Independența Băncii Centrale

VIII. INDEPENDENTA SI CREDIBILITATEA BANCII CENTRALE

Eficacitatea politicii monetare depinde de natura politicii aplicate: discretionara, adoptarea unor reguli, disimularea intentiilor bancii centrale etc. Pentru a investiga aceasta legatura, R. Barro si D. Gordon au elaborat, la începutul anilor ’80, un model novator, bazat pe teoria jocurilor , care permite compararea divereselor tipuri de politici monetare sub aspectul eficacitatii acestora. Analiza respectiva are o dubla semnificatie, deoarece permite evidentierea costurilor politicilor inflationiste si a costurilor luptei împotriva inflatiei.

8.1 Modelul Barro-Gordon

Modelul Barro-Gordon este un model de joc cu doi jucatori: banca centrala si economia reala (secorul privat).

Se presupune ca banca centrala urmareste, pe de o parte, reducerea somajului, iar pe de alta parte, limitarea inflatiei, conform functiei-obiectiv prezentate în & 6.1.1.:

(1)

unde:

- rata inflatiei;

- nivelul ratei inflatiei stabilit ca tinta;

Y – productia;

Y* - productia potentiala.

În acest cadru, costul net al politicii monetare în perioada t poate fi exprimat astfel:

(2)

unde:

- rata inflatiei în perioada t;

- rata anticipata a inflatiei pentru perioada t.

Prima parte a ecuatiei (2) exprima costul inflatiei; forma sa patratica reflecta faptul ca aceste costuri cresc pe masura ce creste rata inflatiei. Partea a doua este o relatie de tip Lucas , care descrie efectul pozitiv exercitat de o inflatie neanticipata: cresterea productiei (ofertei) si, deci, reducerea ratei somajului.

În cadrul acestui joc, pot fi avute în vedere trei tipuri de politici monetare (discretionara, adoptarea unor reguli, disimularea intentiilor) si doua perioade.

În prima perioada, banca centrala aplica una sau alta din amintitele trei tipuri de politici posibile, iar în perioada a doua se manifesta reactiile agentilor economici la deciziile luate de banca centrala în prima perioada. Cea de-a doua perioada este, asadar, o perioada de repetare a jocului, în care se manifesta reactiile economiei la deciziile bancii centrale.

Se mai presupune ca anticipatiile inflationiste sunt date si ca acestea se formeaza în mod rational.

Conceptul de „anticipatii rationale” a fost fundamentat de catre J. F. Muth , care a extins ipoteza rationalitatii comportamentelor agentilor economici inclusiv asupra operatiunilor de previzionare a evolutiilor economice viitoare. Conform definitiei larg acceptate în prezent în literatura, anticipatia „rationala” este anticipatia care coincide cu speranta matematica a variabilei economice care face obiectul previziunii respective. Caracteristica esentiala a anticipatiilor rationale este, asadar, absenta erorilor sistematice; daca exista totusi erori, acestea sunt aleatoare.

În aceste conditii, jocul se desfasoara dupa cum urmeaza:

a) Perioada a întâia:

Cazul nr.1: politica discretionara.

Banca centrala determina rata inflatiei pe care doreste sa o realizeze, si anume calculând valoarea care minimizeaza functia costului interventiilor, Zt. Se poate usor demonstra ca aceast nivel al ratei inflatiei este:

(3)

În ceea ce priveste agentii economici, se presupune ca acestia anticipeaza inflatia în mod rational. Implicatia acestei definitii este ca agentii economici stabilesc rata anticipata a inflatiei în acelasi mod ca si banca centrala, adica utilizând modelul reprezentat de ecuatia (1):