalurilor din lumea afacerilor, fie cu ceea ce s-a numit mai apoi “etica în afaceri” - al doilea sens. Astfel, asocierea demersului etic cu universul practic al vieţii economice şi al afacerilor va trebui în mod evident să aibă în vedere şi într-un sens mai larg, natura afacerilor, considerate în sens general ca schimburi comerciale, iar mai apoi chiar cu sensul de sisteme economice.

O a treia accepţiune a termenului eticii afacerilor se referă la o mişcare în interiorul lumii afacerilor. Această mişcare îşi propune drept scop explicit construirea unui sistem de norme etice în structurile corporatiste, în forma codurilor etice, a funcţionarilor însărcinaţi cu problemele etice ale companiei, a comisiilor de etică şi a pregătirii etice a angajaţilor. Termenul a fost adoptat în întreaga lume, iar în Europa, vom vedea, sensul este cumva diferit de cel atribuit în Statele Unite ale Americii.

B. Precizari terminologice

Termenul de etica provine din cuvantul grecesc ethos , care inseamna caracter, obisnuinta, datina.

Morala, ca termen, provine din latina, mores, semnificand moravuri, obiceiuri.

In mod curent, folosim cuvantul ethos cu refefrire la atitudini, caracteristici, obiceiuri specifice unei culturi sau unui popor sau grup uman: de exemplu, “etosul francez”, “etosul american”, “etosul afacerilor”( the business ethos).

Evident, intre etica si moralitate exista o distinctie clara.

Etica este disciplina teoretica prin care se studiaza cu predilectie ideile de Bine, Rau, Datorie, Dreptate etc. - eticile filosofice-, cu alte cuvinte referindu-se la tot ce intra in aria valorilor si normelor morale in actiune.

Morala se refera la comportamentul uman evaluat axiologic (bun, rau drept, nedrept etc.).

Pe scurt, de la greci, traditia a adus astazi termenul care desemneaza teoria - etica, iar de la romani avem termenul care reprezinta obiectul cercetat de respectiva teorie, morala.

In orice caz, dupa cuj observa unul dintre autorii care au impus termenul de etica a afacerilor (business ethics Robert C. Solomon), etimologia eticii sugereaza semnificatiile de baza, si anume:

a) caracterul individual, incluzand aici ceea ce inseamna sa fii o persoana buna;

b) normele sociale care guverneaza si limiteaza comportarea umana, in special cele referitoare la ceea ce este bine si ceea ce este rau ( pe care le numim moralitate).

John Donaldson, in lucrarea intitulata “Key Issues in Business Ethics” (1989), considera ca pentru acest domeniu se impun cinci tipuri de analiza:

1) evidentierea si analiza tipurilor de imoralite in afaceri:

2) studiul empiric al practicilor in afaceri;

3) clarificarea termenilor de baza si lamurirea supozitiilor neacoperite din punct de vedere etic in sfera afacerilor;

4) problemele meta-etice (cum are fi cele legate de statutul moral al unor entitati precum corporatiile;

5) obligatiile corporatiilor multinationale care functioneaza in tarile dezvoltate.

Trebuie mentionat aici acordul majoritatii autorilor in privinta denumirii acestei discipline ca etica afacerilor, si nu ca morala afacerilor!